Dragoste sau Răzbunare

Visul

Thomas A. Bryan

Chiar dacă Roberto mi-a spus să mă odihnesc, eu unul nu pot sta în casă când afară e o vreme atât de minunată. Afară e cald, adierea de vânt răcoritoare se revarsă din când în când, nisipul mă așteaptă să-i simt din nou atingerea la picioare - natura mă cheamă, iar eu nu-i pot rezista, de altfel sunt și puțin încăpățânat când vine vorba de a asculta sau de a lua decizi . Mă uit prin cameră și observ că la capătul patului sunt o pereche de cârje - Roberto știa că nu mă voi odihni, mă cunoaște. Cu mare dificultate mă ridic în picioare sprijinit de cârje, dar durerea mea nu dispare ci devine mai puternică, iar la fiecare pas simt cum aș călca pe cuie ascuțite. În braț parcă aș avea o săgeată înfiptă în carne, dar nu bag în seamă durerea, vreau să simt natura și să admir splendoarea ei.
Odată ieșit afară razele soarelui mă primesc cu căldură și dragoste, vântul vine cu o adiere lină și răcoritoare care-mi trece prin păr, însă vreau mai mult, vreau să simt și nisipul - simt chemarea lui, ca și cum m-ar descânta - și cobor treptele parcă fără a simți durerea ce mă săgeată. La ultima treaptă ezit puțin, dar nu mult și când ating nisipul, acesta este moale, cald, primitor și picioarele mele o iau înainte pe el vrând să simt mai mult - nu mergeam pe nisip ci pe perle strălucitoare. Picioarele au luat-o înainte, dar nu știu unde merg până când nu îmi ridic privirea. Oceanul strigă, dar nu un strigăt gălăgios, nu! mai degrabă ar intona un cântec lin, o vrajă chemându-mă și vrând să ne contopim și să devenim una. La marginea nisipului, un val de apă mă trezește la realitate - e cald și înviorător.
Trei sau mai bine de patru ani nu am mai fost aici, iar închisoarea blestemată mi-a furat aceste trăiri și senzații pe care le aveam, însă nu cu totul. Nu voi avea liniște până când nu-l voi vedea pe Nicholas plătind - nu-mi pasă cum, dar va fi obligat - pentru ce mi-a făcut.
Dar oare, nu devin ca el, nu devin și eu un monstru? Nu! îmi răspunde subconștientul. Nu voi deveni ca el, voi fi mai bun, asta ar fi vrut stăpâna mea - să nu devin un alt monstru ca și el omorându-l. I-am promis și-mi voi ține cuvântul chiar dacă ea nu a fost în viață ca să audă promisiunea rostită. Liniștea și gândurile îmi sunt întrerupte brusc:
- Văd că ai ieșit afară puțin, spuse Charlotte sperindu-mă puțin astfel că am acționat cu o cârjă din reflex vrând s-o dobor jos, dar oprindu-mă la timp când văd că este ea.
- Chiar dacă citești romane polițiste să nu mai faci asta vreodată cu mine, adică să te furișezi pe la spate, îi spun. Te-aș putea ucide, doar nu crezi că am uitat tot ce am învățat înainte de închisoare.
- Desigur ,iartă-mă. Altădată voi ști să nu mă joc cu tine, dar cu Roberto încă pot să mă joc, spuse și începu să râdă.
Îmi apare și mie un zâmbet mereu când o văd fericită și mai ales când râde.
- Uite o pălărie ca să nu faci insolație. Te-am văzut afară și mi-am zis că ai uitat să-ți iei, de aceea ți-am adus.

- Mersi, îi spun eu. Hai să ne așezăm jos pe nisip fiindcă știu că ai unele întrebări și vrei să ști ce s-a întâmplat acolo în închisoare în cei trei ani cât am stat închis.
Mă ascultă, mergem și ne așezăm și încep să-i povestesc toate grozăveniile...

* * *

După ce termin de povestit lui Charllote, văd că e târziu și merg la culcare fără să mănânc. A încercat, dar în zadar, nu pot mânca. Când mă pun pe pat adorm repede, doar închid ochii și mă cufund în vise.
Dar ce visez nu e vis, dar nici real nu-i. Văd o femeie, e tânără, în vârstă cred că de 21 de ani, mai mică decât mine cu 10-20 de cm - un cap s-ar zice. E frumoasă, la gât are un lănțișor de aur de care e legat o jumătate de talisman de culoare albastră. Are părul lung și des de un blond strălucitor - îi ajunge aproape de glezne - și curat, pur. Ochii ei îi sunt de un albastru ca talismanul de la gât, unde la o privire mai intensă te poți pierde dacă nu ești atent. Culoarea pielii tinde spre alb - nu au mai văzut până acum o astfel de culoare. Mi se pare că o cunosc, că seamănă cu cineva, dar nu-mi dau seama, iar frumusețea ei mă atrage. Mă apropi de ea pas cu pas , iar ea mă privește curioasă sau speriată sau uimită - nu pot să-mi dau seama după expresia feței, nu o trădează. Întind mâna s-o ating sunt aproape, foarte aproape, iar când sunt gata s-o iau de mână ca să mă asigur că nu e doar un vis sunt trezit din somn la realitate.
Când Charllote a intrat în cameră făcu zgomot. Îmi mai apare în gând chipul fetei un moment, dar apoi dispare.
- Trezirea somnorosule e 8 dimineața, iar peste o oră plecăm. Observă că sunt îngândurat. La ce te gândești? Te-am întrerupt din ceva? Visai frumos? mă întreabă. Îmi pare sincer rău, nu se va mai repeta, promit!
- Nu-i nimic, sunt doar niște vise, nimic important. Voi fi la avion, mersi că mai anunțat, adaug.
- Bine ne vedem acolo, spune și iese din cameră.
Oare era un vis? Nu! era prea real, nu știu dacă mai văzut-o pe fata aceasta, dar seamănă cu cineva, dar îmi scapă din minte. A fost doar un vis, îmi spun la urmă, nu poate fi real - dar mă macină încontinuu acest zis vis.

