Păsări de sacrificiu

Porumbei și blocuri

         Vântul de martie îi răsfira firele brunete, însă asta nu o deranja deloc pe Ximena. Stând pe marginea blocului, privea lumea de sub picioarele ei, toți oamenii mărunți, trăind. Neobservată, de neatins și înfrigurată. Tremura ușor pe sub hanoracul negru, însă Ximena nu băga de seamă. Nu asta era important pentru ea acum.
Fără vreun zgomot, cu gluga pe cap și mâinile în buzunarele gecii, Gatlin se apropia de ea liniștit.
-Porumbelul meu cel blând, unde ai de gând să zbori? a spus el blând, oprindu-se la câțiva pași de ea.
-Nu sunt un Porumbel. a spus ea, fără a tresări la auzul vocii sale sau a-și aținti măcar o fărâmă din privire asupra lui.
-Mă scuzi. Nu am vrut să îți rănesc orgoliul sau să te insult. a spus Gatlin, ridicându-și brațele în defensivă, apoi lăsându-le rapid jos. Unde mergem?
-La Bureau. Nu am de gând să aștept atât după niște amărâți de Porumbei. După noi nu așteaptă nimeni. a spus ea, întorcându-se spre el.
-Știi, Ximena, tind a crede că cel mai vital lucru ar fi să mai stăm câteva minute. a propus Gatlin.
-Cel mai vital lucru ar fi să îmi dai o brichetă și să ne cărăm dracului de aici, Gatlin. spuse Ximena în timp ce se îndrepta spre ieșirea de pe acoperiș cu o țigară în gură.
Gatlin oftă, deschizând ușa în timp ce îi întinse o brichetă. Ximena își aprinse țigara și băgă bricheta în propriul buzunar, în timp ce coborau scările.
-Știi, nu mi se pare deloc acceptabil diferența asta dintre noi și Porumbei. Adică... Ceea ce încerc să spun e că noi, teoretic, suntem deasupra Porumbeilor în mod ierarhic. Dar lor le sunt permise și iertate atâtea lucruri doar pentru că sunt distribuitori și deținători de informații iar noi suntem pedepsiți pentru lucrurile pe care le facem ca să ne menținem titlul. a spus Ximena.
Când ajunseră la parter, Ximena își deschise ușa blocului și ieșiră afară în soarele dimineții calde. Oameni pe trotuare, în mașini, peste tot și, mai ales, vii. Asta era singurul strop de fericire al Ximenei, să vadă restul oamenilor trăindu-și viețile liniștiți.
-Îți înțeleg frustrarea, Ximena, dar nu pot face nimic în legătură cu asta. a spus Gatlin.Dacă aș putea, aș face-o pentru tine. Știu că ceea ce s-a întâmplat nu a fost vina ta și te cred, chiar și când nu am dovezi că ești onestă, am să te cred mereu. Fiindcă am făcut un jurământ și ni l-am legat de piele veșnic. Voi fi mereu aici pentru tine, Ximena.
Ximena îl privea cu lacrimi în ochi, care începură să i se prelingă pe obraji, când Gatlin îi duse capul spre pieptul său și o îmbrățișă cu strânsoarea și căldura atât de familiare Ximenei. Îl strânse și ea de geacă, atât de strâns încât era sigură că degetele i se albiseră.
Când își dădură drumul din strânsoare, Gatlin îi apucă chipul cu ambele mâini și cu degetele mari îi șterse lacrimile ce-i atârnau de gene. Gentil și firav o sărută pe fruntea palidă. Căldura buzelor lui pe pielea ei era la fel de familiară. El era familia ei, singura familie.
Totul în legătură cu el îi era mai mult decât familiar. Îl cunoștea pe dinafară și pe dinăuntru. Îl putea distinge dintre o mie de copii ale lui.
Gatlin era un băiat de douăzeci și unu de ani cu un păr blond și cârlionțat. Era al naibii de înalt, iar asta îi atrăgea aproape orice femeie. Ochii săi albaștrii și zâmbetul său perfect dădeau pe spate orice ființă, fie heterosexuală sau nu, umană sau supranaturală, femeie sau bărbat. Singurul lucru care o impresiona pe Ximena la el era forța ce se ascundea în spatele figurii sale plăpânde. La prima vedere, Gatlin nu pare genul de bărbat ce ar putea să desfacă măcar un borcan de murături. Dar sub hainele sale groase, în culori anoste, se ascund mușchi lucrați ani de zile, plini de cicatrici ale maturizării sale.
