Filosofie De 2 Lei

Cred că ar trebui să existe început

Cel mai greu e sa incepi sa ti spui povestea. Uneori mi as dori sa traiesc toata viata doar langa oameni care ma cunosc deja. M am saturat sa repet de un milion de ori ceea ce imi place, ceea ce ma pasioneaza, ceea ce cred eu ca sunt. Dar ce e mai rau, o parte din mine observa ca totul se schimba odata cu fiecare relatare. Mereu spunem despre noi lucruri care stim ca l ar fascina pe cel care ne asculta. Avem unele momente in care incepem sa le credem. Sclipirea din ochii nostri  e mult prea evidenta si cuvintele ne izvorasc din gura ca si cum ar fi ultimele pe care le am spune vreodata. Dam cap la vin si mergem acasa plini de speranta si incredere. Parca ne dam seama ca automotivarea asta ajuta la ceva si avem impresia ca de maine suntem invincibil si facturile se platesc singure, examenele se trec singure si viitorul ne este asigurat. Cam asta face putin alcool si o discutie in care esti implicat 100%. Si poate te intrebi acum: ce se intampla dupa asta? Unde dispare atitudinea pozitiva? Cand ma trezesc, totul ma deranjeaza. Mama trage jaluzelele si soarele imi intra in ochi. Acelasi soare pe care il iubeam cand eram copil, soare pe care acum vreau sa il fac sa dispara. Muzica proasta si ieftina se aude de la vecinii de deasupra care inca petrec de seara trecuta. De fapt, mint. Nu ma deranjeaza muzica lor. Am o gelozie jalnica fata de felul in care se distreaza altii cand mie imi e greu. Cine sunt eu? Orice om in post-adolescenta, de 18 ani.