Roberto Benone

Pregătesc avionul fără întârziere, iar la ora 9 decolăm fără să mai pierdem vremea. După o oră apare Charlotte în cabina pilotului.
- Trebuie să vorbești cu Thomas. Azi dimineață după ce l-am trezit era prins în gânduri. L-am întrebat, dar mi-a spus că totul e în regulă. Poate pe mine nu mă ascultă, poate nu are încredere în mine cum are în tine,iar pe tine te va asculta, doar sunteți cei mai buni prieteni, frați aș putea spune.
- Dar avionul? Cine-l va pilota? o întreb.
- Am luat lecții de pilotaj, plus că am citit în romane, deci mă pricep. Conduc jumătate din drum, te anunț eu până când, fiindcă trebuie să vorbesc și eu cu Thomas.
- Bine, atunci am încredere în lecțiile tale și în romanele citite, îi spun și schimbăm locurile. Mă duc să văd ce are - îi spun și o părăsesc.
Când intru la pasageri îl văd pe Thomas care se sprijină de pe scaun pe genunchi - are o problemă, ceva îl macină, știu asta. Bine că mi-a spus Charlotte, nu pot lăsa ca gândurile negative să-l afecteze pe Thomas, nu știu în ce măsură a rămas afectat de închisoare.
- Hei, văd că te gândești la ceva, pot să știu? îl întreb și mă așez pe scaunul din fața lui. Pari distras și necăjit de ceva, se vede pe chipul tău.
- Ți-a spus Charlotte mă gândesc, îmi răspunde. Știe să citească oamenii pe față foarte bine, romanele au ajutat-o. O invidiez puțin, aș vrea să pot citi și eu pe față, dar și să-mi ascund fața ca să nu poată fi citită. Poate am să mă apuc și eu de citit romane polițiste.
- Nu mi-ai răspuns la întrebare, te îndepărtezi de subiect. De ce Thomas? îl întreb.
- Roberto... , dă să continue, dar îl opresc ridicând mâna.
- Spune-mi Ben cum o făceai în copilărie Thom, îi spun pe numele de frate.
În ochii lui văd dragoste și sinceritate când îi spun pe numele de frate pe care ni le-am ales împreună. Aceste două nume scurte ne-a legat pentru totdeauna ca niște frați.
- Bine Ben, îmi răspunde, iar felul cum a rostit numele meu inspiră încredere. Am să-ți povestesc ce mă tulbură atât de tare.
Îmi povestește despre visul lui aproape real, despre o fată frumoasă pe care nu o cunoștea, dar semăna cu cineva cunoscut. Mi-a povestit că ea îi oferea o stare de liniște, pace și încredere exact ca și mine. Dar rămâne un mister dacă acea fată chiar exista, iar ea i-a sucit mințile lui Thom fie că era un rod al minți lui sau nu.
- Voi caută, nu, vom căuta împreună să vedem dacă există - și îl iau de mână - voi fi alături de tine, dar nu lăsa ca mintea să-și piardă controlul din cauza unui vis. Mă ridic și îmi iau laptopul și caut prin tot locul fata despre care mi-a vorbit. Adaug toate detaliile spuse de el, dar când întorc laptopul spre el de fiecare dată e același răspuns "Nu".
- Înseamnă că a fost doar un vis - îi spun liniștit. Acum trebuie să merg să-i iau locul lui Charlotte chiar dacă nu am parcurs jumătate de drum. E femeie, iar bărbați sunt mai tari, iar ea vrea să vorbească cu tine, îi spun și plec.
- Acum e rândul meu, îi spun lui Charlotte. Știu că nu am parcurs jumătate din drum - o opresc când vrea sa protesteze - dar vorbește și tu cu Thomas. L-am mai ridicat moral, nu-ți face griji.
- Bine, spuse ea și schimbăm locurile.
Este ora 10:05 și mai avem de mers încă aproximativ 2 ore, dar vor trece rapid pentru mine.

* * *

- Rog pe pasagera Charlotte să vină în cabina pilotului, spun prin microfon când mai avem o oră până la destinație.
-Nu ești obosit? mă întrebă când intră.
- Deloc, mă simt extraordinar! îi răspund puțin obosit. Du-ne tu până acolo fiindcă eu nu știu unde e orașul.
- Bine, răspunde și schimbăm locurile.
-Thomas? o întreb.
- Este deghizat, nu-l va recunoaște, răspunde Charlotte.
Înainte de aterizare, stau pe scaunul copilotului și răspund la întrebările puse de cei de la monotorizarea avioanelor din acel loc.
- Ai vorbit cu ea că venim, nu? o întreb.
- Desigur, ne așteaptă o mașină să ne ducă acasă la ea, îmi raspunde la întrebare.
Aterizăm fără probleme, ne luăm bagajele și-l văd pe Thomas că e îmbrăcat în costum negru complet purtând ochelari de soare ca să nu fie recunoscut - arată de parcă ar fi un agent secret. Lui Charlotte iar plăcea ca oameni ei sa fie îmbrăcați ca Thom. Afară ne așteaptă o limuzină neagră, blindată. Fata e bogată - remarc eu - și ne urcăm în limuzină. După 5 minute când e sigură că nu ne poate auzi șoferul, Charlotte spune...