Cybercunt 2000

9

Mulțimea aplaudă nebună, urlete extaziate erup din toate părțile.

Vespasian își amintește trezirea lui pe această lume, în fața clădirii guvernului. Întoarce privirea la femeia artificială din apartament și o vede aplaudând elegant și surâzător.

"Oare înțelege ce se întâmplă? E programată sau e inteligență artificială?" se întreabă Vespasian.

Vede copiii prin audiență și caută să-și imagineze cum e viața lor în această celulă separatistă. Oare sunt exploatați sexual, cum i-au zis la unitate?

Scena se închide și se dă drumul la o petrecere relaxată. Moșulețul îi aduce lui Vespasian de băut.

- Tataie, dar cum te cheamă pe tine?, zice Vespasian.

- Ah. Olandezu.

- Olandezu?

- Da, am fost pilot de avion. Și aveam lipici la femei hehe. Miruna, tu ești?

Moșulețul îi face semn unei fete.

- Bunicule??

Fata îl ia în brațe pe moșuleț.

- De când nu te-am mai văzut!

- Sunt cu munca, na, zice fata.

Vespasian o soarbe din priviri. Un chip de bibliotecară cu șolduri de amazoană firavă.

- Uite mai am un nepoțel, zice moșulețul arătându-i-l fetei pe Vespasian.

- Ooooooo ce drăguuuuțțțțț!, miorlăie ea și-l ia în brațe.

- Ea este Miruna, o fată scăpată de sub fasciști care a găsit la noi o casă. Am luat-o sub grija mea, era singură singurică, și acum cred că a ajuns destul de bine, zâmbește Olandezu. Iar acest băiat tocmai a fugit, de asemenea, de la fasciști, dar a reușit să ne aducă un aparat pentru spionat fasciștii!

Fata ia o mină de admirație umilă.

Pare cunoscută. Vespasian aruncă o privire femeii artificiale din apartament: seamănă cu ea. Năpădit de scârbă, întoarce ochii oripilat la moșuleț.

- Ce-ai pățit, fiule?

- Păi ă... sunt de abia câteva ore aici, nu știu aproape nimic despre viața de aici. Mă simt copleșit de tot ce este aici!

- Nu-i așa??, zice Miruna. Și eu am fost la fel la început! Aveam vreo 9 ani când am venit aici și m-a ghidat bunicuțul drag, mai mult decât mă așteptam, zâmbește ea.

Vespasian vrea să vomite.

Olandezu face un semn din mână și femeia artificială le aduce de băut. Îi mulțumește cu o palmă fină peste buca strălucind a carbon.

- Ce-aș vrea și eu un tovarăș d'ăsta companion, zice fata măsurând cu poftă femeia artificială.

"Miruna nu vede că seamănă cu curva asta androidă sau ce dreq o fi? Sau știe clar ce se întâmplă? Vai de capu meu, pe lângă cine stau!"

- Miruna, nu vrei tu să ai grijă de văr'tu? Că el nu e din București și are nevoie de ghidare de la o femeie de ispravă ca tine, zice Olandezu cu un zâmbet de pește. Eu am niște afaceri de rezolvat.

- Da sigur!, zice ea.

Olandezu se face nevăzut. Miruna dă paharul pe gât și-l duce pe Vespasian afară, în luminile vii ale Bucureștiului. Dă și el paharul pe gât. Femeia artificială îi urmărește îndeaproape.

- Zici că nu ești din București?, zice ea.

- Nah.

- Dar?

- Din ă... Plăiețu.

- Unde-i asta?

- Undeva la poale de munte peste un lac, peste niște dealuri, zâmbește el.

- Uau ce precis!, râde ea.

Vespasian observă că vânzătorii țigani ambulanți încă se strâng pentru afaceri lângă stația de metrou Pipera. Simte cum i se încălzesc genunchii.

- De ce ai venit în București?

- Să studiez, să aflu despre oameni, zice Vespasian. La mine în sat nu era cine știe ce de făcut.

- Puteai să faci o cooperativă.

- Pfff, da sigur, râde el.

- Adică?

Pieptul îl gâdilă. Miruna e aprinsă în obraji.

"Ce naiba mi-a pus moșu în băutură?"

Se îndreptau, parcă fără control asupra trupului, către apartamentul lui. Femeia artificială era chiar în spatele lor.

- Adică în satu ăla e plin de boșorogi fără viziune și poate chiar fără creier, zice el.

Miruna râde ca o drujbă.

Vespasian vrea să sucească gâtul cuiva. Un val de scârbă si erecție îl cuprinde din toate ungherele pielii.

Sunt în lift. Femeia artificială îi înghesuie în perete. Vespasian simte că o ia razna.

- Știi cât de mult costă un companion d'ăsta?, zice Miruna, arătând către femeia artificială.

Buzele sunt umede, ochii fragezi. Privirea ei - deja penetrată de toți armăsarii lumii.

Vespasian își înfige mâinile în șoldurile ei și îi acoperă gura, grațios și flămând ca un urs. Se înlănțuie amândoi, respirație grea și sudoare topindu-se. Femeia artificială îi târă în apartament.

Hainele se desprind de pe ei. Carnea se împrăștie în pat, oasele se freacă cu scântei, limbile sapă gropi adânci. Vespasian se scaldă într-un dezgust dulce, fără margini. Transfigurată, fata îl strânge la piept.

Chipul Mirunei se amestecă, devine o masă fără formă, ca din ea să răsară fățăul Vioricăi Dăncilă.

- Mai vrei să afli?, se aude curioasă vocea lui Traian Băsescu.

"VAI DE CAPUL MEU"

- DA DOAMNE DA!, urlă Vespasian în extaz și slobozește un camion de sămânță în Miruna.

Tremurând, evlavios ca în fața Sfintei Mării, face un semn al crucii pântecelui ei. Se târăște până la balcon, vrând să se arunce cu orice preț. Ceva tare îi amorțește capul și se face întuneric.