Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 13-Angel

,,O zi, o mie de stări"

____

                                          

      Mă gândeam că va fi supărat, dar nu prea pare. Ba din contră. Chiar dacă nu îi pot vedea mimica feței, pot jura că are o tentativă copilăroasă.

      Se apropie tot mai mult de mine, dar nu înainte de a lua niște zăpadă de pe margine.

    Mă dau doi pași în spate. Dau să o iau la goană, dar el mă prinde de mână.

     Mă rotește spre el și îmi plesnește bulgărele făcut rapid, pe față, eu scoțând imediat un sunet ciudat.

     Îl împing cu ambele mâini și de abia în acea clipă îi pot simți cu adevărat pieptul său rigid și dur.

     Mă șterg fugitiv de zăpada mult prea rece și apoi îmi vine o idee creață în minte.

     Mă strecor în spatele lui, iar înainte ca Lucifer să poate măcar reacționa, îl împing cu toată forța spre un morman de zăpadă.

         
      Planul meu nu prea a mers după cum voiam.

       Lucifer mă trage de mână, căzând amândoi în mormanul de nea pufoasă.

      Suntem față în față și mare îmi este mirarea când văd că gluga nu mai îi ascunde chipul în totalitate.

      Faptul că îi pot vedea chipul, mă face să trec dintr-o stare în alta. Simt cum în stomacul meu parcă s-ar da cel de-al Treilea Război Mondial și pot jura că inima vrea să părăsească cutia toracică.

      Rămân stană de piatră în acel morman alb de zăpadă și pare că Lucifer îmi copie reacția. Nici el nu se mișcă și încearcă să îmi caute în privire ceva. Probabil se gândește că nu îmi place ce văd, dar greșește.

     Ochii săi cu o tentă spre negru se îmbină perfect cu păru-i brunet și dezordonat. Pielea sa este la fel de albă ca și a mea, iar asta mă face să tresar.

       
     Cobor apoi cu privirea la buzele lui. Par atât de pline și cărnoase, încât pun pariu că m-aș putea ospăta cu ele toată viața mea.

     Nu pot decât să sper că nu este un vis. Am vrut atât de mult să îi văd fața, iar acum i-o pot vedea. Este frumos, chiar foarte frumos. Nu înțeleg de ce se ascunde după glugile alea nenorocite.

         
     Remarc apoi o dâră roșiatică și ușor umflată, prin zona gâtului său, sesizând că este o cicatrice. Îi pot vedea doar începutul, dar cu siguranță aceasta ține mai mult. Poate până la umăr chiar.

 
    Nu am habar ce mi se întâmplă. Mâna mea își croiește drum până la gâtul său, vrând să atingă acea urmă. Nu apucă însă să o facă, deoarece Lucifer se ridică imediat din mormanul de zăpadă.

     Își pune instant gluga și își reia poziția rigidă și aspră. Poziția lui normală.

     Mă ridic și eu în următoarea secundă, scuturându-mi puloverul și dându-mi neaua din părul meu încâlcit.

     — Eu voi pleca, îl aud murmurând sub glugă.

       Se întoarce cu spatele la mine și dă să plece, dar nu reușește. Îi prind ante-brațul cu mâna mea și simt imediat cum picioarele mi se înmoaie.