Vin prost și o țeavă spartă

Ea

Ziua Ioanei începuse puțin diferit față de oricare altă sâmbătă.

Deși se promitea a fi un sfârșit de săptămână liniștit, de care avea nevoie după toată nebunia de la muncă, se părea că universul avea alte planuri.

Ioanei nu-i plăcea în mod special să fie scoasă din rutină, mai ales în clipele ei de respiro, când ar fi trebuit să își golească mintea de orice și să se bucure de libertate.

Dar exact asta se întâmplase în timp ce fredona absentă o melodie sub bătaia fierbinte a dușului.

Brusc, de nicăieri, s-a auzit o pocnitură și ea s-a trezit stând acolo, udă și goală, uitându-se pieziș la para dușului din care se scurgeau leneșe câteva picături singuratice.

S-ar fi gândit că s-a oprit apa, dar a realizat, spre oroarea ei, că sunetul jetului de apă se auzea mustind din altă parte și, trăgând de ușa cabinei de duș, bănuielile i se confirmaseră: se spărsese o țeavă.

Baia semăna acum izbitor de mult cu o fântână arteziană și Ioana era cât pe ce să alunece și să se împrăștie pe gresie, în fuga ei către robineți. Apa se oprise din a țâșni, însă exista o problemă mai mare decât balta care se formase în baie: cine avea să îi repare țeava?

Poate și viața, se gândise ea, în timp ce forma numărul Luizei.

Luiza, care avea mereu o soluție la îndemână: cunoștea ea pe cineva, avea un prieten care avea un prieten care... Mă rog, se înțelege.

Bineînțeles că Luiza știa cum să rezolve. Și bineînțeles că Luiza a făcut pe dracu-n paișpe și i-a găsit un instalator – sau cum s-o numi ăla - dispus să vină în regim de urgență, într-o sâmbătă după-amiază.

— Vezi că e tare bun tipul, ai mare noroc că l-am prins. Mi-a reparat mie o țeavă spartă în pardoseală, n-am mai avut probleme, îi zisese ea, cu o tentă jucăușă în glas. Și, fie vorba între noi, e și bunuț, cam leatul nostru. Poate îți unge și ție balamalele, că știu că scârțâie de la o vreme, a încheiat ea, cu subînțeles.

— Ești o nemernică, a bălmăjit Ioana, simțindu-și obrajii dogorind. Balamalele mele sunt foarte bine, mulțumesc, i-a trântit, înțepând ecranul telefonului cu unghia și închizând-i apelul în nas.

Telefonul i-a scos un bingănit imediat după.

O să rămâi o crazy cat lady, îi scrisese Luiza.

Ioana a râs cu voce tare.

Nu era rău să fii singură, se simțea bine, ea cu ea. 

Avusese partea ei de distracție în facultate, normal. Acum, își asuma că devenise puțin pretențioasă. După douășcinci de ani, parcă nu te mai încântă așa, orice. La polul opus, Luiza și-ar fi umplut singurătatea și patul cu oricine i-ar fi ieșit în cale.

Așadar, Ioana a trimis câteva mesaje către nea instalatoru' ăsta, căruia i se făcuse atâta reclamă, și câteva ore mai târziu, stătea tolănită pe canapeaua din living, cu o carte în mână, așteptându-i expertiza salvatoare. 

I-a lăsat și numele și adresa și reperele - totul era în parametri. Nu mai lipsea decât să apară omul. Zisese el că vine după șase și că o anunță înainte, așa că nu-i rămânea nimic de făcut decât să aștepte.

Ar fi ieșit ea în parc, sau s-ar fi dus la sală, să își mai lucreze fesierul mijlociu, ca orice corporatistă care se respectă – și care mănâncă te miri ce, când apucă - dar îi era groază de clipa în care s-ar fi întors acasă, la izvorul ei secat de apă.