Dragoste sau Răzbunare

Evadarea

Thomas A. Bryan

Se aud mai multe alarme, toate la unison, dar care diferă sunetul de la o celulă la alta. Știu ce înseamnă, Roberto a reușit cu succes , iar eu trebuie să fiu pregătit să acționez. Mă uit la cei doi paznici și văd că unul duce mâna la ureche - la dispozitivul de comunicare. Nu mai stă pe gânduri după ce-și ia mâna de la dispozitiv, îi face semn din cap celuilalt și pleacă amândoi grăbiți spre partea opusă, spre sud - de unde se aud alarmele. E ceva grav și știu ce, Roberto a dat drumul deținuților din sud, activând și alarmele. Sunt foarte mulți și de aceea vor avea nevoie de cât mai multe ajutoare - pe asta ne bazam. După 3 minute de la plecarea lor se aude un zgomot slab, iar becul roșu de la celulă se face verde și ușa se deschide. Nu mai stau pe gânduri, ies și pornesc spre ieșire - Ai timp doar 10 minute de când se deschide ușa celulei ca să ieși și să fugi spre nord, înainte ca ei să-și dea seama că ai evadat, spuse Roberto - mă uit spre camera de supraveghere și văd că e închisă - zâmbesc. Închisoarea e ca un labirint, dar Roberto a avut grijă să-mi lase instrucțiuni - prima dată dreapta, mergi drept și faci stânga la a doua intersecție, apoi.... Am crezut că voi întâlni soldați care au stat la datorie și nu au plecat, dar Roberto a avut grijă să plece toți lăsându-mi calea liberă spre ieșire. În drumul spre libertate intru într-un vestiar și-mi schimb hainele de deținut cu unele de soldat. Ajuns odată în curtea închisori mă îndrept spre poartă, unde zăresc 2 soldați postați acolo cu arme în mâini - ak-47 mai exact, armă destul de periculoasă. Mă pornesc spre ieșire și în mine apare frica ca să nu mă dau cumva de gol, să nu fac o mișcare greșită sau să spun ceva greșit. Privesc fugitiv spre zidurile înalte ale închisori și văd santinele cu sniper-uri - mereu la datorie pe zidurile închisorii. Ridic capul când ajung lângă cei 2 soldați și văd că iau formă de drept și mă salută militărește. Îmi dau seama repede că port un costum de colonel și îmi vine o idee.
--Plecați în ajutorul celorlați! le ordon eu pe o voce joasă, iar ei nu spun nimic ci respectă ordinul. Pun mâna pe ecranul care citește amprentele înainte de a deschide poarta, iar dacă nu coincide cu nici una din sistemul lor atunci pornește alarma de la poartă - sper să nu fi uitat Roberto să  adauge și un mic virus. Ecranul arată verde după 5 secunde și răsuflu ușurat.

Privesc din nou la santinele, însă ele sunt atente la ce se petrece în interior și nu observă când ies pe poartă. Închisoarea e orientată spre vest, iar eu îmi dau seama în ce parte trebuie să fie nordul și pornesc la pas alergător. În fața mea e o junglă deasă care este patrulată de trei patrule, iar Roberto a calculat ca să nu mă întâlnesc cu nici una dintre ele care este formată formate din 6 soldați și un locotenent. La aproximativ 30 km se termină jungla și știu că acolo mă așteaptă Roberto împreună cu libertatea mea. Intru puțin în junglă și se aude o altă alarmă, una puternică care se ridică deasupra celorlalte anunțând că am evadat din închisoare  - nu mai merg la pas alergător, ci am început să fug deoarece cele 10 minute sau scurs. Patrulele vor fi în alertă deci se vor împrăștia acoperind o zonă mare, cu ordin de a mă captura viu sau mort - dacă vor reuși fiindcă acum depinde doar de mine . Chiar dacă lianele și rădăcinile ridicate din sol îmi încetinesc alergarea, nu mă opresc nici să-mi trag sufletul. Plămânii încep să mă ardă copleșitor și fiecare parte a corpului parcă îmi ține piept încercând să mă oprească din alergare, fiindcă începeam să ajung la limita puterilor. Mă împiedic și cad de 3 ori, însă mă ridic și alerg în continuare fiindcă viața mea e în joc și cunosc consecințele dacă mă prind - o moarte înceată, dureroasă, plină de chinuri și de neuitat, deoarece am evadat din cea mai renumită închisoare.

