Zăpadă și cenușă

Capitolul 30 - II - Ecouri

Ecouri

Partea a II-a

Era prea târziu să mai dea înapoi acum. Întrebase și probabil avea să i se răspundă. Dar ce va face apoi cu răspunsul? În fapt, nu era cu nimic mai presus decât Lukas. În timp ce el îi citise jurnalul, ea îi cotrobăise prin lucruri, găsind, probabil înaintea lui, scrisoarea fostei iubite moarte. Pentru că devenise clar că Hanna nu îi fusese doar colegă.

─ Eu și Hanna... Ne certasem cu o seară înainte, continuă Lukas pierdut în propriile gânduri, fără să remarce intervenția Avei. A fost vina mea, acum știu asta. Cred că s-a întors și pentru că a vrut să îmi treacă peste cuvânt în fața celorlalți. Cu ea nu am putut fi niciodată destul de autoritar. Asta pentru că ea nu prea dădea doi bani pe autoritatea mea. Când era Lester cel care coordona misiunea, lucrurile stăteau altfel. Nu îndrăznea nimeni să îi treacă peste cuvânt.

─ De ce v-ați certat?

─ Am... Am făcut presiuni. Oarecum...

─ Presiuni?, întreabă Ava.

Lukas, ce părea neobișnuit de obosit în ciuda faptului că tocmai ce avusese parte de prima noapte liniștită din ultimii trei ani, oftează încordat, mutându-și privirea de la Ava la Jakob și invers.

─ Eu și Jakob...

─ Ne-am îndrăgostit amândoi de Hanna, răspunde Jakob rece. Când împărțeam același apartament în Viena. Tipic.

─ Oh, face Ava.

─ În seara aia am încercat să o conving pe Hanna să plecăm împreună după ce ne întoarcem. Știam că își dorește să meargă în Italia. Am încercat să o conving să ne mutăm împreună undeva în sudul Italiei.

─ În ciuda înțelegerii făcute înainte să plecați.

─ Da, în ciuda înțelegerii.

─ Ce înțelegere?, întreabă Ava.

─ Între noi și Hanna era ceva mai mult decât o prietenie, însă mai puțin decât o relație amoroasă. Deși amândoi o iubeam, ea a refuzat să fie împreună cu vreunul din noi. Știa că asta ar fi distrus probabil prietenia noastră. Lukas e fratele pe care nu l-am avut niciodată...

Atins de mărturisirea lui Jakob, Lukas se foiește neliniștit în scaun.

─ Dar pe vremea aia, părea să nu ne pese prea tare. După ce Lukas a început Academia Militară în Scoția, eu și Hanna am rămas singuri în apartament. Ea mai avea puțin și termina facultatea de psihologie, eu absolvisem deja facultatea de economie și începusem să îmi caut de lucru. Deși în timpul zilei eram plecați amândoi, petreceam toate după-amiezile și serile împreună. Atunci prezența ei a devenit indispensabilă pentru mine. Eram convins că vreau să îmi petrec restul vieții alături de ea, eram dispus să renunț la prietenia ta, Lukas.

Fără să mai rostească niciun sunet, Lukas aprobă printr-o mișcare a capului, învins.

─ Și am cerut-o în căsătorie. Dar Hanna avea alte planuri.

─ Să plece în Afganistan, spune Ava, nu ca o întrebare ci drept continuarea ideii pe care Jakob părea că nu vrea să o rostească cu voce tare.

─ Da. Când Lukas a fost recrutat, Hanna s-a înscris ca asistent voluntar. Fiind voluntară, a putut pleca în aceeași locație unde fusese trimis Lukas, deși el se subordona armatei britanice. Mi-a promis că la întoarcerea în Austria va alege, va decide pe cine vrea alături de ea.