HOW TO DESTROY THE WORLD

Prea multe vanatai

Era ora sapte jumate si am terminat cu toate orele din ziua de azi. Nu am mai avut nici o ora cu Nathan dar se pare ca a fost repartizat in camera cu Paul. O sa ne vedem mai des in felul asta. Un ranjet mi-a aparut pe fata involuntar. Am incercat sa il opresc sa apara dar nu am reusit. Am oftat incercand sa imi i-au gandul de la Nathan. Asta era o treaba ce necesita destul de mult efort. Imi aminteam de cum s-a purtat la ora de desen. Nu avea rost. Nu gaseam raspuns.

Celeste si Paul mi-au spus ca trebuia sa mearga acasa sa i-a masa cu familia si sa le dea raportul primei zile de scoala iar parintii mei lucreaza pana tarziu asa ca am m-am dus in padure cu instrumentele mele de desenat si o patura.

Mi-am gasit un loc bun unde sa imi asez "tabara". Langa mine era un pom mare pe care te puteai catara repede in caz ca vedeai niste lupi. Mi-am adus aminte de ce s-a intamplat ieri.

Celeste ne-a salvat. Chiar daca nu a pomenit nimic legat de asta sunt sigura ca s-a simtit bine sa fie in centrul atentiei.

1777. Interesant an, as putea sa caut din nou acel copac, dar era mult prea departe, mai ales la ora asta. Singurul lucru pe care il pot face acum e sa desenez, de asta am venit.

Am pus pensula pe sticla ce o aveam si am stat asa pana cand mi-am dat seama ca nu stiu ce sa desenez.

-Iarba. Cer. Padure. Izvoare. Pamant. Vant. Foc. Apa. Sa creez un animal care reprezinta toate acestea. Taur. Vultur. Leu. Rechin. Hotarat. Viclean. Puternic. De temut.

Am incercat sa imi imaginez cum ar trebui sa arate un astfel de animal....ca viitorul pe care si-l imagina Celeste pentru Zander atunci cand s-a despartit de ea. Infricasator. Celeste poate fi un geniu diabolic uneori.

Am luat o foaie de ciorna ca sa vad cum ar trebui sa arate monstozitatea pe care tocmai am inventat-o pentru ca nu as vrea sa irosesc sticla in cazul in care gresesc.

Mi-am pierdut douazeci de minute din viata ca sa termin schita desenului iar acum eram pregatita sa il pun pe stica. Inainte sa pot incepe ceva mi s-a parut ca vad pe sticla reflectata o forma. Nathan.

Statea in spatele meu si se uita la mine. De cat timp oare? m-am intors sa il vad dar nu mai era. M-am uitat si pe sticla. Nici acolo nu mai era. Cred ca am stat prea mult in preajma altcuiva inafara de Celeste si Paul.

Peste o ora aveam desenul aproape de jumatatea.....jumatatii. Puteam face mai mult daca nu s-ar fi intunecat si n-ar fi trebuit sa ma chinui sa tin si bricheta cu o mana. Nu ca as fi fumat dar de cand cu accidentul de ieri mi-am propus sa i-au una mereu cand merg in padure stiind ca lupilor le este frica de foc.

Am inceput sa imi strang lucrurile punandu-le intr-un ghiozdan. Nu imi gaseam schita de la desen. Am cautat-o cu bricheta peste tot. Nimic. Niste rasete stridente mi-au atras atentia si am scapat bricheta pe jos.Macar mai aveam o lanterna, sunt mereu pregatita. Nu avea baterii, se mai intampla sa mai uiti sa le schimbi. Era cam intuneric iar eu nu vedeam nimic, mai rau, nu aveam aparare in cazul in care ma ataca un lup, si chiar si mai rau....sunt singura. Am cautat bricheta la sange. M-am uitat prin fiecare firicel de iarba. Nimic. Rasetele s-au auzit din nou. Probabil erau niste copii de la scoala, unele imi pareau familiare. Am incercat sa merg in locul de unde se auzea galagia. Drumul era plin de frunze alunecoase de toamna si pietre de care era usor sa te impiedici.

Veneam aproape zilnic in padure cu Celeste si Paul, chiar si noaptea la ore mai tarzii decat asta dar abia acum realizez cat de important e sa nu fi singur. Orice sunet ma facea sa tresar, pana si cel al pasilor mei.

Am simtit un val de vant puternic si rece din directia de pe care am venit. Toate animalele din padure au inceput sa imi strige in urechi. Am vazut cum toate pasarile se ridicau din copaci si fugeau in directia opusa. Toate veveritele pe care nu le-am vazut pe timp de zi le vad acum fugind speriate cautandu-si un loc in care sa se ascunda. Sa se ascunda de ce? O neliniste mi-a zguduit tot trupul. Ce se intampla? In padure era o galagie asa cum nici la concerte nu era. Nu era cantecul obisnuit al pasarilor pe care il auzeai dimineata, era un tipat disperat plin de groaza. Ma simteam prinsa intr-un vis in care nu poti fugi sau tipa. Ceva mi-a atins usor si firav mana. Am simtit cum imi salta pieptul. Doar un strop de apa. Picura. Am inceput iar sa merg, marind pasul cat de tare puteam in ciuda faptului ca picioarele imi tremurau. Nu era doar zarva din padure si aerul tot mai rece ce venea din spatele meu, mai era si prezenta malefica care inconjura padurea. Niste strigate terifiate s-au alaturat corului dracesc. Baietii....