Era o toamna nu tocmai placuta; ploile veneau si plecau des in indepartatul orasel in care traia fata. Acele ploi aduceau neliniste in suflet oamenilor deoarece uni credeau ca atunci cand ploua un suflet va parasi Lumea Realitatii. Pentru oamenii de acolo, din Orasul Mortilor, viata era ceva ce se dadea la schimb, chiar si intre ei. Numai acea fata nu isi dadea la schimb nici propriul deget. Era genul de fetita care nu se lasa, dar m-am inselat.
Aspectul ei era acelasi ca si al celorlalte fete din oras; par negru si lung pana la fund, piele alba si buze rosii,dar avea ceva aparte. Daca te uitai in ochii ei puteai vedea dincolo de realitate. In acei globi oculari se reflectau viata de apoi, fie ca-i fericita, fie nu. Toata lumea incerca sa nu se uite in acei ochi care iti taiau respiratia, ci la par, la buze, la piele, la pantofi, la orice, dar nu la ochi. Rare ori se mai uita si fata in ai sai ochi, dar ea vedea doar disperarea care o facea sa cedeze, sa spuna ca nu mai vrea sa mai traiasca.
N-a mai suportat acea privire pe care o are, dar n-avea ce face. Te nasti, traiesti si mori la fel de cum ai venit pe lume. Numai in lumea viselor scapa de acea ura pe care o purta ochilor. Mereu visa acelasi lucru: o gradina nemarginita si o fata, care mereu suspina, dar de data aceasta afla ce spusese fata in tot amarul de vreme. Se trezi brusc si zise deodata:
- Vino spirite, daca nu voi taia legaturile cu aceasta lume!
Din intuneric aparu o silueta supla imbibat intr-o ceata albastra.
- Gata, gata am venit. Deci, ce vrei? raspunse pe un ton superior.
- Vreau sa mor! spuse hotarata.
- Ma asteptam sa zici asta, dar e prea devreme. Voiam sa iti iau sufletul demult, cand nu erai pregatita, vedeam cum sufereai si asta imi place cel mai mult. Uite, pentru ca nu o sa-mi iasa nimic facem asa; iti iau umanitatea, eu te vad in continuare suferind, iar tu o sa poti trai si suferi intre cele doua lumi.
- Dar sunt gata sa mor acum!
- Acum nu e acum. Uite ce este papusa, eu sunt o creatuta care fura viata si adora suferinta. Daca iti iau acum viata tu mori impacata, dar placerea mea dispare. O sa-ti ofer o viata dubla.
- Adica? rase cu impertinenta fata.
- Vei trai in chinuri dublu, daca facem un targ s-ar putea sa nu mai vezi Raiul cand vei muri. Vrei sa traiesti in continuare sau sa iti fur umanitatea?
- A doua varianta, te rog. o spuse de parca ar fi un fleac.
- Foarte bine. Sper sa iti placa Lumea Viselor, Anne-Marie. De acum in colo o sa te cheme Anne-Marie, poti sa decizi singura numele de familie. Acum da-mi mana, iti voi da din sangele meu pentru a sparge poarta dintre lumi. S-ar putea sa te doara, eu nu sunt asemenea creaturilor cu pur sange, care sug sange, sunt o existenta de speta joasa care isi baga incisivii prin vene si dau otrava.
- Prea bine.
Din acea seara totul s-a schimbat pentru fata. Acum nu avea decat sa traiasca dupa regulile acelei creaturi ,care se jucase cu mintea ei.
YOU ARE READING
Un suflet pierdut
FantasyO fata ,o muritoare, din Lumea Realitatii face un legamant cu o creatura a viselor. Muritoarea se saturase de viata ei normala si renunta la partea umana ca sa devina un suflet in Lumea Viselor si o entitate in viata de zi cu zi in Lumea Realitatii...