Zăpadă și cenușă

Capitolul 19 - Albul mută primul

Albul mută primul

Cu patru ore în urmă...

─ Momeala a fost aruncată, acum să vedem care dintre ei mușcă primul.

─ Ce vrei să spui?, întreabă Ava, încercând să ignore modul în care vocea groasă și șoptită îi ridica părul de pe brațe.

─ Îți place să joci șah?

Camera era întunecoasă, deși nu era cu mult trecut de prânz. Mirosea a mucegai și era frig, în ciuda focului care mocnea liniștit în sobă, impasibil în fața situației în care se afla ea. Nu își amintea cum ajunsese mai exact acolo. Nu își amintea nimic după fuga ei eșuată de pe pârtie.

─ Care e scopul jocului de șah?, insistă, când vede că Ava nu îi răspunde la întrebare.

─ Să ataci regele adversarului și în același timp să aperi regele tău.

─ Ai mare dreptate, dar, vezi tu, majoritatea jucătorilor tind să apere întâi regina. Știi de ce?

─ Nu. De ce?

─ Pentru că regina oferă un sentiment de siguranță, ea e cea mai capabilă să asigure un șah mat.

─ Nu e adevărat, intervine Ava.

─ Poate. Dar, ei nu știu asta. Sunt prea ocupați să salveze regina, pentru a vedea amenințarea nebunului. Te mai doare glezna?

─ Nu, minte ea.

Nu era sigură dacă piciorul era rupt, luxat sau dacă doar suferise o entorsă. Uneori, o simplă entorsă era mai dureroasă decât o luxație. Simțise asta pe pielea ei, la unul dintre antrenamentele de gimnastică. Oricum, nu avea să recunoască că se află într-o situație și mai nefavorabilă decât era deja evident.

─ Cu matematica cum stai? Sau cu fizica?

─ Îngrozitor.

Nu era sigură de ce continua să răspundă la întrebări. Cumva, se gândea că purtând o conversație cu persoana ce acum o ținea captivă, ar fi ajutat-o să îi înțeleagă mai bine intențiile. Își dăduse seama că, probabil, momeala era ea, dar nu înțelegea care era de fapt prada.

─ Păcat.

─ Am nevoie să promovez un test la matematică să îmi dai drumul de aici?, întreabă Ava ironic.

─ Nu. De fapt, cred că e în avantajul tău inabilitatea de a rezolva următoarea problemă.

─ Ce problemă?

─ În cât timp se va stinge focul din sobă și câte ore vei rezista înainte să intri în șoc hipotermic. Gândește-te la asta ca la o ecuație cu două necunoscute.

Ava își amintește că nu apucase să mănânce nimic înainte să pornească în căutarea lui Lukas în acea dimineață. Ce-i drept, nici nu se așteptase să ajungă închisă într-o magazie în pădure. Focul din sobă, de fapt nici măcar nu putea să considere sobă acea construcție ciudată și fără coș, nu avea să îi țină prea mult de cald. Nici măcar acum nu îi ținea, însă cel puțin încă își simțea degetele de la picioare. Fără alimente, organismul ei ar fi cedat mult mai repede în fața frigului.

─ Probabil destul de repede. Nu e o problemă prea deșteaptă.

─ Dacă nu mori în patru ore, s-ar putea să afli și mișcarea oponenților noștri.

Ava nu înțelegea de ce continua să vorbească la persoana întâi plural, de parcă s-ar fi aflat în aceeași tabără. Sau poate înțelegea ea greșit, însă nu își dădea seama în ce tabără se situează, sau care e rolul ei în acest joc strategic.