Povestea artistului și a muzei lui nu e o istorisire romantică în care astrele se aliniază în favoarea îndrăgostiților. Pentru că nu avem îndrăgostiți, ci doi străini ce au ales să își dezvăluie sufletele reciproc, într-o noapte de august, dintr-un singur motiv: pentru că erau necunoscuți, anonimi, posibile himere în întunericul nopții. Pentru că singurele lucruri concrete erau firele de iarbă în care își odihneau degetele, așezați spate la spate, și vocile care crezuseră că aveau să și le amintească pentru totdeauna, dar pe care și le uitaseră reciproc după prima săptămână, într-o trădare fără scrupule din partea propriilor memorii.
Dar ce se întâmplă atunci când adevăratele himere se infiltrează în lumea ta? Atunci când mintea te înșală și inima te împinge pe căi greșite? Poți să evadezi din realitate, poți să te ascunzi de oameni, dar nu poți să fugi de himerele din capul tău. Ele rămân mereu acolo, se hrănesc cu sufletul tău în timp ce tu te hrănești cu amintirea lor.
***
CITEȘTI
Zăpadă și cenușă
Romansa─ Doamne Dumnezeule! A fost fantastic!, exclamă ea, când ajung la baza dealului. ─ Tu chiar te bucuri din orice, nu?, zâmbește, la fel de îmbujorat ca și ea. Deși era probabil cu doar un an sau doi mai mare, ceea ce însemna că ar trebui să aibă puți...
