Prințul de safir

Prolog

    •:•.•:•:•:•:•:•:•:•☾☼☽•:•.•:•.•:•:•:•:•:•

    — Asta numești tu gătit?

A venit lângă mine și intenționat a dat cu mâna în castron, aruncându-l pe jos.

Ne-am uitat amândoi cum conținutul s-a împrăștiat pe podea, scurgându-se apoi și restul din ce a mai rămas în el.

El a rânjit satisfăcut.

— Perfect! a comentat mândru de sine. Acum, la treabă, acolo unde îți e locul! a indicat spre sol cu capul.

Cu noduri îmi înghițeam lacrimile, ca să nu mă arăt atât de ușor înfrântă în fața lui. Nu merita să-i conced bucuria asta.

Am vrut să mă aplec, fără niciun alt protest căci știam că nu avea rost, când tocmai am auzit o altă voce care m-a făcut să mă opresc în loc.

— Ce se întâmplă aici? a strigat persoana nou venită, de îndată ce a intrat în bucătărie și a văzut dezastrul de acolo.

— Nu-i problema ta! s-a răstit Kamran la el.

— Tu ai făcut asta? s-a apropiat blondul, arătând cu indexul spre fratele său.

Continuam să stau în mijlocul bucătăriei, deznădăjduită și alarmată din cauza mizeriei de pe jos și a modului în care decurgea această situație.

— Și dacă ar fi așa, ce? l-a sfidat, cu insolență, celălalt.

— Pune mâna și curăță, acum! i-a ordonat Kenji.

— Să o facă ea, a arătat, cu bărbia, spre mine. Să recompenseze și ea, cumva, faptul că o întreținem, și-a încrucișat Kamram brațele la piept.

N-aș fi putut anticipa următoarea mișcare, căci s-a întâmplat mult prea repede. Am auzit și văzut, în schimb, cum palma lui Kenji s-a trântit cu putere de falca lui Kamran.

— Strânge-ți mizeria, idiotule! a zbierat la el. Dovedește că ești și tu bun la ceva!

Șatenului i-a luat ceva timp să se dezmeticească, fiind uluit de modul în care îl atacase fratele său. Dar destul de repede și-a revenit, totuși, din șoc. A dat să riposteze, îndreptând, la rândul său, pumnul spre fața celuilalt. Reflexele lui Kenji s-au dovedit a fi, însă, uimitoare, căci, înainte ca cel mai tânăr să-l poată atinge, i-a prins pumnul în palma sa mare, aruncându-l în spate. Kamran aproape împleticit, împiedicându-se în picioare.

Nu-mi puteam închipui de unde deprinsese tânărul asemenea abilități fizice. Poate că făcuse arte marțiale sau ceva de genul acesta.

— O să plătești pentru asta! l-a amenințat Kamran, țintind cu degetul spre el.

— Fă ce vrei, s-a întors blondul cu spatele la el, nepăsător.

— O să vezi tu, mortăciune! O să-i spun tatei să-ți taie fondurile alea pe care le investești tu în jegoșii ăia.

— Să nu îndrăznești! s-a răsucit, brusc, Kenji înapoi spre el.

Kamran a ridicat insolent un colț al gurii, știind că tocmai îi descoperise punctul slab.

— Nici n-ai idee ce plăcere o să-mi facă să te văd înfrânt. O să-ți iau tot ce-ți pot lua. O să suferi tu de data asta.

— Te mai smiorcăi mult? a vorbit Kenji cu aceeași indiferență. Ai nevoie de o batistă, ceva?

Șatenul a scrâșnit din dinți, enervat iar de faptul că celălalt nu prea intenționa să-l ia în serios. S-a întors pe călcâie și a ieșit din încăpere,

Am rămas în tăcere, neștiind ce reacție să am la o asemenea scenă.

Am tresărit atunci când mâna celui care rămăsese cu mine, m-a atins pe umăr.

— Ia loc, te rog. A tras scaunul pentru a mă putea așeza.

Am rămas pierdută, pentru o clipă, cu privirea într-a sa.

•:•.•:•:•:•:•:•:•:•☾☼☽•:•.•:•.•:•:•:•:•:•

N: Bun, ca să înțelegeți despre ce e vorba, țin să menționez că asta e o idee nouă pe care da, am de gând să o dezvolt, dar nu chiar acum. Acum mă voi concentra pe Blue până o voi termina.

Însă îmi place foarte mult subiectul acesta și îl voi dezvolta. Vreau doar să știu dacă v-am făcut curioși deja. :))