Speranțe-nspre o calda lume, departe,
Reci, distante, efemere și deșarte;
Viue vântul, țipă, urlă până
Se așterne-mi roua peste mână,
De prisos dealtfel orișice membre,
Se așterne roua și plânge decembre...
Apăsătoare tăcerea zăpezii în zare,
Țipă spre mine, pătrunde, nu pare.
Cântec asurzitor răsuna în temple,
Mistuie cerul din jur, plânge decembre...
Mai cât, mai mult, fără,mereu cu prisosința
Intreb, și tot degeaba-mi răsună a dorința,
Mai cât, se-nchistă lumea-n gerul de exemple,
Te uiți, suspine te-nconjoară, plânge decembre...
