Cursed at 17

Capitolul 6 - Secrete.

Krista's P.O.V

Beezus s-a urcat in masina, pe locul din spate, iar eu am inlantuit-o in centura de siguranta. Pe fata ei era intiparit un zambet larg si isi balanganea picioarele in sus si-n jos de nerabdare. Am deschis portiera, m-am urcat obosita la volan si am derapat spre gradinita.

Eram confuza si nedormita. Ochii mei erau incetosati si cu greu puteam vedea drumul. Aveam vreo 8 kilometri de condus pana la gradinita St Paul. Incepuse sa ploua iar in masina se lasa o racoare consistenta. Sunetul ploii pe capota lucioasa a masinii imi face pleoapele sa se inchida dar  am strans volanul si mi-am continuat drumul, gandindu-ma infricosata la cele intamplate noaptea trecuta.

~Flasback~ :

Am pasit cu grija peste lumanari, folosindu-ma de focul lor pentru a o aprinde si pe cea din mana mea.

Repeta in gand, apoi spune cu voce tare : Sufletul il chem pentru a ma lumina.

M-am incordat putin, incercand sa imi aduc aminte sigur, ca astea sunt probabil aberatii, si ca nu au cum aa fie adevarate.

-Sufletul il chem pentru a ma lumina. Soapta mea tremuranda, s-a auzit in toata incaperea, urmata de o pala de vant rece, ce a stins cele 9 lumanari.

-Jenna ? Am intrebat primul lucru la care m-am gandit .

Si a zecea lumanare, cea din mana mea, s-a stins, lasandu-ma intr-o bezna totala.

In momentul ala chiar ma speriasem.

Bezna a fost sparta de un fascicul puternic de lumina. Inima imi bubuia cu putere in piept.

Incet, dar sigur, lunima capata o forma. Semana cu un trup de femeie. Am clipit, observand o figura familiara ce statea in fata mea.  Ochii mi s-au marit de uimire. Stateam fata in fata cu Jenna. Era exact asa cum o stiam cu o mica exceptie. Era ca o sifida, semi transparenta, si inconjurata de o aureola albastra. De asemenea si hainele ii erau schimbate, blugii albastrii cu talie joasa si camasa din  flanela erau acum inlocuite de o rochie neagra ca noaptea ce i se mula perfect pe coapse.

Am deschis gura, vrand sa-mi exprim nedumerirea, insa nu am putut scoate niciun cuvant. Pe chipul palid al Jennei aparu un zambet firav, ce se tot largea, secunda cu secunda, pana deveni un ras strident. Nu mai era acel ras dragastos si delicat cu care eram mai mult decat obisnuita.

- Ce s-a intamplat surioara? Te-am lasat fara cuvinte? Tu m-ai chemat. Rosti amuzata. 

Si vocea ii era schimbata. De parca un spirit necunoscut a insufletit corpul ei.

O lacrima tradatoare imi parasi pleoapa urmata de multe altele. Nu intelegeam aceasta situatie, iar prezenta neobisnuita din fata mea nu imi usura deloc sarcina.

Deodata, am simtit cum o raceala imi patrunde in obraz. De abia atunci am realizat ca mana fantomatica a surorii mele imi stersese o lacrima sarata.

Un pic din vechea Jenna ramasese totusi.

- Cum...? Am reusit sa rostesc cu o voce ragusita.

- Nu te teme. Totul va fi bine. Iti voi explica. Tot ce trebuie sa faci este sa ma asculti.

Acestea fiind spuse, Jenna se pozitiona in fata mea, incrucisandu-si picioarele in stil turcesc, emanand in continuare acea stralucire albastra in jurul ei, care lumina cat de cat camera.

A sesizat asta, si s-a ridicat imediat in picioare strambandu-se.

- Stai, doar un pic. A rostit, cautand din priviri lumanarile, stinse acum.

Le-a privit intens, acestea 'imprastiindu-se' prin camera, luminand.

- Gata, a spus ea cu nonsalanta.