Necunoscuta

Capitolul 10 - Londra

        Şoferul trimis de tata să ne ia de la aeroport opreşte maşina în faţa casei şi ne anunţă zâmbind că este la dispoziţia noastră pe toată perioada şederii aici. Aflasem pe drum că el întârzie datorită unei şedinţe neprevăzute şi că mama ne aşteaptă nerăbdătoare acasă. Am puţine emoţii dar cu ajutorul Sabrinei care mă ţine strâns de mână reuşesc să le stăpânesc.

        Deschid uşa fără să mai sun şi intrăm în casă. Privesc în jur şi regăsesc aceeaşi încăpere pe care am părăsit-o cu 12 ani în urmă. Nimic nu s-a schimbat. Mobila este aceeaşi, canapeaua este aceeaşi, până şi fotografiile aflate deasupra şemineului sunt în aceeaşi poziţie.

        -        Sebastian! îi aud vocea mamei care se apropie timid de noi.

        Timpul şi-a făcut de cap cu chipul ei adâncindu-i trăsăturile fine iar durerea i-a marcat strălucirea ochilor transformându-i în două pete negre şi întunecate.  O îmbrăţişez doar atunci când mâna Sabrinei se desprinde din mâna mea şi îmi atinge uşor umărul pentru a-mi da impulsul necesar.

        -        Mi-ai înseninat ziua cu prezenţa ta, spune într-un târziu cu un glas tremurând.

Ştiam de la tata că nu şi-a revenit coplet şi că merge în continuare la psiholog pentru terapie. Sper din tot sufletul ca prezenţa mea să nu o neliniştească şi mai tare decât este.

        -        Ea este Sabrina, le fac cunoştinţă încercând să-i alung gândurile triste din minte.

        O îmbrăţişează lung şi se complimentează reciproc uitând pentru un timp de prezenţa mea. Nici măcar atunci când ne-am aşezat pe canapea nu au încetat să vorbească. O văd pe Sabrina cum o priveşte şi cum îi soarbe efectiv fiecare cuvânt pe care mama îl rosteşte.

        Era dornică să o cunoască, să afle mici amănunte despre tot ceea ce are legătură cu mine, cu trecutul şi cu copilăria mea. Iar mama era exact persoana de care avea nevoie pentru a-şi satisfice această curiozitate.

        Îl liniştesc pe tata printr-un sms că totul este în regulă şi aflu de la el că în câteva minute ajunge acasă. Profit de neatenţia celor două femei din preajma mea şi mă las purtat de priveliştea pe care mi-o oferă, ascultând neinteresat discuţia lor. 

        Tresar când uşa se deschide şi tata intră în camera pornind grăbit spre noi pentru a ne saluta. Îl surprind cum devine uşor palid atunci când o descoperă pe Sabrina şi cum încearcă să ascundă tremurul uşor al vocii atunci când începe să vorbească.

        -        Collin Brown, se prezintă el vizibil afectat

        -        Sabrina White. Mă bucur să vă cunosc.

Îi cuprinde mâna şi rămâne pentru o perioadă privind-o lung. Habar nu am de ce se comportă aşa şi nu înţeleg de ce este atât de tulburat de prezenţa ei.

        -        White… White… Nu cunosc pe nimeni cu numele acesta dar figura ta îmi este foarte foarte cunoscută.

        -        Nu cred că am avut ocazia şi nici posibilitatea să ne cunoaştem. Este pentru prima oară când vin în Londra.

Tatăl meu nu pare convins de argumentele ei dar momentan renunţă la alte întrebări mulţumindu-se doar să o privească îngândurat.

        Sabrina şi mama continuau să găsească din ce în ce mai multe subiecte comune pe care le discutau nestingherite şi doar privirile ei fugare pe care le arunca din când în când spre mine îmi confirmau că nu a uitat de mine.