O pata de culoare deosebita se afirma lenesa,dar in acelasi timp cu o autoritate demna de remarcat. Rosie, ca sangele ce-i curge-n venele lipsite de vlaga,duce o povara.Mainile ii sunt reci si inghetate ca ultima scrisoare primita,citita matinal alaturi de ceasca de cafea.
Cuvintele au fost sageti necrutatoare , ce i-au strapuns sufletul dezgolit mai repede ca un glont aruncat de-o mana tremuranda spre inima cuiva. Sufla-n palmele firave visand la o posibila fericire ce i-ar putea umple o bucata din sufletul ei gol.Tremura din toate incheieturile, ca un pui de caprioara ratacit intr-o padure, frigul patrunzandu-i pana-n maduva oaselor. Valsul fulgilor de nea o ameteste ingrozitor, simtindu-se fara puteri. Paltonul rosu de catifea, cu catarama neagra nu ii este de ajutor . Isi vara o mana in buzunarul plin de sentimente si ascunzisuri ,si scoate scrisoarea.Pe banca albastra , acoperita cu zapada proaspata ,tanara citeste in liniste. Bradul de deasupra lor ,incarcat cu smocuri albe imaculate, asculta totul ca un copil cuminte la marginea unui semineu .
Reciteste scrisoarea , probabil pentru a 16-a oara, iar totul i se pare ireal. Fulgi ametiti cad pe foaia rupta si membranata.Tanara,ce ridica trandafirul rosu de pe banca veche , se indreapta cu pasi nesiguri..cade in genunchi , tristetea invaluind-o.
Asaza floarea pe pamant, si decide ca a venit timpul sa-si dezgroape fericirea.
