Luând-o de la început, mă numesc Anna și sunt în ultimul an de liceu. Chiar dacă toată generația mea din liceu pleacă la petreceri, se distrează și n-au prea multe stresuri eu îs invers. Mă încadrez greu în societate și încerc să învăț bine. Sunt olimpică la matematică și istorie. Chiar dacă nu am primit darul socializării l-am primit pe cel al frumuseții. Nu că mi-ar plăcea să mă laud, dar de mică mi se tot spune că sunt deosebit de frumoasă, iar această frumusețe mă face să fiu una dintre cele mai populare fete din școală. Surprinzător, nu? Am un grup de prieteni, în total suntem patru, doua dintre noi sunt mai tocilare, adică eu și prietena mea Eva, și Bella cu Nina sunt petrecărețe înrăite