Mă regăsesc prin albe și spumoase valuri,
În timp ce la țărm mă descompun,
Izbindu-mă cu forță de-ale plajei maluri,
Trupu-mi gol ei îl expun.
Iar marea mă trage ne-ncetat spre ea.
Mă acoperă-n scoici și-n alge și-n miresme
Și-mi descrie, fredonând încet, lumea,
Plasându-mă lângă celelalte șase mirese.
Purtăm coroane de nisip
Și dansăm precum ielele-n pădure.
Suntem trase și pale la chip,
Avem priviri întunecate și obscure.
Corpurile goale prind culoarea mării.
Degetele se mișcă frenetic
Pe buzele mov, ascunse căldurii,
Într-un ritm precis și magnetic.
Părul-claie de lână neagră-
Alunecă pe spate și pe brațe,
Pe pielea noastră tânără
Atârnată de subțiri ațe.
Cântăm în timp ce sorbim apa sărată,
Ne rotim cu panglici albe la picioare-
Legenda morții în dansuri vii e ilustrată
În marea mare cinstită de șapte fecioare.
