Zăpadă și cenușă

Capitolul 10 - Adevăruri și o minciună

Adevăruri și o minciună

Hallstatt, 22 Decembrie 2018

─ Unde ții lumânările?, întreabă Ava după ce cei doi așteaptă aproape douăzeci de minute în întuneric, sperând să revină curentul.

Lukas se ridică într-o doară și începe să caute la rând prin sertarele din bucătărie. Reușește să găsească în dulapul de deasupra aragazului două cutii de chibrituri și mai multe candele de mici dimensiuni. Aprinde doar două și le așază pe măsuță.

─ Nu aprind mai multe. Nu are rost să le irosim. Facem mai târziu focul în șemineu, când se va face frig.

─ Crezi că va dura mult până trece codul? Sau până vine curentul...

Ava e conștientă că pune întrebări fără nicio noimă la care Lukas nu poate cu adevărat să răspundă. Însă când e stresată tinde să vorbească mult, iar acum e mai mult decât stresată. Senzația de claustrofobie începe să o cuprindă și în ciuda candelelor aprinse, în cameră e destul de întuneric, deși nu e nici măcar ora prânzului.

În loc să îi răspundă la întrebare, Lukas își îmbracă geaca groasă și iese din casă, lăsând-o singură. Se întoarce câteva minute mai târziu, acoperit de zăpadă și cu buzele vinete de frig.

─ Da, răspunde într-un final.

─ Da ce?

─ Va dura mult până vom avea lumină. Copacul din fața casei, de lângă drum, s-a rupt din cauza zăpezii și a căzut peste cablul de electricitate. L-a rupt.

Ava îl privește cu ochii mari, întrebându-se cum vor supraviețui fără curent, căldură și mâncare. Chiar dacă ar putea ajunge până în oraș când ninsorile se vor domoli, cu siguranță ar găsi toate magazinele închise. Mai sunt doar două zile până la Crăciun.

─ Sau crezi că îl poți repara și pe ăsta?, întreabă Lukas, cu ușor amuzament în voce.

─ Nu sunt electrician.

Îi zâmbește la rândul ei și presiunea din aer se mai disipă.

─ Așa mă gândeam și eu. Dar, ce ești? Cu ce te ocupi când nu ești în vacanță?

─ Tocmai mi-am luat doctoratul și urmează să predau la universitate în Wellington. Aștept să îmi programeze interviul și să mă informeze în privința probelor de concurs, imediat după sărbători.

Avei i se strânge puțin inima când își amintește că ar fi trebuit să primească aceste informații încă dinainte de sărbători, însă răspunsul universității întârzia să apară. Totuși, nu își pierduse speranța.

─ Dar tu, Lukas?

─ Cu nimic, momentan, răspunde puțin pierdut în gânduri. Aș putea spune că sunt un pierde vară, dar suntem în decembrie, adaugă mai senin.

─ Cum a fost în Wellington?

Schimbarea bruscă a subiectului pare să îl debusoleze puțin pe Lukas, care întârzie puțin răspunsul.

─ Bine, spune într-un final.

─ Și de ce te-ai întors mai devreme?

Dacă Lukas ar fi rămas la ea acasă toată perioada, cu siguranță ar fi rămas și el blocat acolo. Dar în condiții mult mai bune.

─ Să îți salvez ție fundul înghețat. De ce mă întrebi asta? Ce relevanță mai are?

Fundul ei înghețat nu era o explicație tocmai bună, pentru că o găsise de fapt într-o căldură sufocantă. Fără curent electric centrala nu mai funcționa acum, iar căldura începuse să se piardă.