Love or lie

Amintiri

''Mai tii minte cand te-am sarutat prima data?''ma intreaba. ''Da! Cum sa nu mai tin minte?'' Nu mai stiu exact ce i-am raspuns in momentul acela, dar tin minte exact ce am gandit...si anume ca da, cum sa nu tin minte ceva ce m-a luat prin surprindere atat de mult, incat zici ca era primul barbat care ma saruta, de parca nu mai simtisem niciodata fluturasi in stomac, artificii prin minte si inima batandu-mi cu emotie. Mi-a placut atat de mult acel moment, incat acum mi-as fi dorit sa nu fi avut parte de el, pentru ca imi doresc ca acest lucru sa se intample in continuare si stiu ca la un moment dat nu se va mai intampla deloc...

Suna a cliseu, dar sincer, cand ma uit la el simt deja cum inima imi bate mai tare, iar el cand se uita la mine cu acea privire gen James Dean, simt cum mi se inmoaie genunchii si mintea mea rasare tot felul de ganduri. Si uneori ma intreb daca si el simte acelasi lucru sau ma minte. Nu pare a minti, dar nici a spune adevarul. Oricum, el a ales-o pe ea, ea este cea cu care vrea sa fie impreuna, cea care sa aiba parte de atingerile lui oricand il doreste, ea este cea care se bucura de prezenta si existenta lui si nu numai.

Recunosc ca sunt geloasa, cum sa nu fiu? Cand ma gandesc ca ei ii spune aceleasi cuvinte frumoase ca si mie...si nu stiu pe cine minte si pe cine nu; la sarutari si atingeri nici nu ma gandesc pentru ca nu as suporta asemenea imagini...m-ar afecta foarte tare. De fiecare data cand stiu ca nu ma pot bucura de el simt cum se abtin lacrimile sa nu curga, simt ca mor de ciuda cand ma uit la telefon si vreau sa il sun sau sa ii dau vreun mesaj si nu pot, cand ne intalnim privirile si vreau sa il sarut, sa o pot face, nu sa raman la stadiul de dorinta. Intr-un fel poate e vina mea. Poate atunci cand l-am avut l-am neglijat si a simtit ca vrea mai multa atentie din partea altcuiva. Poate acum o are. Si poate candva o sa aiba atat de multa atentie, incat mie n-o sa-mi mai acorde nici macar cinci minute. In acelasi timp ma gandesc ca poate nu a crezut ca noi vom putea avea o relatie serioasa si s-a gandit ca o va avea cu altcineva. Dar eu nu am gandit asa; in mintea mea era doar el, desi nu am stiut cum sa-i arat asta de la inceput. Eram si eu surprinsa de faptul ca exista in realitate si tipul de barbat bun, ca in filme. Un barbat cu care simti ca poti sa fii tu...genul acela cu care abia astepti sa te vezi, de langa care nu vrei sa mai pleci prea curand, cu care te simti bine si te simti tu insati, in largul tau; cineva cu care te certi, dar nu poti ramane prea mult timp certata; un barbat cu care ai multe lucruri in comun, dar si fata de care esti foarte diferita in acelasi timp; care atunci cand te atinge simti cum iti vibreaza tot corpul, chiar daca te atinge doar pe un deget...simti ca vrei mai mult...simti ca momentele petrecute impreuna ar trebui sa fie interminabile...

La fel tin minte cand mi-a spus ca il surprind intr-un mod placut, iar a doua zi am aflat ca este intr-o relatie cu altcineva...si nici atunci cand mi-a zis ca intre noi doi nu a fost de fapt nimic nu pot sa uit. Vorbea cu mine ca si cum nu as fi existat, sau ca si cand i-as fi facut rau...nu intelegea ca a fost vina amandurora, mai mult a lui; mi-a trantit in fata cateva cuvinte si gata...Gestul acela chiar m-a pus pe ganduri. Adica pe bune? In loc sa spui ca iti place de altcineva si vrei sa fii cu ea, tu imi spui ca intre noi nu a fost nimic? Da, din punct de vedere sexual nu fusese nimic, dar vorbeam aproape zilnic...imi dadea de inteles ca ma place si ca suntem impreuna...si plus ca dupa cateva zile mi-a spus din nou ca ma place si este atras de mine, doar ca s-a saturat sa fie prins la mijloc; serios? tu la mijloc?...