•Volumul I:
>Intr-adevar, foarte frumos. Mai ales casa din fata, cu obloane albastre, care are multe lumini.
>Da..., am spus absenta.
Priveam casa vecinilor mei, fara sa realizez ca noi doi vorbeam despre acelasi cer si despre aceeasi casa cu oblo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Credeam ca intoarcerea lui Mustafa ma va bucura si ma va scoate din starea de apatie, dar eu ma bucuram artificial. Perioada in care fusese plecat a fost un bun prilej sa-mi analizez sentimentele. Il iubeam, insa nu suficient de mult ca sa-mi doresc sa faca parte din viata mea pentru totdeauna. Poate ca purtarea lui iresponsabila si egoista m-a indepartat de el sau poate ca eu inca nu eram pregatita sa iubesc cu toata daruirea. Poate ca incepeam sa descopar ca el nu facea parte din profunzimea mea sufleteasca. Ma simteam neglijata de Mustafa. Isi petrecea foarte mult timp la firma si era foarte preocupat de proiectele lui de afaceri. Venea seara tarziu, iar uneori era atat de obosit incat adormea devreme. Imi doream sa fac si altceva decat sa stau toata ziua acasa si i-am spus intr-o seara ca mi-as dori sa muncesc.
>Ai luat-o razna? mi-a raspuns uimit.
>De ce? Nu sunt o planta decorativa.
>Iubita, ce-ti lipseste?
>Viata sociala, sa fiu utila, sa fac ceva, sa ma dezvolt...
>Tu nu stii ce vorbesti. Ai lucrat vreodata in viata ta? Un loc de munca inseamna sa nu mai ai timp de nimic. Vei ajunge seara acasa epuizata. In plus de asta, colegii nu sunt personaje din basme, asa cum visezi tu.
>Asa, si? Vreau sa infrunt lumea. Sa ma obisnuiesc cu oamenii. Sa muncesc. Vreau sa am salariul meu, sa am unde pleca si de unde veni. Sa invat lucruri noi, sa incep de undeva. Nu sunt genul de fata casnica.
>Salariu? Ma faci sa rad! Ce sa faci cu el? Iubita, te intreb inca o data: iti lipseste ceva?
>Da! Nu intelegi ca vreau sa traiesc altfel decat asa?
>Vrei sa spui ca iti doresti sa depinzi de un program, sa ai un sef caruia sa-i suporti iesirile, pentru niste amarati de bani cu care nu poti face mai nimic?
>Da! Restul oamenilor traiesc din amaratii aia de bani si cresc copii. Nu toata lumea a trait la palat, ca tine!
>Stii ceva? Nu am chef de crizele tale. Scoate-ti din cap ideea asta cu jobul, da?
>Stii ceva? Nu sunt proprietatea ta, ca sa decizi tu ce fac eu cu viata mea!
>Ai innebunit de tot, ce ai?! Cum naiba vrei sa te las sa mergi la munca? Ma faci de rasul lumii!
>De-aia nu mai pot eu de lumea ta! In lumea mea e normal sa muncesti.
>Rye, scoate-i din cap ideea asta. Plec la birou, ma oboseste de nu mai pot!
>Bravo, Mustafa! L-ai lasat din nou pe Rye sa-ti rezolve problemele!
Cateva zile m-am certat cu Mustafa, din cauza ca el nu accepta ideea ca eu sa muncesc. A incercat sa ma impace, venind cu tot felul de idei, ba sa-mi deschida o cafenea, ba o parfumerie sau un salon cosmetic. El nu intelegea ca eu imi doream sa pornesc de la zero, cu propriile mele puteri si sa nu primesc totul de-a gata. Uram ideea de a deveni o fata intretinuta, cu atat mai mult cu cat tata m-a invatat aa nu depind niciodata ds nimeni. Mi-l aminteam spunandu-mi ca nimic nu e sigur pe lume, decat ceea ce iti oferi tu. Ca este important sa nu depind financiar de niciun om. "Trebuie sa ai casa ta, sa nu ajungi in situatia in care cineva sa te poata da afara vreodata. Si trebuie sa ai banii tai, nu sa ceri pentru a-ti indeplini vreun moft." Eram suparata pe Mustafa, care nu ceda deloc dorintei mele de a avea un loc de munca, de aceea cateva nopti am dormit in camera mea. Si el era orgolios din fire si abia daca incerca sa ma impace, dar de cate ori ii puneam conditiile dadea inapoi si devenea arici.
