Zăpadă și cenușă

Capitolul 4 - Cafea cu vanilie

Cafea cu vanilie

Hallstatt, 16 Decembrie 2018

Primul lucru pe care Ava îl observă în cameră fu imaginea ei, îmbujorată și ciufulită, reflectată în oglinda imensă de pe tavan. Ava observă că avea vârful nasului roșu. Înfășurată în plapumă, cu șuvițele de păr răzlețe odihnindu-se pe pernă în jurul capului ei, arăta ca un spiriduș al lui Moș Crăciun. Se ridică pe marginea patului și simți imediat aerul răcoros din cameră.

Apoi remarcă dormitorul, în stil vintage, mobilat cu un șifonier din lemn masiv, un birou solid pe care stăteau ordonate minuțios un stilou, un vfraf de cărți, câteva coli albe și un teanc de plicuri, și patul destul de îngust așezat în centru și flancat de noptiere, fiecare găzduind câte o ramă foto ce înfățișa peisaje roșiatice de toamnă. Împleticindu-se până la fereastră, înfășurată încă în plapumă, Ava observă cât de mult ninsese. Aleea din fața casei era acoperită total de zăpadă, era aproape invizibilă. Știa că oricât de mult și-ar fi dorit să savureze o cafea fierbinte la Maislinger, trebuia întâi să își facă drum prin nămeți. Ava încercă din răsputeri să nu se plângă; până la urmă, zăpada era parte din înțelegere. Dacă voia doar să o admire, stând undeva în casă la căldură, putea să se uite la reclamele TV, sau și mai simplu, să își ia un glob de Crăciun din sticlă, cu zăpadă, în care ninge ori de câte ori îl agiți.

Astăzi se hotărâse să ia mașina, chiar dacă asta însemna muncă în plus la dat zăpada de pe alee. Găsi cu ușurință lopata în garaj și se apucă de treabă. În mai puțin de o oră, privea cu mândrie la rezultatul trudei sale. Ninsoarea se oprise, cel puțin deocamdată, ceea ce însemna că nu muncise degeaba. Lukas deținea un model mai vechi de Toyota Rav 4, care porni surprinzător de repede. Mașina se încălzi cu ușurință și Ava se bucură de decizia de a nu mai merge pe jos. Oricum, decisese să facă și ceva cumpărături astăzi.

*

Maislinger era mult mai însuflețit și cumva atmosfera fantomatică de ieri fusese înlocuită de freamătul specific de sărbători. Locul de la bar pe care stătuse în ziua precedentă era ocupat acum, la fel ca trei sferturi din mesele localului. Îi zâmbi călduros Juliei și ocupă o masă de la fereastră, în colț. Știa că avea să dureze câteva minute bune până când cineva îi va lua comanda, așa că Ava scoase din geantă ediția cartonată a nuvelei „Colind de Crăciun" de Charles Dickens, pe care își permisese să o aducă cu ea din biblioteca lui Lukas.

Adâncită în lectură, nu îl remarcă pe bărbatul blond care ocupase scaunul din fața ei și care o privea cu interes.

─ Întotdeauna m-a intrigat povestea asta.

Deși inițial tresări, surprinsă, Ava își recâștigă imediat autocontrolul, ridică sceptic dintr-o sprânceană și îl privi curioasă pe bărbat. O surprinsese timbrul lui vocal, parcă ușor răgușit, cu un accent ciudat și aproape imposibil de încadrat într-unul din tiparele pe care ea și le fixase în minte. Să fie doar din cauza accentului german ce interfera cu engleza pe care o folosise? Sau era vreun britanic, irlandez sau scoțian, rătăcit prin friguroasa Austrie? Apoi îi observă ochii jucăuși de culoarea ciocolatei, aproape ascunși de șuvița din breton ce îi căzuse neglijent pe frunte.

─ Ideea că nimeni nu este în totalitate rău, că există bine în fiecare și că obiceiurile proaste se pot corecta dacă există impulsul potrivit, explică el. Bazaconii.

─ Să înțeleg că ai o părere diferită?

─ Nimeni nu se schimbă peste noapte. Toată lumea vorbește în perioada asta de spiritul Crăciunului, cu o ipocrizie fără margini. Cei care i-au ocărât tot anul pe cerșetori acum le împart mâncare, haine, și le urează sărbători fericite. După ce se topește zăpada, revin la obișnuitul egocentrism și nepăsare, căci la ipocrizie nu renunță oricum niciodată.