UNU
o sapca verde de vanatoare, îndesata pe varful capului umflat ca un balon. împinse de urechile camoase, de parul netuns si de tepii fini care cresteau chiar în interiorul urechilor, clapele verzi ale sepcii atamau de o parte si de alta a capului, ca niste semne de circulatie ce indica în acelasi timp doua directii opuse. Buze pline, tuguiate. ieseau de sub mustata neagra, stufoasa si se pierdeau la colturi în niste cute mici, pline de dezaprobare si de firimituri de cartofi crocanti. Din umbra cozoro-cului verde, ochii dispretuitori ai lui Ignatius J. Reilly, si albastri si galbeni, priveau în jos, spre ceilalti oameni care asteptau sub ceasul ma-gazinului universal D.H. Holmes, cercetînd multimea în cautarea unor dovezi de prost-gust în îmbracaminte. Unele persoane aveau, asa cum observa Ignatius, haine destul de noi si de scumpe ca sa poata fi consi-derate.pe drept cuvant, ojignire a bunului-gust si a decentei. Posesiunea unui lucru nou sau scump nu facea decît sa reflecteze o lipsa de principii teologice si geometrice; ba chiar te faceau sa ai dubii asupra existentei sufletului.
Ignatius purta haine comode si rezonabile. Sapca verde de vanatoare îl ferea de raceala la cap. Pantalonii largi de tweed erau rezistenti si-i permiteau deplina libertate în miscari, Cutele si ascunzisurile lor formau pungi de aer cald si statut care îi dadeau lui Ignatius un placut sentiment de liniste. Camasa de flanela în carouri facea sacoul inutil, în timp ce un fular îi ocrotea portiunea de piele expusa între guler si clapele care îi protejau urechile. Vestimentatia lui era acceptabila dupa orice criterii teologice si geometrice, oricît de obscure, si sugera o bogata viata inte-rioara.
11 Schimbîndu-si greutatea de pe un picior pe altul în felul sau greoi, elefantin, Ignatius provoca niste valuri de carne care unduiau pe sub tweed si flanela, spargîndu-se la nasturi si cusaturi. Astfel reasezat, reflecta la lungul rastimp petrecut în asteptarea mamei sale. Se concentra în special asupra senzatiilor neplacute pe care începuse sa le aiba. întrea-ga sa fiinta i se parea gata sa plesneasca, pomind de la cizmele volumi-noase de antilopa. Ca si cînd ar fi vmt sa verifice acest lucru, Ignatius îsi îndreptaochii lui neobisnuiti spre picioare. Pareau într-adevar umflate. Era gata sa-i ofere mamei sale privelistea acelor cizme umflate,ca o dovada a nepasarii ei fata de dansul. Privind în sus, vazu cum soarele începe sa coboare spre Mississippi la capatul strazii Canalului. Ceasul maga/inului univcrsal arala aproape ora cinci. începu sa pregateasca în gînd cîteva vorbc bine licluite de repros, menite sa-i provoace mamei sale cainta, sau cel putin o stare de confuzie. Adeseori era obligat sa o punalapunct.
îl adusese în cenlrul orasului cu vechiul ei Plymouth si în timp ce fusese la medic sa-si trateze artrita de care suferea, Ignatius cnmparase la magazinul Werlein niste partituri pentru trompeta sa si o coarda noua pentni lauta. Apoi se plimbase prin Penny Arcade de pe strada Regalaca sa vada daca se mai instalaserajocuri mecanice noi. Fusese nemultumit vazînd cajocul de minibaseball disparuse. Poate îl dusesera doar la reparat. Ultima data cîndjucase, maneta nu mai functiona si, dupa o mica discutic, directia îi restituise moneda introdusa,desi oamenii de pe acolo fusescra destul de mojici sa sugereze ca el însusi ar fi stricat aparatul, lovindu-l cu piciorul.
Concentrîndu-se asupra deslinului jocului mecanic de baseball, Ignatius se desprinse de realitatile fizice de pe strada Canalului, de oame-nii din preajma si, în consecinta, nu observa perechea de ochi care îl urmareau flamanzi de dupa o coloana a cladirii magazinului, doi ochi tristi. stralucind de speranta si dorinta.
Era oare posibil ca jocul mecanic sa fie reparat la New Orleans? Probabil ca da. Totusi, nu era exclus sa trebuiasca a fi trimis tocmai la Milwaukee sau Chicago, sau în cine stie ce alt oras al carui nume îgnatius îl asocia cu eficiente ateliere de reparatii si cu fabrici din care iesea tot timpul fum. Ignatius spera ca jocul de baseball va fi manuit cu grija în timpul transportului, ca nici unul dintre micii jucîtori nu va fi spart sau ciobit de angajati brutali ai cailor ferate, hotarati sa duca definitiv la ruina societatea feroviara prin despagubirile pretinse de expeditorii de marfa, angajati care urmau apoi sa faca greva si sa distruga Gara Centrala Illinois.
