DAR NOI

Capitolul 4

Nici vorbă, reușesc cumva să îi dau un ghenunchi între picioare și fug cu fața plină de lacrimi și ciufluită. Mă ciocnesc de cineva, iar eu încerc să nu fac contact vizual și să fug înapoi, dar mă prinde de braț.

"Joe!?" Mă strigă Andrew îngrijorat.

"Spune-i omului ălă că demisionez, Andrew!" Îi spun prin suspinări, luându-l apoi în brațe.

"Stai, ce s-a întamplat?".

"Andrew, du-te la lucru, dacă vrei vorbim după. Promit!".

"Nu! Dacă te vede așa bunicul tău?".

"Nu mă vede, îmi voi reveni până ajung. Du-te te rog să nu te cerți cu el din cauza mea, și așa ai întârziat!".

"Bine, te sun eu, da?".

"Da.".Spun și mă urc într-un autobuz. Mă simt călcată în picioare și mai ales fizic. Simt că vreau să fac ceva ca să uit de momentele astea de chin. Vreau să mă înec. Vreau să mă înec în mare, ca apa sărată să îmi inunde corpul și să-mi dizolve aceste grave imagini de care nu scap. Mi-a stat între picioare frecându-si erecția de feminitatea mea, și tot ce am simțit a fost dezgust și nimic mai puțin. Îmi vine să plâng încontinuu, dar nu-mi doresc ca bunicul să mă vadă așa.

Peste 15 minute, ajung acasă unde bunicul stătea și își citea ziarul, mirându-se de ce sunt acasă atât de devreme.

"Ce s-a întâmplat?".

"Ce să se întâmple? M-a dat afară!" Spun și mă abțin să nu plâng, însă degeaba.

"Stai, iubita mea! Nu plânge, îți vei găsi alt loc de muncă! Ești frumoasă, descurcăreață și deșteaptă.". Spune luându-mă încet spre canapea, întinzându-mă și stând cu capul în poala lui, mângâindu-mă pe păr. Exact ca și în trecut când smiorcăiam din cauza copiilor care îmi rupeau păpușile.

Nu spun nimic altceva. Nu vreau să-l mint mai mult. Și el stă în tăcere, lăsându-mă să mă descarc cu totul.

Îmi sună dintr-o dată telefonul iar eu îmi trag nasul și mă duc să răspund, numele lui Andrew capturând ecranul telefonului meu.

"Da, Andrew?".

"De ce nu mi-ai spus?".

"Ne întalnim la StarBucks, bine?".

"Bine." Spune și îi închid.

"Bunicule, mă duc să mă întâlnesc cu Andrew.".

"Andrew? Aa, colegul tău de servici?".

"Fostul.".

"Da, fostul.".

"Da, cu el. Sunt mai bine doar că trebuie să oxigenez cu totul creierul. Iau puțin aer și vin, da? Nu stau mult.".

"Bine. Apropo, familia Williams vor veni la noi, nu ne mai ducem noi la ei.".

"Bine, atunci voi veni mai devreme.". Îl sărut pe frunte și plec.

După ce ajung, decid să îi povestesc totul lui Andrew, acesta spunându-mi că l-a bătut măr când a aflat. Și-a dat demisia și a zis că mă va ajuta să-mi găsesc un loc de muncă iar eu la fel. Îl voi ajuta cu orice are nevoie. Mai stau în jur de o oră și plec.

Când ajung acasă, masa era plină de bunătăți și în casă mirosea a prăjituri.

"Mmm, bunicule? Tu ai făcut minunățiile astea?" Îmi șterg saliva de la gură și iau un loc pe scaun.

"Chiar am vrut să te sun, o să vină în jur de o oră. Eu, doamna Angelina și domnul Michael vrem să mergem la karaoke. Vrei să vii și tu?".

"Mi-ar plăcea să vin cu voi, dar știi că nu m-am dat niciodată în vânt după karaoke.".

"Perfect, atunci îi sun și le spun că puteți sta aici amândoi.".

"Care amândoi?".

'Tu și fiul ei, desigur, cine altcineva?".

"Nici vorbă, nu-l cunosc.".

"Nu-ți face nimic rău, probabil și el e un băiat timid.".

Nu mai zic nimic și mă întind pe canapea. Adorm instant și mă trezesc cu doamna Angelina la cap.

"Bună ziua!" Spune ea râzând.

"Vai, doamne! Bună ziua!" Spun ridicându-mă instant și luând-o în brațe. Jenant.

"Unde sunt ceilalți?".

"Sunt la voi în grădină, iar fiul meu va apărea puțin mai târziu.".

"Oh, bine!". Spun iar apoi ne ducem și ne așezăm la masă. Povestim, râdem, și așa am uitat de cele rele de azi. Pe doamna Angelina, o simt foarte apropiată. O simt aproape ca o mamă chiar dacă o cunosc de abia două zile, dar partea proastă e că ea cred că se comportă așa cu toți din jurul ei.

Am râs foarte mult cu cei trei. Sunt extraordinari împreună. Și uite așa, s-a înnoptat și îi înșotesc până în stradă.

"Va veni imediat și fiul meu, stai liniștită. Veți avea timp destul pentru a vă cunoaște. Nu vom sta mult." Îi iau în brațe pe toți, le urez distracție plăcută și aceștia pleacă.

Intru în casă și dau drumul televizorului. Uit de acel băiat care trebuie să vină și adorm. Mă trezesc cu niște bubuieli în ușă.

"Ce naib.." Deschid ușa și văd acel băiat care m-a enervat la culme ieri.

Intră în casă fără să se mire de șocarea mea, fără să mă salute, și se aruncă pe canapea.

"Cred că ai greșit ușa." Nu știu de ce l-am luat așa, dar chiar sunt șocată.

"Aș vrea să fi greșit ușa.".

Nu zic nimic și mă duc să strâng de pe masă resturile rămase.

"Joeline nu e un nume mai frumos decât Ethan, crede-mă." Spune după câteva minute.

"Ethan te numeai? Nu-mi mai aminteam.".

"Te-ai gândit la mine și la cât de atrăgător sunt?".

"Nu. Am dat de un personaj fițos și plin de sine în cartea pe care o citesc în prezent și mi-a venit în minte caracterul tău. Păcat că el era mai frumos.".

"Seamănă Joeline cu cuvântul "tocilară". Bună alegere.".

"Uite", mă duc și mă așez pe un scaun pentru a fi mai aproape de el, "Bunicul meu și părinții tăi se înțeleg foarte bine, ce ar fi să uităm de cum ne-am cunoscut și ce cuvinte ne-am adresat?".

"Și ce, să devenim prieteni?".

"Da. Dar doar pentru că suntem într-un fel obligați, întelegi?".

"Nu. Eu n-am venit aici ca să-mi gasesc prieteni noi, mai ales una ca și tine." Ca și mine? Dar ce, sunt vreo sălbatică cumva?

"Încerc să fac să ne înțelegem de dragul alor noștri.".

"Și trebuie să fiu neapărat prieten cu tine ca să se înțeleagă ei între ei bine? Nu știu unde bați, dar nu-ți iese." Unde bat? Joe, abține-te pentru Dumnezeu, poate până la urmă va accepta și e doar încăpățânat acum.

"Nu am nicio intenție cu unul ca tine, stai liniștit.".