A fost odata ca niciodata un pitic mic la stat dar larg la sfat.
Si era atat de vizitat de vietuitoarele padurii care aveau nevoie de sfaturi, ca nici n-apuca sa doarma. Ce sa va mai spun… ii crescuse barba mai lunga de-un cot si tare-l mai incomoda cand incepea sa dea sfaturi. Vedeti voi, ii tot cadea pe piept si cum era grea, ii tragea si capul dupa ea.
Tare mai era amarat piticul ca nu avea timp sa-si tunda barba. Ba venea Baba Hoanta de peste sapte maturi ca s-o sfatuiasca cu ce sa deretice casa ca nu mai avea decat matura de voiaj, ba venea Piticul Scund si-l intreba cum sa faca sa dea si el cu capul de pragul de sus ca sa-l vada pe cel de jos si tot asa…
Pufaia piticul, pufaia, pipa lui scotea largi rotocoale de fum si parca din ele isi lua sfaturile. Dar era din ce in ce mai trist si barba din ce in ce mai lunga.
Oare de ce nu putea Statu Palma Barba Cot sa-si puna si el un orar pe usa, sa aiba un program ca toti ceilalti pitici normali? Adica sa aiba si el timp sa mangaie pisici, sa-si pieptene barba, sa vada daca au florile apa, sa-si coasa nasturii lipsa, sa-si stearga ochelarii de aburi, sa stea cu mainile la spate, sa se legene in balansoar si toate celelalte lucruri pe care le fac toti, dar absolut toti piticii?
Pentru ca (si-au inflorit de trei ori petuniile de atunci), Piticul, pentru o treaba absolut piticeasca, a lipsit doua secunde de pe scaunelul lui. Atat. Doar doua secunde si melcul, venit in goana mare dupa un sfat extrem de important si urgent, nemaiputand sa astepte intoarcerea piticului, s-a dus fuga – fuga la vrajitoarea aia batrana de bufnita care isi facea veacul intr-un vechi pendul uitat de Uriasul Zapacit in Stejarul Falnic.
- Draga Bufnita, spuse melcul grabit. Ajuta-ma cu un sfat intelept!
- Bu hu hu! Ca tocmai imi faceam siesta, spuse Bufnita, scobindu-se in cioc cu un os de peste. Dar daca tot ai venit, ia sa vedem cu ce te putem ajuta.
Melcul tocmai isi tragea sufletul, asa ca se lasa un moment de tacere.
- Stii, incepu melcul intr-un sfarsit (timp in care puse la grea incercarea rabdarea si curiozitatea bufnitei), asta vara, dupa o lunga sedinta de familie in care mi s-a reprosat ca nu sunt in ton cu moda, am decis intr-un final sa-mi fac si eu o fereastra la cochilie. Zis si facut! Adica mi-am facut fereastra. Imi placea si eram bucuros ca nu mai trebuie sa ies din casa in noaptea friguroasa sa vad cum sunt stelele ca sa stiu cum e vremea a doua zi, licuricii imi dadeau o lumina placuta, vedeam cine imi canta “Melc, melc, codobelc”. Numai foloase am tras de pe urma ei. Dar vezi tu, Bufnita draga, vine iarna friguroasa si n-am geamuri la fereastra. Ce m-oi face eu?
Bufnita scoase vre-o doua profunde mda-uri. Problema era intr-adevar foarte serioasa si mult prea grava ca sa-si continue siesta. Asa ca ea cazu adanc pe gandri. Atat de adanc, ca scobitoarea ii aluneca pe nesimtite din aripa.
Dupa cateva minute de gandire, cuteza sa spuna:
- Melcusor luminat, mergi la Bursuc si roaga-l sa te primeasca peste iarna in locuinta lui. Are vizuina mare, incapatoare si tocmai si-a pus centrala, deci o sa fie si cald in iarna grea. Ce poti sa-ti mai doresti?
Multumi frumos pentru sfat melcul si isi lua picioarele la spinare catre bursuc. Bufnita nu era tocmai la curent cu noutatile, ca bursucul isi intemeiase o familie intre timp, avea si pui si nu mai avea loc si pentru melc. Dar pentru ca era sufletist si se lasa usor induiosat de necazurile altora, il indruma pe melc la veverita, care auzise el ca se plangea de singuratate.
Iar si-a luat melcul picioarele la spinare si a ajuns la veverita. Veverita l-a primit bucuroasa. Aceasta nu statea departe de bursuc, iar melcul se bucura in sinea lui ca o sa aiba atatia prieteni in jur.
Si a incercat sa ajunga in vizuina veveritei. S-a chinuit cateva zile sa urce pana la vizuina si s-ar mai fi chinuit si azi, daca…
S-a intamplat ca bursucul sa doreasca sa-si zugraveasca casa in culori mai vesele pentru copii si a avut nevoie de un sfat avizat. Normal ca s-a dus la Statu Palma Barba Cot dupa acest sfat de importanta cruciala. Si dupa ce sfatosul pitic i-a dat sfatul cel mai bun, cand sa plece acasa, bursucul si-a amintit necazul melcului. Si i-a povestit toata tarasania piticului.
Statu Palma Barba Cot, dupa ce a mustacit in barba de trei ori, si-a adus aminte ca avea o pereche de ochelari din tinerete, de cand barba nu-i mijise inca, si care nu-i mai foloseau la nimic. Asa ca i-a dat bursucului sa-i duca melcului sa-si puna geamuri la fereastra.
Si i-a dus bursucul ochelarii melcului, acesta a fost la mesterul sticlar si iac-asa se apropie de sfarsit povestea noastra.
Venise bursucul la tanc cu ei, ca melcul nostru incepuse sa tremure putin de frig si-l dureau muschii de atatea incercari de a ajunge la vizuina veveritei.
Niciodata nu si-a iertat piticul lipsa de pe scaunel. Si-acum ofteaza cu tristete cand isi aminteste de tremuratul melcului. De-atunci n-a mai lipsit o clipa de pe scaunel, iar barba creste si tot creste…
