American Dream... Or Not.

Capitolul 1

Ora 10 dimineața.
Îmi aud alarma sunând și fara niciun chef mă ridic din pat și mă târăsc pana la baie pentru rutina de dimineață.
-Raluca, te-ai trezit? O aud pe mama strigând din bucatarie.
-Da! Ii răspund în timp ce merg spre sufragerie unde ma așez pe fotoliu si o astept să vină cu cafeaua.
Ne aprindem amândouă câte o țigară și ne bem cafeaua în liniște.
-Ți-ai pus șampon la tine? Ma întreabă ea la un moment dat.
-Da mami, am pus tot ce trebuie.
-Și... Ai emoții? Ma întreabă cu o urma de tristețe dar în același timp fericire în glas.
Am emoții? Nici nu știu... Astăzi urmează sa plec în America și voi sta acolo pe timpul verii. Sunt entuziasmată dar în același timp îmi vine greu sa părăsesc tot ce cunosc și sa plec singură într-un loc unde nu stiu pe nimeni și nimic. Îmi e frică.
-Nu, abea astept! O mint ca sa nu își mai faca griji. O sa fiu bine. Adaug dupa cateva secunde.
-Stiu, ești fata mare. Te descurci! Încearcă ea sa ma incurajeze, probabil simțind nesiguranța din cuvintele mele.
Ne terminăm cafelele în liniște iar apoi eu mă ridic și mă duc la bagaj să verific dacă e totul în regulă.
Sper că va fi totul bine, mi-am facut atâtea planuri și am atâtea locuri pe care vreau să le vad, atâtea lucruri pe care vreau să le fac. Sper ca îmi voi face prieteni acolo, totuși 4 luni singură, într-o țară străină, unde sa nu ai pe nimeni nu e chiar asa ușor. O sa fie totul bine! Gata cu gandurile negative.
Mă ridic de lângă valiză și mă duc la mine în cameră să imi deschid calculatorul. Vreau să  mai joc un ultim meci de League of Legends pe vara asta.
Dupa 2 ore deja sunt în fața aeroportului dar încă nu sunt pregătită să intru.
-Mai fumăm o țigară înainte sa intrăm? O intreb pe mama și deja îmi scot pachetul de țigări, știind răspunsul ei.
-Dă-mi una de la tine ca mi-am uitat pachetu acasa.
Îi întind o țigară și ne așezăm pe o bordură. Din nou, liniște. Tensiunea asta mă omoară, știu că îi e greu să mă lase să plec dar nu e ca și cum nu ma mai întorc. Oricum în 3 zile pleacă și ea în Italia, nu ne-am fi petrecut vara împreună. Dar o înțeleg, eu și cu mama suntem foarte apropiate, vorbesc absolut orice cu ea, mă înțelege, mă ascultă și îmi dă cele mai bune sfaturi. Știu că asta poate suna copilăresc, dar ea e cea mai bună prietena a mea și cel mai greu moment din toată escapada asta, este că o părăsesc pe ea.
-O să îmi fie dor de tine. Spun sincer iar ea se uită la mine, îmi zâmbește și mă trage într-o îmbrățișare strânsă.
Ne îndepărtăm după câteva secunde iar eu mă ridic si încep să merg spre intrarea in aeroport deși nu am habar unde trebuie să ajung. Am călătorit de multe ori cu avionul, dar nu am mers niciodată singură, astfel ca nu am fost nevoită să fiu atentă la drum sau la ce trebuie să fac. Văd un semn mare cu "Check in" și mă îndrept într-acolo.
Coada nu e așa mare, fapt pentru care în 10 minute am și terminat. Acum urmează partea grea: trebuie sa trec de detectoarele de metal și sa merg spre poarta 4, de la care pleacă avionul meu spre Paris, ceea ce înseamnă că acesta este punctul de despărțire.
-Te iubesc. Îi spun mamei și o îmbrățișez încă o dată.
-Și eu, iubita. O să vezi că o să fie totul bine, o să te descurci. Îmi spune dar știu ca mai mult încearcă să se convinga pe ea decat pe mine.
Mă despart din îmbrățișare și ma intorc spre femeia care așteaptă să îmi las bagajul și să trec de detector.
-Aveți substanțe lichide în bagaj? Mă întreabă cu un ton neutru iar eu ridic sticla de apă pe care o țineam în mână. Va trebui să o aruncați. Îmi spune și eu ma întorc, căutând cu privirea un coș de gunoi, dar în schimb ma îndrept spre mama care stă și mă urmărește cu zâmbetul pe buze.
Mă duc spre ea aproape alergând, îi întind sticla, apoi o iau în brațe peste fâșia de material care ne desparte. Îmi zambeste aprobator iar eu ma întorc înapoi la femeia care mă așteaptă, cu o oarecare compătimire în ochi. Trec de detectoare și îmi iau telefonul sa o sun pe mama.
