Cicatrici pe suflet

Capitolul 1

   Arunc o privire la ecranul telefonului pentru a verifica cât este ora și se pare că a trecut demult de zece, oră la care deja trebuia să fiu în pat. În seara asta fusesem invitată la o petrecere organizată de una dintre cele mai populare fete din liceu cu care mă întovărășeam, din această cauză n-aveam cum să-i refuz invitația fetei cu toate că bunica mea nu a dorit să mă lase să merg. Abia după mii de rugăminți și sute de promisiuni deșarte am reușit să o înduplec cât de cât, dar normal că aceasta mi-a impus o oră exactă la care trebuia să mă întorc acasă, dar acum uite-mă e ora zece și jumătate, iar eu cutreier aiurea pe străzile pustii neștiind cum să îmi grăbesc pasul pentru a putea ajunge mai repede acasă. Acum singurul lucru pe care îl am în minte e în ce mod mă va pedepsi bunica, sigur nu v-a mai vorbi cu mine câteva zile știind bine că nu îmi place când e supărată pe mine. Pur și simplu acest gând mă face să mă simt rău pentru că aceasta a avut grijă de mine și mi-a fost alături încă de când părinții mei m-au părăsit, gândul că aș putea să o dezamăgesc vreodată mă distruge cumplic având în vedere toate lucrurile și sacrificile pe care ea le făcuse ca să mă poată crească.

   Numai cântecul liniștit al greierilor și adierea ușoară a vântului de primăvară mă fac să revin cu picioarele pe pământ din gândurile mele profunde și când ajung în fața casei noastre încep să mă rog la toate zeitățile posibile și imposibile ca bunica să fi adormit în timp ce îmi caut cheia în rucsac. Căutarea cheii și rugămințile mele încheindu-se odată cu sunetul broaștei ușii deschizându-se mai apoi văzând în tocul ușii chipul bunicii. Aceasta poartă pe chip o expresie supărată și îmi face semn să intru în casă, o ascult mă descalț de pantofi și mă așez pe canapea.

   — Îmi poți spune de ce ai întârziat atât? Mă întreabă după ce încuie înapoi ușa.

   — Am întârziat doar jumătate de oră.

   — Nu contează, de câte ori ți-am spus că e periculos să te plimbi neînsoțită noaptea pe străzi?

   — Știu bunico, îmi pare rău că am întârziat, dar mă luasem cu vorba și am uitat cât de repede poate trece timpul. Îi explic și când o văd că nu mai este așa de încordată îmi permit să respir ușurată.

   — Bine te iert de data asta, acum du-te în camera ta și pune-te la somn mâine ai școală.
   — Așa voi face, noapte bună! Îi spun și mă grăbesc să urc scările spre camera mea cu urarea de noapte bună a bunicii mele pe fundal.

   Intru în cameră și mă trântesc în mijlocul patului sleită de puteri, dar gândul că bunica nu s-a supărat așa de tare pe mine mă face să mă liniștesc și să adorm liniștită.

   Dimineața își face apariția odată cu sunetul enervat al alarmei mele și o opresc fiind morocănoasă din pricina faptului că mereu când am parte de cel mai dulce somn alarma se găsește să mă trezească. Cobor din pat și după ce îl așez mă duc la baie unde îmi fac rutina, după ce ies din baie mă întrept spre dulap căutându-mi o ținută. După zece minute în care am început să mă plâng că nu mai am cu ce să mă îmbrac ca orice fată de altfel decid să mă îmbrac cu o pereche de blugi albaștrii și un tricou negru, acesta fiind un outfit simplu, dar lejer. Părul îl prind într-o coadă de cal lăsând câteva fire rebele de păr blond să-mi atârne pe frunte și cobor scările spre bucătărie unde o văd pe bunica gătind ceva într-o tigaie.

   — Bună dimineața! O salut în timp ce mă așez pe unul dintre scaunele din piele maro de la masa bucătăriei.

   — Bună dimineața, puiule! Îmi spune și îmi așează în față o farfurie cu omletă și câteva bucăți de roșii pe lângă.

   — Mulțumesc! Îi spun și încep să înfulec tot cu poftă deoarece chiar îmi era foame.

   — M-am gândit că ar fi frumos să te duci să o ajuți pe Maryanne să împartă lumânări astăzi la biserică după școală. Aud vocea bunicii, dar când aud locul în care vrea să mă duc strâmb puțin din nas. Nu mă înțelegeți greșit, îmi place să merg la biserică și să particip la slujbe, dar niciodată nu am putut suporta un anumit tip de persoane cu care aveam ghinionul să mă întâlnesc acolo, de exemplu doamna Maryanne.

