Rânduri de cristal

Arta sau viața (autopamflet)

Sunt un actor. 
Un actor fără scenă, fără cuvinte care să-i fie replici și dialog, fără spectatori care  nu să-l aplaude ci să râdă de el când cade, împiedicat, morman de trăiri și eșecuri.

Sunt un scriitor.
Un scriitor fără peniță care să zgârie pe hârtie neînțelesuri, ură, iubire, confuzie, deznădejde. Un scriitor care are ca inspirație totul și nimicul.

Sunt un cântăreț.
Un cântăreț fără talent, care scârțâie coardele viorii la nesfârșit, care ciupește-n dezacord coarde de chitară, care rătăcește drubadur, fără țintă, fără partitură pe care s-o urmărească.

Sunt un pictor.
Un pictor fără culori și pensule, care mâzgâlește aiurea linii și forme pe pânze goale, lipsite de sens, care desenează fără să știe ce e arta.

Sunt un îndrăgostit.
Un îndrăgostit fără lucruri și persoane de iubit, fără canale spre care să își îndrepte iubirea, care iubește prea mult și mai deloc, care-și risipește iubirea pe nimicuri și pe imposibil.

Sunt un judecător.
Un judecător fără cazuri de judecat, care judecă pe alții și uită să vadă că însuși el pică în aceleași plase pe care le disprețuiește.

Sunt un om.
Un om fără țeluri, care vrea totul și nu face nimic, care visează măreț și umblă doar cu mărunțișuri.

Sunt un luptător.
Un luptător fără armură, fără camarazi și cu prea mulți dușmani, care ar trebui să fie vesel, dar e obosit, care a luptat în bătălii grele și acum e învins în lupte infime.

Sunt un ratat.
Un ratat fără medalie pe care scrie Pentru cel mai ratat, fără premii care să-i dovedească dibăcia de pierzător, care s-ar putea lua la întrecere cu șchiopii și ar pierde.