-Gata. Îi spun de parcă ea nu m-ar vedea.
-Ai vazut ca nu a fost așa greu? Acum mergi în dreapta și caută-ți poarta. Mă direcționează ea în timp ce eu îi mai arunc o ultimă privire. Mă întorc când simt o lacrimă pe obrazul drept și încep să merg.
-Am ajuns. Îi spun la telefon după câteva minute. Mă așez pe un scaun și continui: aș fuma o țigară.
-Este un loc de fumat cum cobori scările în dreapta. Îmi spune o femeie de lângă mine, care m-a auzit.
-Mulțumesc mult, m-ați salvat! Îi răspund recunoscătoare și începem să râdem amândouă.
-Hai ca vin și eu cu tine. Spune și se ridică de pe scaun.
-Mami hai că merg sa fumez, te sun inainte să urc in avion. Te iubesc!
-Pupă mama! și inchide apelul.
O urmez pe femeia puțin trecuta de anii 30 până ajungem la o camera mică cu pereți din sticlă pe ușa căreia scrie "Smoking area" cu litere mari și roșii. Intram și ne așezăm pe două scaune și ne aprindem țigările.
-Și... Unde mergi? Mă întreabă ea, spărgând liniștea.
-În America, am escala la Paris. Spun entuziasmată.
-Înseamnă că mergem în același loc, imi spune și zâmbește la mine.
Ne continuăm conversația timp de 30 de minute, timp în care am mai fumat vreo 3 țigări, până când o voce în difuzor ne anunță că poarta pentru zborul nostru s-a deschis. Ne ridicam și mergem spre coada care duce la avion. Am aflat ca pe femeie o cheamă Maria și locuiește in New York de 6 ani cu soțul ei. A fost foarte drăguță cu mine și in avion am avut locuri una lângă alta, care erau șanse? Zborul până la Paris a fost destul de scurt. Când am ajuns am mâncat ceva de la un magazin și am mers cu Maria la locul de fumat, întrucât ea face drumul acesta o dată la cateva luni și cunoaște aeroporturile. Aeroportul din Paris nu mi s-a părut cine știe ce, sincer. Cel din București mi se pare mult mai bine organizat, si mai frumos.
După încă 9 ore de zbor, în care am dormit puțin și am văzut 2 filme pe tabletă , care era pusă pe scaunul din fața mea, am ajuns în New York. Un aeroport mare, în care e foarte ușor să te pierzi. Cu ajutorul Mariei am ajuns la coada unde trebuia să stau pentru a-mi prezenta pașaportul și alte măsuri de siguranță pe care le mai aplică americanii în momentul în care ajungi la ei în țară. Am trecut repede si de acest punct, mi-am scos telefonul din geantă si am sunat-o pe mama.
-Am ajuns!
-Super iubita, bravo! Ți-ai luat bagajul?
-Nu, acum ma duc.
Am continuat sa vorbim, povestindu-i cum a fost drumul și despre Maria. După ce mi-am luat bagajul, am mers spre ieșirea din aeroport, căutând în același timp persoana care se presupune ca ar trebui să mă ia de la aeroport. Cazarea mea este in Ocean City, care este la 6 ore de New York, iar agenția cu care am venit aranjează aceste curse prin care ne iau din aeroport și ne duc pe fiecare acasă.
-Nu vad nicăieri pe nimeni de la E-Point. Poate nu a ajuns încă, ies sa fumez o țigară. Îi spun mamei în telefon si ies afară.
Cum am ieșit, am dat cu ochii de un pod imens, care trece pe deasupra aeroportului, m-am uitat în jur, atât de multi oameni, atât de multe mașini, mașini uriașe! Mă așez într-un colț unde văd câteva persoane care fumează și continui să vorbesc cu mama.
Dupa 3 ore jumate, timp în care am tot intrat și ieșit din aeroport ca să fumez, aud niște români, 4 băieți și 3 fete, care stau în locul unde ar trebui să mă întâlnesc cu cel de la pick-up.
-Bună, și voi tot pe cei de la E-Point îi așteptați? Eu sunt Ralu. Mă prezint și le zâmbesc. 
-Laura, îmi pare bine! Ia un loc. Îmi face semn pe scaunul de lângă ea și îmi zâmbește călduros. O fată inalta, cu picioare subțiri și părul șaten și lung. E prima dată în America? Mă întreabă, când vede că sunt puțin dezorientată.
-Da, e așa evident? raspund și începem toți să râdem.
După încă 30 de minute în care am facut cunoștință și cu restul persoanelor prezente, am făcut schimb de numere cu Laura și încă o fata, Alina, s-a hotărât și bărbatul care trebuie să ne ducă acasă să apară.
Pe parcursul drumului am povestit cu cele două fete până când am adormit toate pe scaunele incomode din duba care ne transporta.