Fericire in infern

Sufletul Diavolului

Dupa ce disparuse acel suflet . Totul revenise la normal.Aceasi colegi nebuni care urlau de parca venea potopul,Aceasi copchii mici care alergau si se dadeau cu capu de usa,totul era normal.Intru in clasa cu un zambet demonic intiparit pe fata.Dar nu il puteam schimba,asa ca ma duc in banca si ma pun cu capul pe masa. Era ultima ora. Dirigentia.Intra diriginta in clasa imbracata ca in fiecare zi cu un sacou portocaliu cu alb si o fusta asortata.

-Copii plecati acasa.

Astea sunt cuvintele magice care imi bucura urechile.Toata clasa fericita se imbraca si ies din clasa pe rand. Eu ies ultimul.Ies pe holul care nu mai era asa de infricosator si cobor scarile pentru a iesi din scoala.Ma gandeam daca sa merg acasa sau nu. Am hotarat sa ma duc la vema. Vema e un magazin de mai la vale de scoala unde ma duc eu mereu dupa ore sa fumez.

Imi pun castile in urechi si plec. Ajung la magazin, imi cumpar o tigara si ma duc la o scara de bloc. Acolo era cineva .Eu imi pusesem tigara in gura nu o aprinsem.Era o fata cu par brunet cu suvite blonde care avea un zambet larg si cald pe fata, niste ochii caprui inchis care ii straluceau in lumina soarelui. Imi dau castile jos din urechi si ma asez pe o banca in fata ei.

Eu ma uitam la ea si nu imi puteam misca privirea. Zambetul ei larg era ca al unui copil. Ceva din mine ma facea sa o privesc din ce in ce mai mult dar altceva parca ma lovea sa nu ma mai uit la ea.Eu nu ma opream din privit.Ea se uita in sus si zambea din ce in ce mai larg.Cine era aceasta fata.Dintr-o data ofteaza si imi spune uitanduse la cer:

-Ce zi frumoasa. De ce iti petreci minutele vietii fumand in loc sa te bucuri de frumusetea vietii.

Avea o voce blanda dar in acelasi timp puternica care iti mangaia auzul .

Eu coplesit de vorbele ei dar si de vocea ei ii spun :

-Tu de ce zambesti , lumea asta e plina de ura si de dispret.Ce te face sa zambesti?

Ea indreptandusi usor privirea spre mine imi spune:

-Vezi razele de lumina care ies din nori,aia este fericirea care indifernt de ura care o strabate ramane in noi.Chiar daca in unele zile nu este nici o raza de lumina,acea raza e in sufletul nostru.

Nestiind ce sa ii mai zic o intreb:

-Cum te cheama?

-Annie.Imi spune ea.

-Si cati ani ai? o intreb eu.

- 16.

Neasteptand sa ma intrebe ea ceva incep sa ma prezint.

-Ma numesc Alex si am 14 ani. Tu ce faci pe aici ?

Intorcand capul spre cer imi spune :

- Am venit aici sa privesc cerul si sa ma bucur.

-De ce sa te bucuri? intreb eu .

-De natura.Imi spune ea zambind larg.

Gandindu-ma ca nu e o persoana tocmai normala o intreb:

- Ce te bucura asa de mult natura in sine, e doar un lucru care va fi distrus de ura.

Ea zambind imi spune:

- Eu trebuie sa plec. Daca vrei ne vedem maine la aceasi ora aici sa mai vorbim.

- Ok. Ii spun eu schitand un zambet pe fata,dar zambetul acum era real ceva ma facea sa zambesc cu bucurie.Ma uit la ea cum se ridica si pleaca cu acelasi zambet pe fata si cu un mers usor leganat.

Cand a plecat mi sa declansat inapoi ura si demonul din mine parca spunandu-mi sa nu ma mai intalnesc cu ea.Nu imi puteam lua gandul de la zambetul ei si abea asteptam sa o vad urmatoarea zi. Plec spre casa luptandu-ma cu demonul din mine.

Sufletul Diavolului ma chinuie.