Mark împinge poarta de două ori mai înalta ca el, care deabia se deschidea din cauza ruginii apărute de-a lungul vremii. Scârțâitul pe care aceasta îl scotea părea mai mult un țipat care dădea impresia de disperare. Era îndeajuns de puternic pentru a speria orice vietate aflată în preajma.
Cu pași mici și ușori, prin ceea ce ar fi trebuit să fie o grădina cu flori, Mark începe să meargă spre dărăpănata ușa a casei. Curtea era formată dintr-o potecă îngustă, iar în părți erau cadavre de flori uitate de timp. Punând la socoteală strania casă din fața sa, totul se însuma într-un tablou grotesc si înspăimântător.
Spera să găsească ceva, dacă nu un răspuns, un indiciu, orice care i-ar fi de ajutor în situația sa. Spaima se putea citi pe chipul sau obosit și abătut. Doar determinarea de fier îl mai făcea să continue.
Înainte să atingă clanța ușii, se aude strigat dinăuntrul casei. Cuvântul "împietrit" descrie perfect starea băiatului în acel moment. "Cine ar putea fi?", "Nu-i recunosc vocea.", "Cine ar putea trăi într-o casă ca asta?", "De ce îmi cunoaște numele?". Erau întrebările care se învârteau în mintea sa. Într-un final Mark își adună forțele și intră în casă, împins poate și de o ușoară urmă de curiozitate.
Nimeni și nimic nu mai putea prevedea soarta lui...
***
Hello, I'm back, somehow.
Sper că v-a plăcut această scurtă introducere. Nu știu dacă am timpul necesar de a reveni pe Wattpad, dar încerc să mai scriu când am timp.
Ar fi minunat dacă ați putea lasa un comentariu cu ce nu v-a plăcut, dar și cu ce v-a plăcut. Mulțumesc.
Dacă vă place începutul o să revin și cu un prim capitol.
***
