Înger si demon

Capitolul 7

    Este vineri seara. La local are loc celebrarea celor 10 ani de la clădirea acestuia. Locul arata mai degrabă a discoteca, decât a cafenea in aceasta seara. Lumini multicolore pâlpâie împrejur, iar muzica răsuna intens in difuzoare; muzică ce te induce subit într-o stare de euforie, alături de băuturile tari pe care le servesc Cristina si Marius.
    Cristina era de o frumusețe uluitoare in rochia sa neagra brodata cu stele argintii, ce parca ilustrează întreg cosmosul. Machiajul este într-o deplina armonie cu trăsăturile ce le învăluie. Rimelul ii accentuează marea din ochii ei, iar rujul roșu intens conferă buzelor un aspect mult mai dulce si apetisant. In ea zăcea speranța necontenita de a veni Victor, cel pentru care s-a aranjat astfel.

    Într-un final dorința i-a fost transpusa in planul realității. Vibra de veselie si emoție când l-a zărit intrând pe ușă. In ochii ei era nespus de arătos cu parul dat pe spate si cu geaca cu tepi pe care o purta. Încrederea pe care o afișa prin privirea lui indiferenta o zăpăcea de-a dreptul. Nici măcar nu a remarcat-o.
    Cristina ia un platou cu băuturi si se îndreaptă spre el cu zâmbetul pe buze, dorind sa-l servească. Dar se oprește când îl vede vorbind cu o fata cu parul verde si haine negre si un piercing in nas.
-Hei frumușelele! Îl salute ea.
-O, buna! Răspunse el amabil.
-Ești singur in seara aceasta?
-Da, eu...
-Lasă, iți țin eu companie.
-Bine.
-Servește! Este foarte bun. ii sugera, întindazndu-i un pahar.
-Ce-i asta?
-..Vin.
Victor lua o înghițitură din curiozitate:
-Ah!
-Parca ai fi un copil. Da-l pe gat! Uite așa! Zise luând un pahar.
-Scuze, nu prea beau.
-Nici măcar la petreceri?
Victor, ofensat, băuse tot vinul din pahar.
-Nu frecventez petrecerile.
-Wow. Spuse râzând . Si ce te-a determinat sa vii aici?
-Invitația unei fapturi efemere ce deține asupra mea o vraja inexplicabila.
-Ce frumos a sunat asta! Îmi place! Te-ai gândit sa scrii cărți, poezii?
-Sincer nu.
-Apropo, unde îmi sunt manierele. Sa mă prezint, sunt Allison!
-Victor, incantat! Tu ești singură in seara asta?
-Da. Mi-ar plăcea sa dansez, dar nu am cu cine.
-Ce coincidenta! Si eu la fel. Daca vrei, poti dansa cu mine.
-Mi-ar face plăcere sa dansez cu tine, Victor!
   Cei doi dansară râzând, iar Cristina se îndepărtară abătută.
-Ti-a venit vecinul? O întrebă Marius.
-Da, dar..
-Ai reușit sa vorbești cu el?
-Nu, încă...
-Ce mai aștepți? Sigur așteaptă sa danseze cu o fata frumoasa.
-Dansează deja cu altcineva. Îl vezi pe băiatul acela cu jacheta neagra? El este.
-Auci!Totusi sa nu fim pesimiști! Poate este verișoara lui. Sau poate nici măcar nu o cunoaște, dar nu avea cu cine dansa. Asta nu înseamnă neapărat ca este sau va fi ceva intre ei.
-Crezi asta?
-Normal. Când îl mai vezi singur, doar mergi si vorbește-i! Invita-l la dans!
-Nu pot.
-Uite, bea puțin. O sa-ti reducă emoțiile.
-Eu nu beau.
-Fa o excepție si tu in seara asta!
-Bine.
Cristina înghiți tot vinul din pahar.
-Wow, ușor! Sa nu te îmbeți! O avertiza jovial Marius. E cam tare vinul acesta.
-Nu sunt beata. Mă simt bine.
Marius o lua de mana.
-Îmi faci onoarea de a dansa cu mine?
-De ce nu. Răspunse confuza Cristina.
   Cei doi se distrează dansând in muzica euforica.
-Vezi? Nu-I atât de greu! Acum mai ai emoții?
-Cred ca nu. O sa încerc sa vorbesc cu el.
-Bun! Eu trebuie sa te las, am de strâns niște tacâmuri. Îmi spui mai târziu cum au decurs lucrurile.
-Bine! Si..Mulțumesc! Ești un prieten bun.
Marius ii arunca un zâmbet, iar apoi se îndepărta.

