Scris în stele

Începuturi

     Râsetele copiilor au ajuns până în dreptul meu. Nu am putut să nu îmi ridic privirea spre locul de unde veneau. Strada principală a oraşului Allos devenise pentru zece prichidei un loc de joacă. Ţipau şi se alergau unii pe alţii. Am văzut-o pe sora mea printre ei. S-a repezit spre unul dintre băieţi şi l-a atins pe umăr, înainte de o zbughi în direcţia opusă alături de restul. Am surâs şi mi-am întors atenţia asupra cărţii pe care o aveam în poală.

     Mirosul vechi cu un istm de umezeală, îmi gâdila nările. Paginile îngălbenite erau pline de desene. De sute de ani se afla în familia mea şi venise rândul să o studiez ca atare. Degetele mi s-au plimbat peste ele şi am urmărit cu atenţie fiecare cuvânt ce era scris în dreptul lor. Buzele au început să mi se mişte, litere ieşindu-mi mai mult ca o şoaptă.

     — Avianna, poţi să te duci până la Anetta, te rog?

     Mi-am dat capul pe spate. Mama stătea în cadrul uşii, privindu-mă de sus, cu un zâmbet larg pe faţă. Am închis cartea şi m-am ridicat de pe jos, scuturându-mi praful de pe rochie.

     — Sigur, dar de ce? am întrebat când am intrat în bucătărie după ea.

     În casă deja mirosea a zahăr şi mi-am dat imediat seama că a copt, din nou, ceva. Mi-a întins o farfurie cu bucăţi de plăcintă. A trebuit să pun cartea pe masă ca să nu o scap pe jos, la cât de multe pusese.

     — I-am promis că îi duc şi ei câteva când va fi gata, doar că mai am plăcintă la cuptor şi mâncare pe plită şi chiar nu vreau să ard ceva. Te descurci?

     Nu ştiam dacă pregătea masa pentru tot oraşul sau nu, dar nu am întrebat-o. Am aprobat din cap şi, cu mare grijă, am ieşit din casă, mergând direct spre locuinţa vecinei noastre. Nu stătea departe, dar chiar şi aşa, tot m-am întâlnit pe drum cu câteva femei care m-au salutat. Fiecare avea treaba prin grădină, îngrijind florile sau potolind copii să nu facă vreo năzbâtie.

     Casele erau aproape toate construite în acelaşi stil. Unele dintre ele aveau etaj, iar altele se întindeau pe un singur nivel. Câteva aveau de jur împrejur un gard mic, care nu depăşea cu mult jumătate de metru. Absolut fiecare era simplă cu flori la ferestre, ce făceau oraşul să prospere.

     Cotind la dreapta, m-am oprit după câţiva paşi în dreptul uşii de lemn mult prea cunoscute şi am bătut de două ori. Nu a durat mult până când, Anetta mi-a deschis. Şorţul din jurul brâului său îmi dădedea de înţeles, că şi ea, ca şi mama, gătea.

     — Avianna! m-a invitat în interior. Cum de nu a venit Meryn? întrebase, luându-mi farfuria din mâini şi dându-mi ocazia să îmi odihnesc braţele care îmi amorţise. Ori s-a pus să facă iarăşi poţiuni pentru ăştia mici să îi mai liniştim puţin din zbenguit?

     Am râs amândouă. Toţi părinţii îşi doreau ca mama să le mai dea nişte apă curcubeu, aşa  cum le zicea cei mici. Doar că ei nu ştiau că de fapt, erau doar nişte plante amestecate într-un castron însoţit de un descântesc specific care le dădeau o culoare diferită. Era un fel de magie, dar copii aveau o imaginaţie extrem de bogată şi se gândeau că deja vor deveni invincibili, că se vor trezi dimineaţă prinţi şi prinţese. Când, de fapt, asta îi făcea noaptea să doarmă neîntorşi până a doua zi, lăsându-şi toată familia să se odihnească cum se cuvine.

     — Încă nu, dar sigur va face diseară, am asigurat-o. Dar dacă nu va avea timp, sigur mă voi ocupa eu de ea. Mâine seară toată lumea va avea un somn odihnitor.

     — Oh, Avianna! mi-a zâmbit. O să îi calce pe urme mamei tale, nu mă îndoiesc de asta.

     Asta îmi şi doream, chiar dacă, ştiam că mai aveam mult şi bine până atunci.