Written In The Scars

28. Ai grijă

Jack p.d.v

De când s-a întâmplat... Ce s-a întâmplat, am început să îmi pierd mințile. Conduc fără oprire de 2 zile și nu știu încotro mă îndrept. Și când spun asta, mă refer la faptul că nu știu încotro mă îndrept cu viața mea.

Nu știu ce m-a apucat acum două seri... A fost de parcă nu eram eu însămi și am înnebunit. Nu am vrut să o lovesc, nu am vrut să o lovesc în halul ăla. La naiba, o iubesc pe ființa aia dar nu mă pot controla niciodată când mă enervează.

Nu mă culcasem cu Madison când m-a prins. Am sărutat-o, am greșit, însă Mia a avut o reacție care m-a scos din minți. Nu o învinuiesc, a trecut prin toată rahaturile posibile doar din vina mea și probabil se aștepta ca eu să mă culc cu Madison la prima revedere.

Oricum, nu voi înceta niciodată să fiu vinovat și să mă simt al darcului de imbecil. De data asta chiar am pierdut-o. Și chiar dacă nu va vrea sa renunțe la noi, pentru că o cunosc, va încerca din nou să mă repare. Însă de data asta nu o voi lăsa eu. Nu mai vreau să o distrug...îi voi da drumul. Deși va durea ca naiba.
Dar nu sunt destul de puternic ca să-mi revin dracului și să o iubesc cum merită.
Obișnuiam să fiu gelos pe Sam și pe cât de apropiați erau. Auzeam din Arizona că Sam era cu ea și credeam ca voi sparge tot din casă. Însă acum, după tot ce s-a întâmplat, îi sunt recunoscător lui Sam. Știu că probabil își dorește să mă ia la bătaie, însă eu vreau doar să îi mulțumesc că a salvat-o de mine pe Mia... De atâtea ori. Dar mai ales, ultima dată.

Am frânt-o... Am frânt-o mai tare decât am făcut-o vreodată.

Vreau să îmi cer iertare, dacă mă va lăsa cineva să mă apropi de ea. Sper.
Pentru că asta va fi ultima dată când o voi vedea. Ultima dată când mă voi apropia de ea. Jur.

Și iată-mă în fata ușii casei lui Sam, mult prea laș pentru a bate la ușă și aproape pregătit pentru a încasa un pumn zdravăn în moacă.

Bat.

Nimic.

Și bat a doua oară.

Aud niște pași.

Ok, Jack... Trage aer în piept și pregătește-te să ți-o iei în freză.

- Sam, credeam că-

Și se blochează.
Și mă blochez.

Îngerul meu căruia i-am rupt aripile se afla în fața mea.
E speriată, pot să văd asta în ochii ei. Dar nu fac nicio mișcare.

- Jack?
Mi-a fost dor de ea.
Își trage cardiganul peste mâinile ei micuțe și se da un pas în spate.

- Mia, nu sunt aici să te rănesc.

- Ce vrei?

- Putem vorbi? Te implor. Câteva minute.

Stă pe gânduri. Nu prea vrea, dar dă nesigură din cap.

Ok Jack, nu o da în bară amice. E ultima ta șansă.

Am urmat-o pe veranda și m-am așezat pe un scaun în timp ce ea se legăna ușor pe balansoar. Își acoperise vânătăile de pe față cu machiaj.

- Îmi pare rău. Mia, trebuie să ști că îmi pare rău. Te rog să mă ierți.

- Jack, sunt atât de obișnuită cu scuzele tale...
Avea deja lacrimi în ochi și tot ce voiam era să mă duc lângă ea și să i le șterg.

- Știu. Știu că orice aș spune nu pot repara ce am făcut. Însă am nevoie de iertarea ta Mia, am nevoie pentru a putea merge mai departe.

- Să mergi mai de... Cum adică?

- Nu te pot lăsa să mă iubești, Mia. Nu te merit. Nu am făcut-o niciodată.

- Nu pot pur și simplu să-

- Poți. O să poți. Doar... Spune-mi că mă ierți, Mia. Îmi pierd mințile.

Trage adânc aer în piept după care îmi zâmbește. Nu știu de unde are atâta putere.

- Te iert, Jack. Ști că mereu o fac.

Mia p.d.v

- Te iert, Jack. Ști că mereu o fac.

Îl priveam și nu știam cu cine vorbesc. Nu îl vasuzem niciodată atât de vulnerabil... Trebuia să îl iert. Trebuia, pentru a trece mai departe.
Asta era despărțirea noastră.

- Mulțumesc...
A vrut să se repede să mă îmbrățișeze, însă s-a răzgândit. Mi-aș fi dorit să o facă. Pentru ultima dată.

- Jack... O iubești?

Trebuia să întreb. Trebuia să știu pentru ce am îndurat atâta durere.
Trebuia să știu dacă a meritat totul.

- Mia...

- E-n regulă. Spune-mi.

- Da...dar te iubesc și pe tine. Jur că mereu te-am iubit, Mia. Nu te-am mințit în legătură cu asta. Mereu o voi face. Însă trebuie să îmi revin dracului. O voi face, promit. Și sper ca atunci când voi termina să putem fi... Prieteni măcar.

- Ce înseamnă asta, Jack?

- Ma duc la reabilitare, Mia.

Zâmbesc când îl aud. Mereu îmi dorisem lucrul asta.

- Jack...
Nu am rezistat, am sărit în bratele lui. A fost șocat câteva clipe însă apoi m-a îmbrățișat înapoi. Ii simțeam inima, bătea ca nebuna.

- Sunt foarte fericită pentru tine, Jack.

- Știu...o să... Plec acum. Sam va avea grija de tine, știu că va avea.

- Jack... Doar...
Nu știam ce vreau sa spun. Plângeam. Dar erau sentimente amestecate... Mă bucuram pentru decizia lui însă nu îmi venea să cred că ăsta era finalul.

- Ai grijă, Jack.

- Îmi pare rău, Mia. Îmi pare rău.

Mă sărută pe creștet după care se îndepărtează și nu durează mult până când se pierde în văzduh.

S-a terminat.

Povestea noastră s-a terminat.
După atâtea întâmplări, odată cu rănile mele care urmau să se vindece, la fel și Jack urma să devină o amintire.

Cum îl voi uita?