   -Plec pana la toaleta. Spuse plecând Allison.
   Victor a rămas singur. Acesta era momentul oportun pentru Cristina. Dar cu cat se apropia de el mai mult, cu atât mai tare o constrânse emoțiile. S-a retras înghițind încă un pahar de vin, a cărui efect întârzia sa apară. Supărata, bău in goana mai multe pahare pana se afunda în delir. Era amețita si o lua ușor razna. Pulsul i se accelera, iar in vine ii curgea adrenalina.
-Victor!
    Când se întoarse buzele ii fu acaparate de ale ei . Crezuse ca era Allison, dar când deschisese ochii era surprins sa o vadă pe vecina ei, Cristina.
-Ce faci? Se răsti indignat Victor, deși in sinea lui nu putea nega faptul ca ii stârnea plăcere acest gest.
-Shht!
   Ea ii prinsese mâinile la spate, îl ținea de gura si îl târa spre camera de serviciu, unde blocă ușa.
-Cum e posibil sa ai atâta forța?
-Mă subestimezi? Vorbi Cristina in hohote de ras.
-Nu, dar.. Ce vrei de la mine? Spui ca nu mai vrei sa avem de-a face unul cu altul, iar acum mă săruți si mă aduci aici? De ce?
-Victor, eu te plac!
-Ești nebuna!
-Nebuna după tine.
-Nici măcar nu ne cunoaștem sau ai uitat ce ai zis?
-Știu, dar uite..îmi pare rău pentru neînțelegerea de data trecuta, acum m-am răzgândit. Mai e valabila oferta? Rosti, bâlbâindu-se, ceea ce-si aminti vag de la Marius.
-Tu iți bați joc de mine, nu? Crezi ca sunt disponibil când ai tu chef? Îmi pare rău, dar acum vreau sa cunosc pe altcineva.
-Fătuca aia? Ce are ea si nu am eu?
-Termina cu prostiile si lasă-mă sa ies înainte sa-ti para rău! Uite, daca am flirtat cu tine, nu înseamnă ca te-am plăcut. Îmi pare rău, dar găsește-ti pe altcineva!
    Deși era semi-conștienta, înțelesese refuzul lui. In doar câteva secunde inima ii fu frânta.
-Nu pot când tu ești singurul ce se strecoară în mintea mea.
-Treci peste! răspunse sec Victor, dandu-si ochii peste cap, lăsându-i-i un aer rece, nostalgic in suflet.
   Nu avea nevoie de complicații in scopul pe care îl avea. Încerca sa treacă de ea, dar Cristina îl capturase din nou într-un sărut lung. Deși furios, nu opunea rezistenta. Ceva îl reținea si nu reuși decât sa se lase purtat de vraja sărutului ei dulce, fiind de-a dreptul copleșit de focul pasiunii. Îi absorbea parfumul de orhidee care îl tenta tot mai profund. Cei doi își gustară cu nesaț fiecare colțișor al gurilor unul altuia. El ii pipăia ușor, cu rețineri formele.

   Însă, ei nu știau ca vinul începea a avea efect secundar asupra amândurora. Preț de câteva secunde un șoc puternic îi pătrunse si le-a ieșit la iveala adevărata înfățișare pe care o aveau. Ea era învăluită de grandoarea sa angelică, iar el de pericolul a ceea ce era de fapt. El era slujitorul lui Darkness.
   Revelația îi marcară pe amândoi, amintirile li se revărsau. Memoriile dureroase ca niște ghionturi o pătrunsese până în măduva oaselor. Toate resentimentele ii luau amploare. Frica si durerea pierderii celor dragi le simți cu aceeași putere ca din copilărie; trăirile cauzate de cel ce era in fața ei, cel de care s-a ascuns atâta timp...demonul căruia îi dăruise sărutul.
    "Ea a fost ceea ce am căutat atâta amar de vreme. Cum am putut sa fiu atât de orb? Cum am putut sa mă las ademenit de asemenea făptură banală?" se întrebă el in sinea lui.
-Tu, tu..fu tot ce reuși sa spună Cristina cu vocea-i tremurândă si lacrimi in ochi.
    Victor nici nu apucă sa zică ceva, ca ea aruncă cu o vraja asupra lui, care nu făcu decât sa îl îndepărteze de ea. Apoi fugi cat o ținu picioarele .

   „Asta ar fi fost șansa mea sa o prind. Ce naiba mi se întâmplă de ratez mereu ocazia? De data asta nu mi mai pot permite sa-mi scape".