   — Mă voi duce să o ajut. Îi spun conștientă că n-aș avea ce scuză să bag pentru a o refuza, în plus trebuie să fiu ascultătoare până când v-a uita faza de aseară.

   — Mă bucur, cum fuguța la școală că ești deja în întârziere. Mă ridic de la masă îmi spăl farfuria și părăsesc bucătăria după ce îmi iau un măr din fructiera de pe masă și îmi iau la revedere de la bunica.

   Îmi iau ghiozdanul pe care îl lăsase-m ieri pe unul din fotolile din sufragerie și părăsesc locuința destinația mea fiind stația de autobuz unde să sperăm că îl mai prind, astfel voi fi nevoită să străbat pe jos mai bine de jumătate de oraș, iar timpul nu-mi permite asta. Răsuflu ușurată când autobuzul ajunge fix în același moment cu mine în stație și mă urc strâmbând din nas pentru că nu mai erau locuri libere. Mă împac repede cu ideea și rămân în picioare sprijinindu-mă de unul dintre scaune, îmi pun căștile în urechi și încep să mănânc mărul cu melodia "Painkiller" a trupei Three Days Grace pe fundal la maxim. Nu observ persoana ce stătea în fața până când mărul îmi dispare din mână. Îmi opresc muzica și când îl văd pe Eric verișorul enervant al prietenei mele cum mușcă cu poftă din mărul meu o stare de iritarea mă cuprinde.

   — E dulce. Spune Eric și mai mușcă odată din măr, iar după mi-l întinde.

   — Poți să-l mănânci tu pe tot. Îi spun nervoasă că idiotul credea că mai vreau să mănânc mărul ăla după ce că și-a lăsat saliva acolo.

    — Mulțumesc Nora, ești o drăguță ca întotdeauna. Îmi spune, iar eu îmi dau dezinteresată ochii peste cap văzându-mi în continuare de muzica mea ignorându-l pe Eric.

   Niciodată nu l-am putut suporta pentru că e genul de băiat arogant care crede că totul i se cuvine doar pentru familia lui e una dintre cele mai înstărite din oraș. Cu toate că acesta și-a exprimat ferm de mai multe ori atracția pe care o are față de mine eu l-am respins de fiecare dată. Nu mă înțelegeți greșit, e un băiat destul de atractiv, înalt și brunet prima oară când îl vezi are efectul ăla de a te pierde în ochii lui de cel mai pur verde ca de smarald, dar degeaba ai carcasa frumoasă dacă în interior ești urât.

   Autobuzul oprește în fața liceului și cobor cu Eric pe urmele mele surprinsă de faptul că în premieră l-am văzut mergând la școală cu autobuzul și nu cu motorul lui scump ce impresionează boboacele naive doar cum sunetul motorului turat la maxim. Îl observ cum își aprinde o țigară și intră în incinta liceului fără să-i pese de reguli nici măcar portarul sătul de câte observații i-a făcut nu îi mai spune nimic astăzi realizând singur că e o cauză pierdută.

   — Pa, Nora! Îmi spune când intru pe ușa liceului, dar mă fac că nu l-am auzit. Urc scările până la etajul unu și intru în clasă salutându-mi colegii. Toți îmi răspund mai puțin divele clasei care mă privesc cu dezgust, stați liniștiți nici eu nu le suport.

   — Bună dimineața! Îi spun lui Amely colega mea de bancă și tot odată cea mai bună prietenă a mea.

   — 'Neața! Cum a fost aseară? Mă întreabă aceasta curioasă de ce s-a întâmplat la petrecere.

   — Sincer nu ai avut cine știe ce singurul lucru care m-a distrat a fost doar muzica din boxe dată la maxim.

   — Totuși mi-aș fi dorit să merg, dar știi bine cum sunt părinții mei. Îmi spune oftând și o înțeleg perfect, dacă eu am reușit să o conving pe bunica să mă lase câteva ore, ei bine părinții lui Amely nu au fost înduplecați absolut deloc de rugămințile ei.

   — Apropo, l-am văzut pe Eric azi în autobuz, cum de s-a întâmplat minunea asta? O întreb curioasă de motivul pentru care "prințul" a ajuns în rând cu lumea.

   — A făcut nu știu ce prostie care l-a supărat grav pe tatăl lui, iar acesta l-a pedepsit confiscându-i cardurile și cheia de la motor. Îmi explică și sincer nu îmi pare rău pentru el, aș mai fi spus ceva dar în acel moment profesoara intrase în clasă așa că conversația noastră luase sfârșit.