Written In The Scars

22. Sunt bine

10 luni mai târziu

Sunt bine.
Câteva luni mai târziu și chiar pot spune că sunt bine. Sincer, nu mă asteptam ca împăcarea cu Jack să îmi priască în asemenea hal, însă mă simțeam excelent. Din toată punctele de vedere.

Nu zic că e ușor, nu e... Dar încerc să vad jumătatea plină a paharului. Tehnologia îmi strica uneori starea de bine, având în vedere că îl mai vedeam pe Sam pe rețelele sociale, dar pentru aia exista butonul de unfollow. Știam însă de faptul că avea o piesa împreună cu Johnson... Care suna minunat... Și pe care încercam să o uit. Cuvintele îmi erau întipărite în cap... Îmi era dor de vocea lui, iar melodia asta îmi aduse aminte de.... Noi... Dar am decis să îi respect decizia.

Ne aflam pe ultima sută de metri înainte de plecarea în Arizona.
Urma ziua lui Johnson și voia neapărat să și-o petreacă acasă alături de toți prietenii și rudele sale. La început am refuzat categoric, nu voiam deloc să mă întorc acolo. Locul celor mai groaznice momente. În plus, toți acei oameni... . Jack a reușit totuși să mă convingă, însă entuziasmul meu era în continuare scăzut.

În astea 10 luni pot să spun că relația mea cu Jack s-a îmbunătățit... Adică era bună, dar simt că în sfârșit ne aflăm unde trebuie... Simt că amândoi am învățat să oferim mai mult. Mai mult decât să ne-o tragem când ceva nu merge bine și nu avem curajul să vorbim unul cu celalalt.

- Gata?
Mă scoate Jack din visare în timp ce urcă geanta în mașină. Îmi dau firele de par din ochi  aruncând o ultima privire către mama care ne privea zâmbind de pe treptele casei. Nu credeam că o să o mai vad vreodată pe mama zâmbind atâta timp când eram cu Jack.

- Sunt gata.

- Hai, promit că nu stam mult.
Tac.

El zâmbește.
Își baga mana prin parul meu proaspăt vopsit.

- Abia aștept să mă laud cu tine. Să mă ia naiba dacă nu arăți absolut genial.
Se apropie de mine și mă sărută apăsat, în timp ce mă lipește de trupul său, astfel încât să îi simt umflatura din pantaloni. Obrajii mi se roșesc instant, știind că mama e în spatele nostru.

- Jack... Potolește-te.

- Ce-mi faci!
Îl împing ușor după care merg la mama.

- Ne vedem în curând.

-  Să aveți grija, Mia. Și să mă suni. Și dacă-

Tace.
Însă știu ce vrea sa spună.

- Dacă îl vad pe Sam... Ce anume, mama?

- Scumpo, îmi pare rău... Nu am vrut să-

- E-n regulă...și mie mi-e dor de el.
O iau în brate și inspir adânc înainte de a pleca la drum.

OK, să o facem și pe asta.

*

10 ore în mașină. Împărțite la câte opriri a făcut Jack... Oficial eram obosită.

- Jack...

- Da, iubire. Ajungem imediat.

- În camera ta?

- Da. Nu cred că ne vedem cu băieții în seara asta. Nu am chef.

- Perfect. Vreau doar sădorm.

- Știu...

Nu a durat foarte mult până când Jack a virat spre strada unde se afla casa lui. În acel moment aerul din jurul meu a dispărut și am simțit că cineva îmi strânge stomacul în cea mai dureroasa modalitate. Milioane de imagini din trecut mi-au trecut prin fața ochilor... Ori muream ori muream...

Mașina s-a oprit și efectiv am sărit din ea aproape căzând pe asfaltul încins. M-am întors să mă sprijin de portiera în același timp simțind și brațul lui Jack încercând să mă susțină. Nerealizand cu adevărat, l-am împins... A fost ceva de moment însă el și-a dat imediat seama și s-a retras. Nu știu ce era în capul meu... Dar eram copleșită. Adică mă aflam din nou în locul unde am suferit cel mai mult, în fața casei în care de multe am primisem palme și înjurături de același om pe care acum îl iubeam cu toată ființa. Aveam să dorm în patul în care am devenit a lui. El fusese primul... Primul la orice... În același timp aveam să merg mâine la o petrecere asemenea celora la care obișnuiam să îl vad pe Jack cu Madison, în urma cărora eu ajungeam să sufăr. De fiecare dată.

Respiră.

Respiră.

Ești ok.

Mi-a luat un moment să îmi revin după care am intrat în casa. Jack deja carcase toate bagajele în sufragerie. Nu era nimeni, să înțeleg ca părinții lui erau la lucru, eram doar noi doi. L-am cautat cu privirea pe brunet, neștiind ce să fac. Eram convinsă că îl enervasem mai devreme și îmi era frică să fac ceva.

Era în bucătărie. Am intrat tiptil prin spatele lui și i-am pus mana pe spate. În acel moment a tresărit, făcându-mă și pe mine să tresar, apoi s-a întors nervos. Oh, nu... .

- Îmi pare rău.
Zic șoptit, de abia mă aud și eu.

- Nu înțeleg de ce ești asa, serios!
OK, acuma e timpul să mă dau 3 pași în spate.

- Jack, nu am vr-

- Crezi că te-am adus aici ca să te bat?? Nu înțelegi că nu mai sunt așa?

- Îmi pare rău, nu mi-am dat seama.

- Pe naiba, Mia!

- Ai idee ce dificil e pentru mine să mă aflu aici după atâta timp? Pentru tine e ușor sa te enervezi pe mine dar-

- Tu mă faci să mă enervez!
A ridicat tonul. E momentul să o las baltă. Nu vreau să fac asta acum.

- Poate dacă nu îmi făceai atâtea nu aveam de ce să te enervez!

- Mia-
Dar s-a oprit. Brusc. A expirat zgomotos după care a urcat sus în camera părinților săi. Am auzit cum a închis ușa.

Superb.