-Hai să mergem naibii odată La Bureau. Nu mai am răbdare. spuse Ximena, trăgându-și nasul, dând drumul gecii lui Galtin și dezlipindu-și fața de pieptul lui.

*
La Bureau era la fel de aglomerat ca întotdeauna, ceea ce îi bucura pe amândoi, oferindu-le camuflajul necesar pentru a rămâne neobservați.
Singurul care îi observă și veni spre ei era domnul Weaver, cel cu care trebuiau să se întâlnească de altfel. Domnul Weaver era un bărbat de aproape treizeci de ani, puțin mai înalt decât Ximena și cu o masă corporală puțin peste cea a unui copil de treisprezece ani. Iar în spatele ochilor săi negri părea a se ascunde mintea unui copil de treisprezece ani, de asemenea.
-Aici erați, Corbii mei Diurni preferați! Și singurii de altfel, fiindcă Corbii nu sunt diurni. a spus o voce familiară, nu foarte plăcută urechilor lui Ximena.
-Domnule Weaver.a spus Gatlin, încercând să pară politicos și fericit în același timp.
-Sunteți niște prădători în câmp deschis. a spus domnul Weaver surâzând.
-Doar pentru cine știe după ce să se uite. a spus Ximena,rece, fără a încerca câtuși de puțin să pară politicoasă.
-Vă rog să o scuzați, nu s-a simțit prea bine în dimineața asta, domnule Weaver.a spus Gatlin repede, încercând să treacă peste acest moment.
-Ei bine, se pare că în nicio dimineață nu se simte prea bine. a spus domnul Weaver, puțin mai rece decât intenționase.
-Și cu atât mai puțin în acelea în care trebuie să aștept niște nenorociți de Porumbei timp de 4 ore pe un blestemat de bloc, în frig. a spus Ximena, ușor iritată.
-Ce ziceți să trecem peste acest incident și să discutăm ceea ce trebuia să ni se spună pe acel bloc de către acei Porumbei? a spus Gatlin, schimbând subiectul.
-Exact asta voiam să fac până să fiu întrerupt într-un mod atât de impertinent. Vă rog, urmați-mă. a spus domnul Weaver, pornind pe unul din holuri.
În urma lui se aflau Ximena și Gatlin. Ximena își aprinse o țigară, oftând ușor.
-Te-aș ruga să o stingi, fumatul nu este permis în incinta acestei clădiri, a spus domnul Weaver, uitându-se la ea cu un zâmbet politicos.
-Mă doar în cot de clădirea ta. a spus Ximena, trăgând un fum din țigară.
Domnul Weaver lăsă baltă orice încercare de a o opri pe Ximena și își văzu de drum, oftând zgomotos.
Ximena realiză că se aflau într-o aripă a clădirii pe care nu o mai văzuse vreodată și începu să examineze arhitectura holului. Era bogat în ornamentații sculptate, cu capete de îngeri ce priveau morți spre podea, liane și ghirlande cu fluturi și păsări ce ajungeau până la podea. Unde vopseaua se scorojise și picase se putea observa vechea vopsea care putea reprezenta orice, de la Grădina Edenului la Cele 7 Inele ale Iadului lui Dante. Ximena își dădea seama că această clădire fusese construită pentru cu totul altceva, dar nu pentru a fi o clădire de birouri și o corporație secretă.
-Bun. a spus domnul Weaver, cu un ton și o privire cât se poate de serioase, ceea ce o făcu pe Ximena să își stingă țigara și să se comporte matur. Înainte de a intra aș vrea să vă cer ceva. Știu că e impertinent și lipsit de respect, dar vă cer asta nu în calitate de superior, ci din respect pentru inferiorii mei. V-aș ruga să păstrați discreția, prin urmare aceste informații sunt confidențiale și secrete momentan, până la noi ordine. Aș dori să vă pregătiți psihic, fizic și spiritual pentru ce urmează să vedeți.
