Am căpătat rațiune din a conștiinței văpaie și mi-am clădit propriul drum către așa zisa neființă, atât timp cât ai conștiință ți se pare paradoxal să-ți vrei drumul spre neființă. Un strat de minciună sau glumă îți fac realitatea să pară doar o dumă, îmi pare rău că trăiești într-o bulă temporală, instabilă și totodată ireală. O glumă bună sau chiar teorie nebună, dar totuși adesea glumeții se trezesc a fi profeți. E alegerea ta în ce crezi sau ce fel de cale vrei să urmezi. Toți suntem de o natură energie pură care se întoarce în cosmos și umblă de nebună, ușor ne îndreptăm spre raiul luminat de focurile iadului care treptat se sting. Niște conexiuni sensibile deschid adesea căi incredibile către Babilonul de mult uitat, lexeme încâlcite conduc către informați greșite, adevăruri eronate exilate în eternitate ca să fie melodicitate căci ajungem pe culmile disperării ca să-l înțelegem pe Cioran. Nu crede tot ceea ce gândești căci o să te amăgești și ai să vezi că nu există adevăr când minciuna-i poartă haina, vorbind de religie devine un lucru contradictoriu ce ascunde un adevăr cutremurător aflat la un pas de dispariție. Îi dau drepate lui Pontiac căci am decis, religia e doar paralela unui vis ce nu poate fi atins dar în drumul ei poți fi ucis. Fiind liber precum un prizonier am ajuns la Dumnezeu, creator al acestui univers simplu dar totuși complex. Păstrez în mine fragmentul divin, sufletul îl face pe om, ambalat într-un cadavru umblător care o să se descompună căci e muritor, dar faptele săvârșite pe parcursul vieții îl fac să fie un simbol arzător în fiecare inimă de luptător, vorbim despre om ca să nu fie un fapt întâmplător.
~Am atins apogeul firii pășind pe treptele luminii.
