2018:The Story Behind The Story

Capitolul 7

"Feel like making a deal with the devil?"

Am ieșit nervoasă din clasă, înjurând de o mie de ori pe secundă decizia mea de a ieși din cameră azi. Pe lângă faptul că baba a avut un șoc să mă vadă, pe toată durata examenului toți s-au uitat la mine cu o privire de nedescris, încât îmi venea să îi strâng de gât pe toți. Nu scrisesem nimic pe foaie, nici măcar numele, fusesem mult prea concentrată să mârâi la fiecare student în parte și deși profesoara îmi atrăsese atenția de câteva ori, nu am putut să mă opresc. Îmi doream să înceteze chestia asta cu holbatul cât mai curând, alfel aveam să mă cert cu cineva rău de tot. Katerine se făcuse dispărută cu prietenii ei, imediat ce mă anunțase că are de lucrat la un proiect. Nu am stat să îi ascult pălăvrăgeala, m-am îndreptat spre cantină, eram moartă de foame.

Forfota și gălăgia cu care am fost întâmpinată imediat ce am pășit în încăpere mă făcuse să îmi regret decizia de a veni aici. O grămadă de elevi mișunau agitați prin toate colțurile, fiecare văzându-și de treaba și de grupul lui. Unii dintre ei stăteau la mese în picioare nemaiavând loc, alții erau unii peste alții încercând să mănânce. Nu le putea înțelege comportamenul de animale, puteau la fel de ușor să se așeze la o altă masă decât să se comporte ca maimuțele.

Am înfășcat repede un bol de salată de legume și m-am îndreptat spre cea mai retrasă masă din cantină. Nu aveam chef de nimeni și oricum nu aveam prieteni. Mi-am plimbat absentă furculița prin mâncare, amintindu-mi de câteva ori că mai trebuie să și înghit și m-am strâmbat involuntar ori de câte ori conținutul îmi ajungea în burtă. Mă chinuiam să mănânc, era clar că stomacul meu nu era de acord cu decizia mea de a-l hrăni.

- Bună, auzisem dintr-o dată o voce feminină și zurlie lângă mine. Te superi dacă mănânc aici?

M-am uitat cruciș la ea și mi-am permis să o analizez scurt. Era o fată înaltă, cu siguranță mult mai înaltă decât mine și mult mai corpolentă. Avea o privire sinceră și inocentă și un zâmbet imens pe față ce îmi ridica un mare semn de întrebare. Ce căuta fata asta lângă mine?

- Da, răspunse altcineva în locul meu și aș fi recunoscut vocea aceea groasă și demonică dintr-o mie. Aici stau eu, îi spune scurt și promt, întinzându-și tava pe masă și punându-se lângă mine, la o distanță aproape inexistentă.

Avea un mârâit în voce ce nu trecuse neobservat și o privire de care până și eu m-aș fi speriat. Era îmbrăcat lejer, tot în negru, iar hainele îi erau șifonate și din expresia feței sale puteam observa că este obosit. Oare ce făcuse aseară, dacă nu dormise?

Nu i-am spus nimic, am încercat să mănânc liniștită deși cu fiecare înghițitură devenea tot mai greu, iar faptul că tot corpul său era aproape lipit de mine nu ma ajuta. Aproape că îi simțeam respiratia și îi auzeam bătăile inimii, iar mirosul său inconfundabil de colonie îmi invadau nu numai nările, ci și tot corpul meu care începuse să treacă prin aceeași senzație de electrocutare de dimineață. Toată cantina se uita acum la noi și îmi venea să îi dau o palmă peste ceafă pentru faptul că venise aici. Ce căuta totuși la cantină? Grupul lor abia dacă își face apariția la ore, niciodată nu îi vezi prin incinta facultății mai mult de două minute pe zi. Sunt ca niște fantome pe care le observi în treacăt și pe care le ignori în speranța că nu o să mai dai cu ochii de ele și a doua oară.

M-am uitat sătulă la farfuria din fața mea pe care am împins-o ușor spre marginea mesei și eram gata să mă ridic când mâna mea a fost prinsă într-o strânsoare dură, dar totuși blândă. M-am uitat încruntată la el, dar nu aveam de gând să fac vreo fază, cel puțin nu aici, în fața a două sute de elevi. Am încercat să mă eliberez discret, fiind nervoasă de lipsa mea de putere în fața lui. Uram să spun asta, dar îmi plăcea. Îmi plăcea faptul că venise aici și nu mă lăsase să mănânc singură, cu toate că el nu s-a atins nici măcar cu un deget de mâncarea lui, îmi plăcea faptul că mă urmărea distant și că se interesa de mine și îmi plăcea atingerea lui caldă și oarecum sinceră. Mă uram pentru toate astea, îmi uram corpul care nu se împotrivea nici măcar o secundă în fața lui și îi făcea pe plac. Nici măcar nu înțelegeam de ce mă comport așa. Îl văzusem doar de câteva ori și nu cred că schimbasem mai mult de douăzeci de vorbe între noi, jumătate din ele fiind amenințări din partea lui.