Pacatele lui Flavio Ricci

Vizitatori in noapte

Perspectiva Deborah

Va fi o seara placuta de joi, Deborah. imi repet si acum in timp ce urmaresc si acum cu privirea produsele de pe rafturi.

-Pe unde au pus oare borcanele cu masline? ma intreb atunci incruntata. Si imi las ochii sa rataceasca spre un alt raft. Ah, uite-le acolo! 

Intind mana dornica sa pun mana pe un borcan si sa plec mai repede din acest magazin. Era un loc primitor, dar preturile erau piperate. Insa, cum nu mananca alte masline, decat de aici, persoana in cauza din casa, nu va fi incantata, daca nu ii livrez maslinele dorite.

-Se sta la rand. inainte sa mai spun ceva, o alta mana insfaca ultimul borcan ramas de pe raft. Imi ridic atunci privire socata. Si dau cu privirea de o fata. Parul roscat, lung, i se revarsa pe umeri, dar nu culoarea parului ei, nici bretonul in stil asiatic, nu ma inspaimanta. Ci ochii ei, feroce, plini de o putere nebanuita. M-am simtit din senin mica si coplesita in prezenta ei.

-Imi cer scuze.

-Ce pacat, va trebui sa mai astepti pana data viitoare. m-am prins din prima ca era si ea din America. Accentul o daduse clar de gol. Sa fie insa sudic? 

-Am inteles, nu aveam oricum nevoie asa disperata de el. am raspuns cam intepat. Si o vad pe tipa cum rade amuzata.

-Pareai destul de dornica, as spune.

-Poate ti s-a parut. ma trezesc atunci ca ii dau replica. Si ma gandesc atunci ca s-ar putea sa ma trezesc si eu cu degetele ei lungi in par, sau poate in gatul meu, daca mai vorbeam mult.

-Katherine, ce tot faci acolo?! Vino sa platim o data! Ca iar ploua afara. Nu vreau sa racesc! In plus, abia mai avem benzina! 

-Asa, informeaza intreg orasul de faptul ca nu mai ai tu combustibil. Foarte istet, fratioare! 

O vad pe fata cum se intoarce cu spatele la mine si cum dispare pe coridor, spre casa.

-Marcus clar nu ma va ierta prea curand. Nu am luptat pentru maslinele lui. Sa ii iau totusi negre? 

Daca iti da insa in cap cu ele?

-Mai bine, nu. imi spun atunci si ma uit spre cosul plin. Mai trebuia sa iau ceva?

Oh, bineinteles, micul meu deliciu. Un tort cu ciocolata si cu ciocolata belgiana. 

Cand sa pornesc spre un alt raft, calea imi fu taiata de un tanar. Ochii lui caprui ma fixara atunci cu privirea.

-Ma scuzi. ingana el scurt. M-am prins ca era strain, dupa tonalitatea din voce.

-Doriti ceva? intreb atunci deja suspicioasa. Niciodata nu era bine cand iti era cerut ajutorul aici.

Nu te mai poti incredere in oameni, chiar si de ai vrea. gandesc atunci intristata.

-Ati vazut cumva baiatul acesta prin imprejurimi? Nu intrebarea lui ma lasa fara cuvinte. Ci mai degraba imaginea baiatului din poza.

Acei ochi verzi, acel par intunecat, maxilarul puternic si usoara arcuire a buzelor...

Baiatul din poza era chiar Dante Ricci.

Cineva il cauta pe Dante. Si banuiam intr-un mod straniu ca el nu doreste sa fie gasit.

Nu sunt sigura, daca baiatul a vazut ceva ori nu in privirea mea, fiindca intrebat apoi curios.

-L-ati vazut? Nu-i asa?

-Nu, deloc. Pret de o clipa mi s-a parut familiar chipul. Dar, m-am inselat. Nu, nu l-am vazut. Ma scuzati.

Ma indepartez atunci de barbat, cand vocea lui tuna brusc.

-Nu mintiti, fiindca o minciuna e mult mai periculoasa decat un adevar. O minciuna poate si ucide, domnisoara.