Dincolo de aparente

Introducere

Anul 2006, Moscova

Perspectiva lui Darius

Eram în anul 2006 în Moscova. Fusesem trimis pentru a "echivala" banii pe care un om îi datora tatălui meu. Niciodată nu mi-a plăcut acest tip de muncă deoarece adesea trebuia să ucid oameni. Nu asta mă deranja foarte mult, ci faptul că mie nu îmi greșiseră cu nimic iar tata prefera să nu-și facă treaba asta singur ci să trimită subalternii. Unde putea el să gasească o persoană de încredere în afară de propriul copil? Ei bine...oriunde. Nu știu ce l-a determinat să mă trimită pe mine aproape de fiecare dată când se complicau lucrurile. Nu e ca și cum îi respectam întocmai instrucțiunile. Nicidecum! Eu fac totul în stilul meu și asta îi generează adesea furia dar nu am ce să-i fac. Niciodată nu am avut o relație apropiată cu el, nu îmi plăcea stilul lui în permanență absent, îngrijorat doar de propria persoană. Acesta e un motiv întemeiat pentru care eu nu doresc să fac vreodată un copil. Nu ar supraviețui într-o astfel de lume, în care bătăile, împușcatul și omorâtul oamenilor sunt la ordinea zilei de parcă ar fi o plimbare în parc.

Atmosfera din Moscova era una liniștită, nu era nimeni pe stradă fiind ora 04:00 AM. O clădire cenușie acapara tot peisajul prin design-ul ei ieșit din altă lume. Intrarea principală era păzită de doi oameni bine făcuți, dar cea secundară, din spate, era liberă. Nimeni nu știa de existența unei astfel de uși. Trebuia să ajung la subsol, unde știam sigur că îl voi găsi pe Vasili K., o persoană cu afaceri dubioase care din păcate s-a asociat cu omul care îi va pune capăt vieții. Chiar dacă a avut o înțelegere cu tata, în misiunea de al omorî sunt trimis eu. Nu îmi provoacă dezgust ci satisfacție deoarece este un om de doi bani. Răpea fete pe care apoi le plasa anumitor oameni dornici de a se distra cu ele. Doar acest gând îmi provoca silă și mă făcea să-i vreau capul în mâini.

Am ajuns în clădire. Era goală. Un lucru foarte ciudat având în vedere că probabil știa că voi veni după el. Orice om care își folosește cât de puțin creierul, și-ar fi securizat acest loc, astfel încât să nu poată intra nimeni. Ceva sigur nu e bine. Găsesc o ușă din metal și o deschid. O mulțime de scări ce coborau în întuneric. Mă asigur că nu e nimeni în spatele meu apoi cobor. Mă opresc pe hol, în dreptul unei încăperi din care se auzeau țipete și o voce groasă de bărbat. Aici ești! Mi-am spus în gând, în timp ce îmi pregăteam pistolul și grenada, în caz de orice. Am deschis ușa și l-am văzut pe Vasili lovind o fată care părea de vreo 13 ani. Cred că nu am fost în viața mea mai nervos decât am fost în acest moment. Acea fată era lipsită de apărare, cu un ochi vânăt si buza de jos umflată. Vasili m-a observat, a aruncat fata lângă perete și privindu-mă lung și agresiv îmi spune "Mă gândeam că o să vină acel nemernic, nu că o să-și trimită cățelul!" răzând isteric și nefiind atent la ce urma să se întâmple. Fără să zăbovesc foarte mult îmi scot pistolul și îl împușc în picior. Bănuiesc că nu te așteptai ca acest cățel să te omoare dar uite, se întâmplă și surprize. Ești un om de nimic,  fac un bine întregii societăți! Data viitoare când vrei să fraierești pe careva, ai grijă să nu fie un Russell! Îi spun zâmbind apoi îi înfig un glonț în frunte. 

Mă apropii de fata care se uita șocată la trupul rece al lui Vasili și încerc să o calmez.

Hei, totul e bine acum, nu mai are ce să-ți facă, ești liberă!

Fata nu mi-a răspuns dar și-a ridicat privirea și am constatat că avea niște ochi albaștri fermecători. Acum înțeleg de ce a fost ținută aici, nu ai cum să reziști acestor ochi. Avea trăsăturile feței bine conturate pentru vârsta pe care presupun că o avea. În acel moment am simțit o legătură cu acea fată, nu știu cum dar voiam să ma asigur că este bine și că își va relua viața. 

De cât timp te ține aici? îi spun uitându-mă în ochii ei.

Își mută privirea apoi se ridică brusc, se întoarce și se îndreaptă spre ușă. Se oprește, se întoarce din profil la mine și îmi spune De trei luni. Se pare că nu am fost o fata așa bună pentru a mă transfera altundeva cum a făcut cu toate. Apoi se întoarce și pornește spre ușă. M-a surprins maturitatea cu care vorbea despre ceea ce s-a întâmplat. Nu era speriată, nu era șocată, părea conștientă de ceea ce s-a întâmplat. Ca fulgerat, mă ridic de pe podea și strig tare după ea:

Care este numele tău?

Natalia! Îmi spune fără să mă privească în ochi, plecând din cameră. 

Mai stau câteva minute în încăpere apoi ies și mă trezesc afară. Îi vedeam în zare silueta care se depărta cu pași rapizi de acest loc.

Cine ești, Natalia?