După ce își termină cuvintele și se asigură că amândoi erau pregătiți de ceea ce urma printr-o încuviințare mută, domnul Weaver deschise ușile ce se aflau în fața lor, lăsând la iveală o încăpere uriașă de un alb orbitor și care mirosea a dezinfectant, spirt, flori și moarte. În mijlocul încăperii se aflau două trupuri întinse pe mese de metal înalte, acoperite de cearșeafuri albe.
-Bun venit la morga La Bureau! s-a auzit o voce groasă, de bărbat, ce părea puțin prea entuziasmată.
Dintr-o încăpere alăturată intră un medic ce încă își purta masca și se spăla pe mâini. Era un bărbat de culoare, înalt și corpolent, mai bătrân decât domnul Weaver. Părea să fi fost măcelar înainte de această schimbare de carieră.
-Mulțumim pentru primirea încântătoare. spuse Gatlin, în continuare purtând masca politicoasă.
-Domnule Cronin, aș dori să descoperiți cadavrele. a spus domnul Weaver, făcând semn cu mâna spre cele două trupuri acoperite.
-Desigur. a spus el, apucând cearșafurile de câte un colț și trăgându-le de pe trupuri simultan, dezgolindu-le.
Trupurile, dacă așa se puteau numi, arătau execrabil, fiind mutilate aproape complet. Sigurele lucruri denotând faptul că au fost oameni fiind extremetitățile care erau aproape intacte. Fețele le erau total desfigurate, aproape înlăturate complet, cutia toracică deschisă, lăsând la iveală fiecare organ ca într-o expoziție macabră. Inimile le erau aproape albe, golite de sânge, plămânii și stomacul le erau găurite.
-Aceștia sunt "nenorociții de Porumbei" cu care trebuia să te întâlnești, Ximena. a spus domnul Weaver, privind trist cadavrele.
Ximena îl privi pe domnul Weaver iar în interiorul ei șocată, dar pe chipul ei se putea vedea doar regretul cuvintelor pe care le rostise cu câteva minute mai devreme la adresa acestor oameni.
-Îmi pare rău domnule... a început Gatlin, care părea profund tulburat, dar Ximena știa că, în realitate, nu era, fiindcă amândoi mai văzură cadavre.
În timp ce Gatlin încerca să își transmită condoleanțele și scuzele domnului Weaver, Ximena se apropie de trupuri, observând ceva dubios, în legătură cu plămânii.
-Plămânii lor sunt egali. a spus Ximena. Plămânul drept a fost tăiat pentru a fi egali.
Domnul Weaver s-a uitat confuz la ea, iar doctorul Cronin a verificat plămânii ambelor cadavre.
-Ciudat. De ce ar face cineva așa ceva? a spus doctorul Cronin, vizibil confuz.
-Pentru a-l mânca. a spus Ximena, oripilată la acest gând. Cine credeți că ar fi putut face asta, domnule Weaver?
-Tindem să credem că niște vampiri, datorită lipsei de sânge și faptului că artera carotidă comună prezintă două incizii în forma colților vampirilor. a spus doctorul Cronin.
-Dacă nu au fost doar vampiri? a spus Gatlin, începând să realizeze. Ei nu își mănâncă victimele în acest fel și nici nu le expun în modul acesta. Lor le place să rămână în umbră, să nu se afișeze cu asemenea lucruri oribile. Reprezintă o denegrare a identității și orgoliului lor și o lipsă de respect adusă speciei lor. Acestea nu au fost simple mese ale unor vampiri vagabonzi. Dacă e un mesaj pentru Cler? a spus Gatlin.
-Și mă rog, ce ar vrea să transmită Clerului prin asta și nu prin cuvinte? a râs domnul Weaver.
-Război poate? Și faptul că informațiile lor vor fi expuse la fel cum le sunt expuse organele acestor doi Porumbei? a spus Gatlin, nesigur. Iar cum organele lor vitale au fost secate de sânge și găurite, la fel va fi și Clerul, metaforic sau poate literalmente. Iar cum ei au mâncat lobul al treilea al plămânului drept, așa vor face și ei, egalând taberele și lăsând, în același timp, Clerul fără cea mai importantă resursă. Aerul sau, în cazul acesta, informațiile. a spus Gatlin, privindu-l pe domnul Weaver în ochi, îngrijorat.