Pacatele lui Flavio Ricci

Pasiune la prima vedere

Perspectiva Dante

-E vreo problema? intreb atunci nedumerit. Si ma uit spre cei doi. Intai la baiatul cu pielea cafenie, apoi spre fata care se afla in pragul usii de la living.

Inima mea facu pe loc o tumba prin aer. La vederea acelui chip copilaros, la vederea acelor buze pline. Si a pieptului generos.

Pasiune la prima vedere, as spune. Ma zgaiesc destul de multa vreme necuviincios, dar nu ma pot opri. Nu ca ar consta prea mult. Fiindca par in transa si acum. Nu ma tem ca voi fi prins.

-Pot sa intreb ce se intampla aici? incerc din nou sa ajung la sufletele pierdutilor. Privirea fetei ramane pierduta. A baiatului devine treptat lucida. Si il vad cum se uita spre mine cu o privire suspicioasa.

-Nu e nicio problema. Doar ca...am avut experiente neplacute cu italienii. Din nefericire.

Fluier scurt si ridic din umeri nonsalant.

-Nu am idee cu cine v-ati intalnit, dar nu poti judeca un intreg popor pe baza greselilor unora, corect? Orice padure are uscaturile ei. Nu-i asa?

-Ai dreptate. Numele meu este Marcus. Am uitat sa ma prezint.

-Oh, ca tot vorbim de accent. spun zambitor. Esti cumva de aici? Marcus incuviinta energic din cap.

-Ai nimerit-o bine. Iar ea este...

Cand ne-am intors privirile spre pragul usii am realizat ca fata cu par blond si ochi gri disparuse de mult din peisaj.

-S-a intamplat ceva rau? intreb eu panicat. Nu am vrut sa ofensez...pe nimeni. Adica, vorbeam cu tine. S-a suparat fiindca nu am vorbit cu ea? 

-Oh, nu. Nu e asta. Marcus. il aud ca repeta iar parca robotic. Si cum intinde iar bratul. Marcus Smith.

-Dante. spun zambitor. Dante Ricci. Zaresc uimirea cum ii traverseaza iar chipul. 

-Rrrr-iccc-iii? il aud cum se balbaie scurt. Si atunci il tintesc pe baiat cu privirea.

-Da, Ricci, e vreo problema si asta? il intreb atunci mirat. Si il vad pe tip cum clatina din cap viguros. 

-Oh, deloc. Hai atunci sa iti arat camera ta. Vrei sa te ajut cu unul din trolere? il vad cum se indreapta usor de spate. Si inainte sa apuc sa mai intreb ceva il vad cum scoate din buzunar un inhalator. Si cum se intoarce o clipa cu spatele. Nu pare sa fie jenat, ci mai degraba pus acum pe ganduri.

-Sper ca nu am aterizat chiar prost pe capul vostru. incerc sa fac conversatie. Si ma simt deja in plus. Firar, credeam ca va fi mai usor cu alte persoane de varsta mea in casa. Cred ca m-am inselat.

-Te descurci? il intreb cand se apropie de mine. Observ inhalatorul in treacat. Il plasase chiar in buzunarul camasii albastre pe care o purta. 

-Am astm, nu probleme musculare. ranji el scurt. Dar stiu ca e greu, ce ai pus in asta, oare, dinamita?

Am inteles ca vrea la randul sau sa faca lucrurile mai putin tensionate. 

-Prea bine. dau din cap si il urmez atunci pe scari.

Nu voi spune decat atat. Nu voi mai cara in viata mea un troler de o asemenea dimensiune prea curand la etaj. Se pare ca deja pregatisera camera ramasa goala din casa si nefolosita de nimeni. De indata ce am patruns inauntru am realizat ca nu au lasat-o la voia intamplarii. Era bine aerisita, rafturile de la mica biblioteca de pe perete, goale, patul deja facut, perdelele trase, si doua fotolii deja intoarse unul spre altul, care imprejmuiau un birou vechi din lemn.

-Asta e camera ta, imi pare rau daca nu e chiar asa incapatoare. Se scuza el jenat. Dar, partea cea buna, e ca ai o priveliste buna! 

-E in regula. spun si las atunci trolerul intr-un colt. Il vad pe tip cum trage de perdea.