Bună. Eu sunt N/T și sunt foarte timida pentru ca nu vreau sa mi se afle secretul cum ca am puteri nici părinți mei (ei locuind in Daegu) nu știu findca nu le-am spus și nici nu vreau ca ar face experimente pe mine. Sunt din Coreea mai bine spus Seoul și in curând începe liceul primul an (urăsc sa mă trezesc devreme dar nu am ce sa fac)
Am uitat sa va spun ca stau singura și sub casa am un buncăr în care pot sa fac ce vreau fără sa mă vadă cinevaGata ca m-am lungit cam mult :))
N/T pov.
E prima zi la liceu și mie așa frica fiindcă puterile o sa le controlez foarte greu fiind bazate pe emoții
(furie--iau foc*mă aprind ca o torta*;
supărare/tristețe--mă fac cât o furnica*doar mă micșorez*;
bucurie/fericire--zbor*sper sa fiu afară ca sa nu dau cu capul de tavan*;
frica--nu îmi fi în apropiere*ca o sa fi orbit de scut*;
și încă câteva puteri care nu sunt bazate pe emoții, o sa vedeți nu stau sa explic)
Îmi fac rutina de dimineață, mănânc un bol mare de cereale cu lapte după mă pornesc spre liceu
Ajung în fata porții și sunt întâmpinată de un băiat și un domn mai în vârstă (trebuie sa recunosc băiatul arata foarte bine) am văzut ca băiatul respectiv se apropie de mine sa mă salute dar nu apuca ca am mers în clasa (am citit pe ușa unde sunt clasele) intru și văd clasa plina și pe băiatul de la poarta văd ca locul de lângă el e liber merg și îl intreb:
N/T: e ... liber??
X: Pentru tine, da
N/T: Mulțumesc
Mă așez puțin speriata dar nu încât sa apară scutul doar ca am dat 10 strănuturi intr-un minut și toți pana și profesorul se uita la mine
X: Sănătate (colegul de lângă mine)X pov.
Cum a strănutat așa de mult intr-un minut? Cine e? Nu am mai văzut pe cineva sa strănute așa mult, dacă mă bag în vorba cu ea ce se va mai întâmpla
X: Cum te cheamă?
N/T: Nu vreau prieteni!
X: De ce?
N/T: Nu mă enerva te rog lasă-mă!!
X: Cum spui tu.. Apropo pe mine mă cheamă Park Jimin
N/T: Bine
Aud ca sa terminat ora și o văd ca fuge afară nimeni nu apucase sa iasă merg sa mă văd cu băieți și sa le zic de fata care sta lângă mine în banca
Îi văd pe terenul de fotbal și mă gândeam sa îi strig
Jm: Băieții!!
All:Daa (vin sa vadă de ce i-am strigat)
Yg: Ce sa întâmplat Jimin?
Nj: Da, ce sa întâmplat?
Restul așteaptă răspunsul
Jm: Știu ca suntem faimoși azi-dimineață stăteam cu directorul la poarta și a apărut o fata cu gluga în cap și masca la fata m-am apropiat de ea dar a trecut pe lângă mine fără sa apuc sa o Salut și dupa stăteam în banca și intra în clasa și numa lângă mine mai era loc liber așa a venit și mă întrebat dacă poate sta aici am lăsat-o, pe la jumătatea orei am vrut sa vorbesc ce ea după ce i-am zis cum mă cheamă a strănutat de 10 ori intr-un minut și nu știam cum sa reacționez
All: ..... (au rămas muți la ce scoteam pe gura)
Yg: Sari pe ea ... nu știu
Jm: Și cum presupui sa vorbesc cu ea când mi-a zis ca nu vrea prieteni?
Nj: Care îi fata? Cum o cheamă?
Jm: Nu mi-a zis
Jk: Care este? Mai ști cum arata? Sa mergem la ea
Jm: (mă uit prin jur) Ea e, haideți după mine
Jin: Sa avem grija ca nu știm cum reacționează
All: OkkN/T pov.
Stau singura pe o hinta cu căștile în urechi ascultând muzica, având fata în pământ. Chiar nu vreau sa vorbesc cu nimeni, dar când sa îmi ridic fata (eu fredonam chiar dacă știu ca se pot uita mulți la mine) încep iar sa strănut foarte mult când văd în fata mea 7 băieți *zi-mi te rog ca nu vor sa vorbim* îmi spun în gând și dau căștile jos
N/T: Cine sunteți și ce vreți de la mine?
Yg: Hai sa ne prezentam. Noi suntem BTS, cea mai faimoasa trupa din Coreea.probabil ne știi
Nj: Eu sunt Kim Namjoon liderul trupei
Jin: Eu sunt Kim Seokjin eomma trupei
Yg: Eu sunt Min Yoongi sau Suga leneșul trupei
Jh: Eu sunt Jung Hoseok sau J-Hope raza de soare a trupei
Jm: Eu sunt Park Jimin și sunt colegul tău de banca
Tae: Eu sunt Kim Tae-hyung fricosul trupei
Jk: Eu sunt Jeon Jungkook mezinul trupei
Jin: Pe tine cum te cheamă?
N/T: Eu sunt So N/T și nu mă simt deloc bine trebuie sa plecați va rog nu vreau sa va fac rău. O sa îi spun la Jimin adresa mea dacă chiar vreți sa mă cunoașteți dar va avertizez ca e STRICT INTERZIS sa spuneți la cineva ce o sa va spun sau arat încă un lucru luați-va ochelari de soare nu întrebați de ce. Haideți în clase!!
All: Acumm*după ore*
Jimin pov.
Ok a vorbit dar nu am înțeles de ce nu vrea sa spunem mai departe dar dacă a zis ca e strict interzis nu mai comentez dar cu ochelari de soare ce facem?.. eu cu N/T am mers spre poarta (eu avem deja ochelari la mine dar restul nu) așa ca am mers cu ea și băieți au mers sa se schimbe și sa vina la N/T ajung la o casa mai micuța dar frumoasa
Jm: N/T ești sigura ca nu e o problema dacă venim la tine?
N/T: Nu oricum nu stăm în casa
Jm: Adică?
N/T: O sa vezi, poți sa te așezi pe canapea fa-te comod. Vrei suc sau apa?
Jm: Apa te rog. Ai o casa mai mica decât a mea dar a ta e mult mai frumoasa
N/T: Mulțumesc cred
Stau pe telefon și aud din bucătărie cum ca sa spat un pahar și simt miros de fum merg sa văd dar nu mai e nimic și nici mirosul nu se simte *Cum a...* și văd paharul cu apa dar nu stau mult pe gânduri ca merg sa deschid usa și au ajuns băieți le zic sa intre se așează unde apuca
Jh: Jimin unde e N/T??
Nu apuc sa îi răspund ca vine dar era schimbată de haine avea un costum întreg pe ea sclipitor negru
N/T: Veniți cu mine
All: OkkScuze dacă sunt greșeli
Vă urmaa 💜💜