Zăpadă și cenușă

O zi din viața scriitoarei

         Austria m-a impresionat, într-o oarecare măsură, dintotdeauna. M-a încântat istoria ei, a imperiului Habsburgic și mai apoi Austro-Ungar, istoria împărătesei Sissi, arhitectura barocă, mâncarea tradițională, peisajele, până și limba germană, pentru care nu mi-am făcut încă timp să o învăț dar care ocupă unul dintre primele locuri în lista cu lucruri de făcut în viitorul apropiat.

          Ideea romanului „Zăpadă și cenușă" s-a conturat în urmă cu exact un an. Eram în Belgia pentru a sărbători Crăciunul și vă pot descrie exact momentul când mi s-a năzărit să scriu o poveste despre o femeie care ajunge să își petreacă sărbătorile în Austria. Făcuseră focul în șemineu și, pentru că sunt o fire destul de friguroasă, fusesem servită cu un pahar de vin de Porto, pentru a mă încălzi (evident). Nu scrisesem încă finalul romanului „Jocul Măștilor"; sufeream, să zicem, de blocajul scriitorului. (Minciună sfruntată. Habar nu aveam cum să o închei pentru că nu obișnuiesc să pornesc de la un outline, astfel că „agresorul" Kaylei era un mister și pentru mine așa cum a fost și pentru cititori). Mă tot mâncau degetele să scriu o poveste cu personaje mai apropiate de vârsta mea, cu obiective ușor diferite de cele ale adolescenților sau tinerilor studenți. Așa că am început povestea. Capitolul 2 a fost primul scris, back-story-ul a venit mai apoi. Singura problemă era că nu mă decisesem unde anume în Austria să amplasez acțiunea, așa că m-am gândit: dacă aș fi Ava, unde mi-aș dori să merg? Răspunsul era simplu: Hallstatt. Evident, Hallstatt! În acel mic oraș, pe care îl poți străbate la pas fără probleme de la un capăt la altul, în acel inegalabil (cel puțin pentru mine) colț de rai.

          Vă puteți da seama, cred, că din momentul în care Ava a pus piciorul în Hallstatt eu am început să o invidiez. Îmi doream să mă transpun cu totul în carte, să respir aerul Austriei, să gust tafelspitz-ul, să admir priveliștea de poveste a lacului și munților.

          În dimineața de 8 decembrie eram în Viena cu iubitul meu, în prima noastră vacanță adevărată din 2019. Ziua aproape că începuse ca oricare alta, exceptând faptul că era aniversarea noastră și trebuia să o petrecem într-un mod mai special. Mă gândeam că aveam să luăm cina într-un restaurant mai simandicos după ce vom fi vizitat alte obiective din capitală. Ce naivă am fost. Te-ai aștepta ca după nouă ani de relație să poți anticipa totul, dar nu. La 10:10 ora Austriei ne ocupaserăm locurile în tren, cu destinația Hallstatt. Oricât de mult aș iubi descrierile, îmi pare acum imposibil să aleg cuvintele potrivite pentru a vă spune ce am simțit când am pus piciorul în feribotul ce avea să traverseze lacul, spre Hallstatt.

          ─ Să poți să scrii despre Hallstatt trebuie să îl vezi, să îl simți, să vibrezi odată cu el, mi-a spus. Avem trei ore la dispoziție.

          Așa că încet – încet am început să calc pe urmele personajelor mele, al căror traseu îl creasem mai mult cu ajutorul lui Google Maps decât testând pe propria-mi piele. Am decis să împărtășesc cu voi câteva bucățele din superbul oraș. Sub fiecare imagine, găsiți descrierea.