Viața de liceu este un clișeu

Capitolul 1: Sfârșit, început și surpriză!

− Pleacă! Pleacă cât mai repede și nu te mai uita la mine cu ochii aceia înlăcrimați, pentru că faci situația și mai grea decât este deja!

     Și așa se terminase prima relație din viața mea de adolescentă. Pe vremea aceea nu eram decât un copil prost, prospătură, boboacă aiurită cu multe vise și așteptări. Nu că acum aș fi mult mai matură sau înțeleaptă, dar îmi face plăcere să cred că nu am trecut degeaba prin viață și că am învățat ce trebuia din fiecare experiență pe care am avut-o până acum. La cincisprezece nimeni nu prea știe să își pună ordine în viață și în priorități. De fapt nici nu știam ce însemna să ai priorități.

     Eram o visătoare și încă sunt, dar îmi place să mă gândesc la mine ca la o visătoare realistă. Probabil nici nu există așa ceva, dar acest simplu gând mă face să mă simt mai bine. Nu aveam nici măcar cincisprezece ani împliniți în clasa a noua. Visam mult mai mult pe atunci. Dacă aș fi sinceră pentru câteva clipe aș recunoaște că nici o persoană din cercul meu de prieteni nu era așa de visătoare și aiurită.

     Toate astea se datorau iubirii mele imense pentru cărțile de dragoste. Efectiv aveam la activ mult prea multe filme și seriale siropoase văzute. Începutul adolescenței mele a fost umbrit de ore întregi petrecute în fața laptopului sau televizorului. Însă asta nu a fost totul. Nu m-am oprit doar acolo. Citeam inclusiv manga-uri romantice. Dramă, romance, slice of life, comedy – cam acestea erau singurele genuri pe care le abordam.

     Cel mai probabil nu o să îți fie mare uimirea când o să îți spun că aveam un întreg scenariu în cap despre cum o să îmi găsesc sufletul meu pereche, adevărata dragoste, partea lipsă a sufletului meu și toate astea în timpul liceului. Visam la modul în care o să ne cunoaștem, cum o să trecem peste toate răutățile lumii împreună, despre cum o să ne susținem și iubim indiferent de ce s-ar întâmpla. Lumea noastră avea să fie perfectă, o bulă impermeabilă pentru cei din jurul nostru în care o să putem crește frumos. Mă simt absolut nevoită să mai clarific un anumit aspect: prințul meu trebuia să fie neapărat blond, înalt și să aibă ochii albaștri în care să mă pierd de fiecare dată când mă privea.

     Acum, când îmi aduc aminte de toate astea zâmbesc și nu îmi vine să cred că eram așa. Dar fiecare om pornește de undeva, iar eu am pornit tocmai de acolo, de foarte jos. Oricum în societatea din ziua de astăzi nu aveam absolut nici o șansă. Mi-am dat seama de acest lucru ceva mai târziu.

     Revenind la povestea originală, probabil ți-ai dat seama până acum că povestea mea minunată de dragoste nu s-a terminat și nici nu a fost ceea ce îmi imaginasem eu. Mai trebuie să fac o paranteză pentru că simt că acest aspect trebuie neapărat clarificat: atunci când eram la liceu nu erau în vogă toate aceste rețele de socializare, lucrurile erau mai simple și asta înseamnă că liceenii se distrau altfel – prin pariuri.

     Clișeu peste clișeu până acum. Cel mai probabil asta crezi despre viața mea. Ei bine, nu pot să te contrazic pentru că exact așa a și fost.

     Boboaca aiurită se afla într-o relație din cauza unui pariu despre care a aflat târziu, după aproape un an de zile. Acum cred că norocul a fost de partea mea pentru că am aflat despre asta, dar atunci am simțit că viața mea o să se termine și că așa ceva nu se putea întâmpla decât în filme și seriale. Doar că „viața bate filmul".

     Nu mai știu cu ce se ocupă astăzi băieții „răi" de liceu, dar pe atunci pariurile erau la modă. Multe lucruri crude se întâmplă în viața de zi cu zi, dar mi s-a părut foarte urât modul acesta de a îți demonstra „bărbăția". Într-adevăr ești un bărbat fatal dacă reușești să prostești o fată de cincisprezece ani care nu are în cap decât băieți blonzi călare pe un cal alb. Un adevărat cuceritor.