Un scriitor cu degete de evantai

Despre un scriitor cu degete de evantai

Cu siguranță nu sunt unul dintre cei mai slabi scriitori dar nici nu o să mă găsești la raftul cu "scriitori brăileni". Într-o realitate interioară,durerea mea e jucată pe degete de evantai la colțurile Tâmpei. Scăpat de vitalitatea prânzului,se însera devreme,iar eu cutreieram parcuri,încercând se scap de obsesiile progresive,fumam înainte țigara de după,de frică să nu mă prindă noaptea. Eu sunt un scriitor mai ciudat,lovesc cu capul clapele și câteodată scriu cu picioarele. Dacă ne-am mărgini,ne-am privi,putem fi dacă plecăm de-acolo. Dacă nu înțelegi,nu e problemă,măcar citește din politețe. Îmi plac florile,ofer trandafiri,îmi doresc dimineți la Praga și-un ceai de iasomie. Sunt simplu,dragostea e stadiul crepuscular al luciditații. Cască somnoroase stelele,dacă ar cădea una,ar sfredeli pământul și te-ai înălța tu.

Nu sunt captiv aici dar îmi place să zâmbesc. Fumul ăsta gros mi se duce în stomac,alcoolul mi-l simt până-n gât cum imi arde țesutul și degetele obosite de la cât au scris. Vezi,nicio părticică din corp nu e mulțumită. Ba nu,mint,capul ăsta e in al nouălea cer,dă tot afară,vomită într-una peste foi și le umple cu chestii pe care oricum o să le citești din politețe. Mă bucur de a 20-a mea toamnă fericit c-am pierdut o vară iubind și entuziasmat că o să continui să fac asta. Vine vântul meu rece și de data asta o să-mi facă pe plac anotimpul. O să-mi disperseze fumul în vânt,trecutul în vin,viața în foi,scuzele în fapte și capul în stele. O să greșesc în continuare dar sincer îmi place mai mult să-mi cer scuze în geaca mea neagră trasă peste cămașa mea în carouri.

Scriu de plictiseală că de foame sunt sătul. Bogdan mi-e numele.