Bună . Numele meu este Emily si in momentul de față am 28 de ani. Să vă spunnpovestea mea.
Era o zi înnorată de toamnă. Adolescenții ca mine nu au chef de nimic pe o asemenea vreme, însă eu.. Eu mă îmbrac cât mai lejer şi ies afară. Mă plimb , şi mă plimb.. Mă hotărăsc sa merg în pădurea ce se afla în apropiere de casa mea. Când sunt doar eu cu natura , simt ca nimeni şi nimic nu poate să îmi facă vreun rău. După câteva ore de stat prin pădure , plec acasă. Intru în casă şi o strig pe mama , vrând sã-i povestesc pe unde am fost şi cât de bine m-am simțit. Nu răspunde , nu o găsesc. Mă duc la hambar să văd dacă este cumva acolo. Deschid uşa şi văd silueta mamei atârnâd de o sfoară. Urc repede pe scară şi o dau jos. În timp de îi desfac sfoara de la gât încep sã plâng. Nu mai respira. Deja ştiam că o să rămân singură pe acel pământ. O iau în brațe şi o sărut cât de mult pot . Nu aveam tată, nu ştiam ce o să fac mai departe.. Am înmomântat-o pe mama în curte . Groapa i-am făcut-o eu, sicriu nu am avut şi am pus-o într-un cearceaf alb la fel ca pielea ei fină. Mi-a fost greu să ştiu că nu o s-o mai văd niciodată. Timp de 5 ani am avut în gând numai asta " Dacă nu plecam , poate mama nu murea". A venit ziua să redevin fericită , după ce l-am cunoscut pe soțul meu , Alan. Sper ca mama să fie şi ea fericită acolo unde e şi să mă ierte că am plecat în acea zi..