După un timp am crezut că nu se mai termină jungla, gândindu-mă că am luat-o în partea greșită, dar imediat văd o câmpie, un avion și silueta unui om printre desișul junglei. Încă fug, dar din spatele meu se aude un foc de armă - glonțul ratează la limită de corpul meu trecându-mi pe lângă cap - risc o privire fugitivă în spate și văd că e un locotenent și la al doilea foc mă nimerește în brațul stâng. Ies în câmpie și după câțiva metri făcuți se aude un alt foc, dar nu din spate ci din față, atunci îl văd și cad jos leșinând înainte să ating solul.

Roberto Benone

Imediat ce aterizez întorc avionul pentru a fi pregătit de decolare, imediat ce Thomas va fi aici. Cobor din avion și plasez cele 5 grenade la un metru distanță de junglă și la distanțe aproape egale, dar nu înainte de a le conecta pe toate la o telecomandă. Odată ce voi apăsa butonul vor exploda eliminând foarte mult fum blocând câmpul vizual al " musafirilor ". Scot aparatul de bruiaj a semnalului și îl pun lângă scaunul pilotului și-l activez  ca să nu ne urmărească prin satelit. Cred că va rămâne în istorie acestă evadare - desigur, dacă Thomas va reuși să ajungă măcar până aici unde îl pot ajuta eu. Mă pregătesc și aștept culcat pe iarbă îndreptat spre junglă în liniște cu sniper-ul în mână. Deodată se aude un foc de armă și îmi dau seama că Thomas e aproape. Privesc prin lunetă și văd cum Thomas iese din junglă, ținându-se de mâna stângă - fie a căzut fie la nimerit la al doilea foc de armă pe care l-am auzit -, iar după el iese și un om cu o armă în mână. Fără să mai pierd vreo secundă - poate care l-ar costa chiar viața pe Thomas - îndrept sniper-ul către inima omului și trag cu părere de rău. Nu trebuia să se întâmple una ca asta, dar trebuie să nu existe martori - absolut nimeni. În clipa următoare Thomas cade jos leșinând și fără  să mai pierd timpul i-au apa și fug lângă el.
-- Nu e timp pentru asta Thomas! țip către el în timp ce îi vărs niște apă pe fața lui. Îi e fierbinte și roșie - a fost o prostie să-l pun să alerge atât de mult, trebuia să mă apropii eu cât mai mult - însă văd că deschide ochii. Îi pun sticla cu apă la gură și   văd că o bea repede pe toată.
-- Trebuie să te ridici și sa continuăm până la avion, îi spun. Sigur i-a anunțat și pe ceilalți și vor fi aici repede. Te descurci?
Îmi face semn afirmativ din cap, se sprijină de mine și se ridică rezistând la durere. Pornim spre avion, iar când îl pun pe scaun din spatele pilotului și îi pun centurile, mă uit spre junglă și observ lumini - se apropie soldații. Fug să strâng echipamentul și mă întorc spre avion. Se aude o împușcătură, dar glonțul  mă ratează cu mult și eu scot telecomanda și apăs butonul. Se aud explozii la rând - măcar sunt inofensive și nu va mai fi nimeni rănit - și întorc puțin capul deoarece este noapte și sunt la o distanță destul de mare și nu-mi vor putea observa chipul. Văd fumul gros înălțându-se  - sigur vor veni mai mulți în ajutorul lor. Intru în avion, întorc capul și văd că Thomas a leșinat din nou - bine că are centurile, mă gândesc eu. Mă uit afară - e noapte târziu - și remarc că am pierdut noțiunea timpului. Mă desprind din gânduri, pornesc avionul și încep decolarea. Afară se aud zgomotele produse de arme - trag în noi -, dar în zadar fiindcă avionul ajunge în aer și ne pierdem urma în întuneric.

O evadare pe care nimeni nu o va uita, va apărea la știri și în ziare, va rămâne în istorie.