Children only! [The Twins]

Prolog

Era o noapte în care cerul se lăsa despicat în două de către fulgerele fără ţintă, o noapte în care gemenele Sutton stăteau neclintite la căldura oferită de focul ce pâlpâia în şemineu. Valurile electrizante de căldură le dădea o uşoară stare de somnolenţă, iar o mare fără fund se tot deschidea sub cele două fete ce se lăsau furate treptat de un somn dulce.

- Tati, tati, au strigat gemenele Olivier la unison, îndreptându-se cu paşi împleticiţi către tatăl lor ce şi-a depărtat braţele pentru a le captura într-o îmbrăţişare părintească.

- Spuneţi, fetelor!

Gemenele îşi aruncară priviri pe furiş, dezvelindu-şi dinţii de lapte printr-un zâmbet larg, specific copiilor. Annabella spuse, după ce sora ei dădu aprobator din cap:

- De acum vom sta aici? În fiecare zi?

Părea aproape entuziasmată, la fel ca mama ei, care admira în tăcere vila spaţioasă.

- Noi aşa zicem, a răspuns într-un final tatăl.

Când genele surorilor Sutton se dezlipiră una de alta după câteva ore bune de somn, acestea analizară cu o atenţie deosebită încăperea în care se aflau. Le părea cunoscută. Mai fuseseră şi altă dată acolo. Madison i-a transmis Estellei că erau într-o pivniţă. În pivniţa casei lor.

- Ar trebui să o strigăm pe domnişoara Mona, îşi dădu cu părerea Estella, ezitând.

- Ea e rea! Ea ne-a adus aici, se împotrivi cu repeziciune geamăna Madison, pe un ton răstit.

Annabella şi Crystal începuseră să se alerge prin noua lor casă, mult mai mare decât cea în care locuiseră până atunci. Când seara se apropia încetul cu încetul, ele încă mai făceau ocolul casei.

-E vremea să mergeţi la culcare, fetelor, se ivi mama lor în capătul scărilor, o femeie cu trupul zvelt şi cu trăsături frumoase, după ce despachetase şi aranjase hainele şi lucrurile la locurile lor.

Gemenele se bosumflaseră, dar nu stătură foarte mult pe gânduri. Ochii li se închideau automat. Erau obosite. Își încrucişaseră mânuţele subţiri cu ale mamei şi porniră spre noua lor cameră.

- Te înşeli, i-a replicat Estella.

- Eu nu mă înşel niciodată!

Atmosfera devenea din ce în ce mai tensionată între gemenele Sutton şi ar fi continuat ele tot aşa dacă bona lor nu şi-ar fi făcut brusc apariţia în întunericul ce cuprindea întreaga încăpere. Fetiţele s-au dat un pas înapoi. Privirea plăpândă a Monei era falsă, iar ele ştiau asta. Şi Estella era conştientă de răutatea bonei lor, dar nu voia să fie de acord cu sora ei nici în ruptul capului. Şi nici Madison nu ceda. Niciodată.

- Veniţi aici, scumpele mele! Cum aţi ajuns voi două aici? Ă? O supăraţi pe a doua voastră mamă?

Femeia s-a lăsat pe vine, prefăcându-se tristă şi aşteptându-le pe gemene cu braţele deschise, dar evident, niciuna nu a ascultat-o.

- Deci aşa stă treaba! Copii nemernici, nenorociţi... niciodată nu mi-au plăcut copiii!

Se înroşise de furie. Fetele tremurau sub privirea ei sadică şi necontrolată.

- Fugi, striga Estella către sora ei. Să fugim!

Şi au fugit, fiind mai rapide decât adversara lor (Lui Madison îi era frică, dar nu voia să arate asta. Inima îi bubuia cu putere în piept, iar pulsul îi era accelerat. Estella doar spera. Spera ca asta să se sfârşească cât mai repede şi spera ca părinţii săi să se întoarcă mai repede acasă.) Însă, în curtea din spate, au fost prinse. Şi atunci, au jurat că nu vor lăsa ca totul să se termine aici.

Revenind în prezent, la gemenele Olivier, Annabella şi Crystal, se cuibăriseră în noul lor pat călduros, învelite cu grijă de mama cu o pătură roz, culoarea lor preferată. De fapt, doar lui Crystal îi plăcea această culoare. Cealaltă fată o detesta. Ea optase pentru pătura albastră.

- Mama nu mă ascultă niciodată, se încruntă Annabella la sora ei, care se simţea destul de vinovată.

- Mie-mi place rozul, îşi lăsă ochii în jos Crystal.

- Ştiu, nesuferito! E o culoare la fel de urâtă ca tine.

Şi cu asta, Annabella se întoarse cu spatele la Crystal, pufăind mânioasă până ce, într-un sfârşit, adormi.

Crystal doar s-a uitat pe pereţii neinteresanţi până noaptea târziu, când i se păru că vede o umbră lângă nişa ferestrei. Părea desprinsă dintr-un film de groază, dar nu îi fu frică. Nu ştia ce se întâmpla de fapt, mai exact. Teama îi invadă fiecare părticică a corpului atunci când o voce şopti:

- Te văd!

Probabil că era doar imaginaţia fetei. Sau cine ştie?! Probabil că era Estella, regăsindu-se în Crystal, mereu batjocorită de geamăna ei care presupunea că ştie totul.

Nu vom afla prea curând, pentru că umbra stranie de la fereastră dispăru când Annabella îşi schimbă poziţia, iar Crystal se aruncă într-o clipită în pat.