Nu sunt foarte multumita de ce a iesit, dar ma rog, am dat cam tot ce am putut, imaginatia n-a prea fost cu mine!
Tema: Copilaria
Gen: Dragoste
Nr. cvinte: 1107
Viață spulberată
- Tati, tati, ai veniiit! Ce ma bucur, hai să ne jucam acum! Ochii fetiței erau plini de fericire, de un entuziasm aparte, iar acei ochi îi făceau ca tatălui său să i se înmoaie genunchii de fiecare dată la glasul fiicei lui.
- Sigur, draga mea, acum vin! și se jucau așa ore în șir.
Fiindcă fetița avea doar prezența tatălui în viața ei și nu și a mamei, Adam încerca să îi ofere tot ce avea el mai bun.
- Tati, vreau să știi că te iubesc enorm , nu vreau să mergi din nou mâine la serviciu și iar să te aștept atât...
- Știu că este greu , Angeline, dar tati trebuie să lucreze, altfel nu vom avea bani.
*
Acum mătușa copilei încerca să-și linistească nepoata:
- Gata, fata mamii, o să fie bine, ai să vezi! Cu timpul această durere mare o să fie mai ușor de suportat.
Fata plângea cu sughițuri și urla din răsputeri. Avea doar șase anișori, iar Cel de Sus îi luase tatăl. Nici mamă nu avea, o abandonase de mică, de pe la vârsta de două luni, fugi de acasă și rămase împreună cu tatăl care o iubea ca pe ochii din cap, timpul liber și-l dăruia ei, mergeau în vacanțe, se plimbau, iar fata era nespus de fericită, nici nu simțea lipsa mamei. Acesta avea o sora, Miranda, care atunci când era plecat îl ajuta și stătea câteva zile cu fata. El lucra la o galerie de artă și deseori trebuia să plece câte o saptămână, maxim două în delegații.
Numai că într- o zi, pe când era în mașină, afară ploua cu galeata și conducea destul de greu, o mașină îi apăru în cale și nu putu să frâneze la timp, așa că cele două mașini au intrat una în cealaltă și Adam și -a pierdut viața. Celălalt șofer fu dus la spital, fiind în comă.
Fetița, Angeline, află după două zile cele întamplate. Nu putu să mearga la înmormantarea lui, așa că stătea acasă, încolacită în pat, cuprinsă de o durere apasătoare, iar mătușa ei încerca din rasputeri să o facă cumva să se linistească.
- Matușă Miranda, nu mai vreau să traiesc fără tată! Sunt complet singură!
- Nu ești, draga mea, crede-mă că o să fie totul în regulă.
- Și acum ce se va întampla cu mine? Voi ajunge la orfelinat?
- Nu iubito, o să mergem la tribunal și o să îți iau eu tutela. Vei sta cu mine, nu te las pe mâna unor necunoscuți.
Fata tăcu, pesemne că reuși să adoarmă. Miranda o înveli cu grijă și ieși ușor din cameră.
*
După câteva zile, mătușa copilei făcu actele, așa cum promisese, însă judecătorul nu a vrut să îi dea fata; a hotărât că aceasta trebuie dusă o perioadă într-un centru de plasament până ce mama fetei va fi gasită.
În scurt timp femeia cu numele de Josie Grown fusese găsită, era o persoană vulgară, cu niște anturaje nu foarte plăcute, iar acest lucru o speria de moarte pe Miranda.
- Mamă, mamă! Ce bine că esti aici! Fetița nu știuse niciodată de ce mama ei plecase, nu aflase adevăratul motiv, tatăl ei îi spusese că avea un serviciu important și venea acasă doar când ea dormea.
- Da, da, hai lasă porcăriile astea fetițo și haide să mergem în mașină! Te duc acasă, îți dau ceva de mâncare și eu zbor la treaba mea. Ai înțeles?
Pe fată o sperie vocea mamei sale, însă tăcu și dădu din cap. Deși se apropia doar de vârsta de șapte ani, era o copilă extrem de inteligentă. Își dădu seama din tonul mamei ei că nu o agrea, însă nu avea încotro.
Ajunseră într un câmp, undeva foarte departe de vechea ei casă, își dorea din tot sufletul ca mama ei să fi avut o zi proastă, iar în ziua următoare să fie mai draguță.
Dar nu se întâmpla așa cum își dori ea. Zilele treceau și erau din ce în ce mai groaznice. Fata nu mai era dusă la școală, i se dadea doar mâncare și un pat, nu era lăsată afară să se joace nici macar singură, ci trebuia să o ajute pe mama ei să strângă din locul în care stăteau și să facă joint-uri cu ea, pe care urma să le vândă în piață. Își dădu seama că mama ei nu era o femeie bună, așa cum îi zisese tatăl ei și in fiecare seară plângea pe ascuns, după ce mama ei adormea.
- Tată, de ce m-ai lăsat? Nu trebuia să pleci în acea seară, vremea era prea păcătoasă. Credeam că o să stau cu mătușa Miranda și credeam că mama mea e mai bună! Iar șiroaie de lacrimi îi curgeau pe poalele rochiței mudare, pe care o avea pe ea de când venise. Nu i se dădeau alte haine, mama ei spunea că nu își cheltuie banii pe un plod mizerabil ca ea, făcut din prostie, iar când fata îi cerea să o ducă măcar pentru o oră la matușa Miranda femeia o bătea până o învinețea. Aceasta tăcea, ba chiar se agăța de picioarele ei și zicea:
- Mamică, te rog, iartă- mă, știi că nu am vrut să te supăr, te iubesc! Credea că așa o putea îmbuna pe femeie, măcar un pic, însă femeia era o stană de piatră. Niciodată nu văzuse o femeie așa, doar în basme și era chiar mama ei...
Așa că într- o zi așteptă ca aceasta să adoarmă și ușor, ușor, reuși să scape din acele două camere închiriate de mama ei, așa numita ,,casă,, și fugi cât văzu cu ochii.
Afară era întuneric, luna domnea pe bolta cerească, iar o copila ca ea, fugea către... către nimic, iar după aproape o oră ajunse pe o pajiște, cu o iarbă moale, catifelată, de un verde crud pe care îl putea observa la lumina slabă a lunii, iar în mijloc era un scăunel alb. Fata nu știa cum a ajuns acel scaun pus acolo, însa o dureau atât de tare picioarele încât se așeză pe el.
Iar atunci acesta începu să tremure, se ridică deasupra solului și împreună cu copila zburară până spre nori. Fata țipa din toate încheieturile, nu avea cum să mai scape, nu știa unde va merge, dar spera totusi că într- un loc mai bun, însa viteza acestuia era una din ce în ce mai mare, iar fata țipa atât de tare, încat dintr- o dată fu azvârlită din pat.
Se dezmetici, își duse mâinile la fața, care era transpirată, și răsuflă ușurată:
- Era doar un vis, Angeline, doar un vis...
