My boss ~ Luke Hemmings

Capitolul 19

        Simt cum ceva, sau cineva ma zguduie usor, trezindu-ma din visul in care... Am... Nici nu mai stiu ce am visat. Am deschis ochii usor, clipind des, deranjandu-ma razele soarelui care intrau pe mica fereastra din salon. Mi-am ridicat capul, care aparent era inca pe Luke, si atunci mi-au picat ochii pe mainile noastre care inca se mai tineau de mana. Un mic zambet mi-a aparut pe fata, dar a fost rapede inlocuit de confuzit, cand am auzit pe cineva care isi drege vocea in spatele meu.

Eu: Calum? Ce faci aici? Spun imediat ce mi-am dat seama ca el este cel care se afla cu mine in salon si, se pare, ca tot el m-a trezit.

Calum: Pot sa te intreb acelasi lucru. Amm, de ce il ti de mana, ma intreaba atunci cand ptivirea i se indreapta spre mainile noastre.

Eu: Amm, voiam sa vad daca inca mai este rece, intre timp eu luandu-mi mana dintr-a sa si punandu-mi-o jenata in poala mea.

Calum: Toata noaptea? Amuzamentul i se poate citi usor din voce, asta trezindu-ma la viata si amintindu-mi ce fel de persoana sunt eu cu adevarat. Inca este un mister de ce toata chestia asta ma inmoaie asa de tare, dar trebuie sa imi revin, si asta rapid.

Eu: Nu e treaba ta, spun in timp ce ma ridic de pe scaun si ies din salon fara a mai spune ceva.

        Imediat ce am iesit pe usa, am incercat sa ii caut cu privirea pe ceilalti doi sacaitori. Dar nu au fost de gasit. Ce naiba, au intrat in pamant? Am decis sa merg inspre dreapta sa ii caut. Dupa ce am trecut de vreo 3 usa, din una am auzit o voce cunoscund spunandu-i numele lui Luke. M-am oprit si m-am indreptat din nou spre acea usa, lipindu-ma discret de perete si incercand sa aud cat mai bine ce zice acea persoana, care seamana ca vorbeste cu inca cineva. Nu imi sta in fire sa ascult pe la usi, bine, bine, nu am mai ascultat pana acum pe la usi, dar curiozitatea nu imi da pace. Dupa ce am ascultat mai bine, am descoperit a fi vocea doctorului.

Doctoru': Nu stiu ce as mai putea face. Este destul de grava starea pacientului Hemmings. Inca nu s-a trezit de la operatie, si ar fi trebuit. Nici macar nu stiu cum sa le spun astea tuturor acelor persoane care se pare ca tin foarte mult la el. Daca nu se trezeste in urmatoarele ore, o sa il deconectam de la aparate, cel mai posibil fiind sa moara. Cand am auzit asta, mi-am dus instinctiv o mana sa sterg lacrima care nici macar nu stiam ca o am.

        M-am intors cat de repede am putut eu pana in fata salonului lui Luke. Nu puteam sa las sa se intample asta. Insfarsit i-am gasit si pe Emily si Kyle care sorbeau din niste pahare de carton ceva care parea a fi cafea. Kyle pare primul care ma observa.

Kyle: Neata' sefa. Ati dormit bine? Spune indreptandu-si previrea spre Calum care vine cu o punga de chipsuri in mana.

Eu: Da, indrug neputandu-mi sa-mi iau privirea de la brunet, care se indopa cu chipsutile acelea.

Calum: Nu vrei sa mananci si tu ceva, ma intreaba in timp ce a ajuns in dreptul meu.

Eu: Nu mi-e foame. Ma duc din nou la Luke, le spun, vazand cum gura li se mareste considerabil de uimire.

        Inteleg ca nu imi pasa de nimeni si multe alte chestii, dar se pare ca imi pasa de Luke chiar daca este servitor. Am inchis usa in urma mea si m-am asezat pe scaunul pe care am dormit si aseara. Hmm, se pare ca voi mai sta mult timp pe el.

Eu: Luke, nu stiu de ce, nu stiu ce ai facut cu mintea mea, dar imi doresc sa iti revii.

Luke's POV

        Am inceput sa aud o voce usoara din spatele unui tunel. Nu stiu de cat timp dorm, dar ma simt atat de slabit incat nici sa deschid ochii nu ma simt in stare, ce sa mai spunem ca nu as putea misca nici un muschi. Ultima amintire era ca voiam sa ii trimit un mesaj lui Emily si dupa nu imi mai aduc aminte nimic. Vocea se aude din ce in ce mai tare, dandu-mi seama ca este... Vanessa?!

Vanessa: Luke, nu stiu cum ai reusit, dar chiar imi pasa de tine. Nu m-am mai inmuiat asa de mult timp si chiar vreau sa ramai in viata, sa fii acelasi Luke neindemanatic si copilaros, acel Luke cu zambetul mereu pe buze, acel Luke pe care il stiu eu. Imi lipsesc ochii tai si zambetul tau si, mai ales, vocea si rasul tau. Nu stiu cum ai reusit, dar am facut tot posibilul sa iti revi, sa iti deschizi ochii, iar tu, tu cum ma rasplatesti. Aud eu bine, sau ea... Plange?! Te rog, trezeste-te, deschideti ochii si spune-mi cat de nesuferita sunt si cat ma urasti.

Vanessa's POV

        Am vazut cum ochii ii tremura usor, lasandu-ma fara suflu. S-au deschis incet si putin, eu reusind sa ii revad aceeasi noanta superba de albastri care mi-au lipsit. Mi-am adus aminte sa respir in timp ce vad cum Luke isi revine, redandu-mi speranta moarta. Insa nu stiu daca este bine, daca isi mai aduce aminte de mine, daca poate sa mearga. Imi sterg repede ochii, nevrand sa ma vada plangand. Nimeni nu m-a mai vazut plangand. Schiteaza un foarte mic zambet, si deschide usor gura, parca vrand sa zica ceva.

Luke: Esti o nesuferita, de abia se aude ca o soapta aceste cuvinte care imi aduc instant zambetul pe buze.

--------

Hey! Yey, s-a trezit Lukey. Hmm, am inceput sa postez destul de des. Si este bine avand im vedere ca,  *o sa fac cacofonie* capitolele sunt scurte. Si merci mult pentru cele aproape 6,5k... Omg, nu as fi visat sa ajung aici. Va multunesc mult si pentru cele 348 de voturi si  94 mesaje. Merci, merci, merci. Ly!

Nu vreau sa fiu sacaitoare, sau sa ma repet, dar v-am mai spus ca mai am o carte noua, Roommates, pe care va rog sa o cititi ca poate va place. Pwp ❤❤