Prețul vieții

Capitolul 27

                       ~Capitolul 27~

-La mulți ani! Spune Ariana intrând în cameră și eu îmi ridic cu greu capul din pernă. Voiam să mor! Lumina de afară mă izbește obligându-mă să-mi pună plapuma pe față. 

-Ieși afară! Încep să vorbesc cu jumătate de gură, mă simt de parcă nu am mai vorbit toată viața. Practic toată viața mea s-a ruinat de la despărțirea de Christian, metaforic vorbind doar.

Liceul s-a terminat acum doua săptămâni, iar Christian a plecat la Londra  cu părinții lui pentru a-și contiuna studiile acolo, a fost acceptat la nu știu ce facultate prestigioasă. Credeam că o să mă bucur de plecare lui, știind că va fii departe nu-l voi mai vedea niciodată, dar îmi doresc să-l văd. În timpul ultimelor examenelor de sfârșit de an nu l-am văzut aproape de loc, probabil mă evita sau ceva crezând că asta este cea mai bună alegere. 

Am avut cele mai mari note din clasă, pentru a-mi lua gândul de la Christian învățam și acest lucru mă ajuta în același timp, dar nu la fel de mult pe cât îmi doream deoarece în ciuda acestor note nu am primit bursa pe care mi-o doream la Harvard, dar am primit bursa meritată la un colegiu privat de-aici în New Orléans. Mă bucur fiindcă nu mai plec din țară și sunt lângă mama, deși ea își dorea să ajung la o universitate mai mare, eu nu îmi mai doream asta. Voiam să rămân aici.

-Ce-a murit aici? Întreabă Ariana ridicând plapuma de pe mime și ducându-și mâna la nas automat din cauza mirosului. Sinceră să fiu nu am m-ai făcut baie de o săptămâna cred, nici din pat nu m-am m-ai dat jos pentru că nu aveam starea și energia necesară. Mama îmi mai ducea mâncare regulat, presupunea că îmi este foame dar nu mâncam nimic. Pofta de mâncare a murit odată cu mine acum doua săptămâni, iar eu am slăbit considerabil din această cauză.

-Inima și sufletul meu. Răspund sec încercând să-i trag plapuma din mâini, dar a naibii se ferea și o aruncă pe jos. De ce ai făcut asta? Întreb nervoasă arătând spre plapumă cu degetul arătător

-Fă-ți un duș și coboară jos. Niște persoane importante dorește să te vadă. Îmi spune seriosă eu rabufnesc nervoasă 

-De ce nu dispărea toată lumea? Întreb răstită ridicându-mă în picioare și ea clatină din cap fustrată dându-și ochii peste cap exasperată.

Ea a reușit să treacă imediat peste relația cu Sky, probabil că el a avut curajul să i-o spună înainte să facă o greșeală iar ea l-a înțeles, mai greu, dar a făcut-o. Christian de ce nu a putut să facă asta? De ce a ales să fie un laș? Nu putea pur și simplu să-mi spună dinainte? Îl iertam pentru că îl iubeam, și acum îl iubesc și la ce dor îmi este de el, dacă vine acum să-și ceară iertare îl iert. De ce nu o face? De ce a preferat să plece în loc să lupte pentru mine? Atâtea întrebări fără răspuns care îmi fac doar rău.

Las hainele să curgă pe mine și intru în duș făcând unul rapid, nici de duș nu aveam chef. Nu îmi ardea de nimic chiar dacă este ziua mea. Vreau doar să mă bag în pat și să mă culc toată ziua așteptând ca ziua de mâine să vină pentru a face același lucru, poate același program era pregătit și pentru restul zilelor mele până începea colegiul și îmi omor timpul cu niște cărți bune, poate.

Mă îmbrac cu niște haine din dulap luate la grăbeală și cobor în living unde eram așteptată de mama și alte doua persoane. Le zâmbesc fals tuturor și mă așez pe canapea.

-Wow! Exclamă acea femeie bătrână apropiindu-se de mine și luându-mi mâinile intre ale ei strângându-le foarte tare. Seamănă atât de tare cu Deborah, se vede că este nepoata ei. Contiună și inima mea se face cât un ghem atunci când aud numele bunici.