Pacatele lui Flavio Ricci

Ascult, dar stiu ca ma minti

Perspectiva Deborah

Am crezut ca atunci cand ma voi intoarce acasa, voi gasi casa in stare de razboi. Mare mi-a fost mirarea cand am gasit-o linistita si tacuta, ca intotdeauna. 

-Poate m-am inselat. Chiar se impaca bine atunci cu restul. imi spun atunci pierduta in ganduri. Ma descalt in tacere si imi arunc jacheta din piele neagra in cuier. Nu ii mai arunc vreo privire si dau buzna atunci in living.

-Oh, ai revenit! Lili nu a venit inca, se pare ca s-a pierdut pe drum. E deja 5:50 pm. Poti sa faci tu ceva de mancare? sunt bombardata de cererea lui Marcus.

-Sigur, o sa am nevoie de putin ajutor. Liev e ocupat? 

Dintre noi toti, Lili, Liev si cu mine eram singurii capabili sa incropim o mancare decenta. Pe care sa o savuram cu totii. Si sa ne asiguram ca nu ne indopam cu tot soiul de coloranti alimentari dintr-o gama variata de produse. Market-ul e un labirint imbietor, dar plin de capcane.

-E sus in camera lui. Dar, cred ca va cobori sa te ajute. sosi raspunsul lui ferm. Dar vad cum se intuneca o clipa la fata.

-Voiam sa va spun ca sunt alergic la unt de arahide. Si orice contine arahide. vorbele lui Dante ma facura sa tresar.

-Oh, nu poti deci manca arahide.

-Te simti bine, Deb? ma intreaba atunci Marcus. Dau din cap rosie la chip. 

-Avem borcane cu unt de arahide prin frigider. Trebuie sa le pun deoparte. Multumesc pentru ca mi-ai spus!

-Mai jos putin tonul, sunt stirile acum. il aud pe Marcus cum spune. Ii las atunci pe baieti si urc la etaj. Unde ciocan la usa camerei lui Liev.

-Vreau sa fiu singur! 

-Oh, Liev, sunt eu Deb. Voiam sa incropesc...

-Nu ma simt bine, Deb. Poate o sa te ajute Dante. Ofera-i o sansa, ce spui?

-S-a intamplat ceva? Ma astept sa nu imi mai raspunda. Ca in urmatoarea secunda, usa sa imi fie brusc deschisa. Figura lui posaca aparu atunci in prag.

Poarta ca de obicei ochelarii negri de soare.

-Nimic nou, doar normalul. Daca poti sa o numesti asa. 

-Oh, v-ati ciondanit iar intre voi. ma prind atunci pe loc. Si el inclina din cap iritat. 

-Ma deranjeaza asa de mult purtarea sa uneori. Devine obositor.

-Nu inteleg insa, de la ce-a pornit?

-E legat de Dante. 

-Oh, gandeste ca Charlie? murmur atunci cu voce sugrumata. 

-Nu. sosi replica lui scurta. 

-Atunci e bine. spun luminoasa la chip. El nu isi schimba expresia monotona de pe chip.

-Nu, gandeste mai rau ca el.

-Te referi la ce cred eu?

-Vechea partea cu zambitul, da, ai ghicit bine. 

-Asta e oribil! Parca i-am zis sa inceteze sa se poarte asa.

-Nu il poti schimba. In fine, poti sta tu cu ochii pe Dante in bucatarie. In timp ce el se documenteaza. In lumea lui de elita. 

-Nu mai fii asa dur, sunt sigura ca ii pare rau.

-E okay, Deb, insa? Privirea lui intensa se fixa asupra mea. Si inghet o clipa locului. Parca strafulgerata de o amintire.

Asa se uita la mine, Flavio, cand faceam o alegere, care nu ii convenea lui.

-Daca eu te lovesc, este in regula, nu? Sau daca te ranesc cu vorbele. Fiindca nu am dorit sa o fac. A fost doar o scapare. Nu vezi?